Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) consideră că este necesară o abordare obiectivă a întregului sistem sanitar, luând în considerare realităţile acestuia, având în vedere mediatizarea unui caz din lumea medicală legat de acuzaţia de mită şi de dezbaterile declanşate cu această ocazie pe tema corupţiei personalului medical, se arată într-un comunicat de presă.
În contextul actual, corupţie este doar condiţionarea actului medical, un gest profund condamnabil atunci când el este manifestat de personalul medical, mai precizează comunicatul, adăugând: "Credem însă că astfel de cazuri sunt limitate, procentul de 30% de situaţii în care apare condiţionarea actului medical, publicat de unele studii, fiind exagerat."
Având în vedere intensa mediatizare a unor astfel de cazuri, dublată de o generalizare a acuzaţiilor la nivelul întregului personal, se poate vorbi şi de o atitudine duplicitară din partea societăţii în condiţiile în care este vorba de situaţii cunoscute de toată lumea, însă ce par a fi redescoperite dintr-o dată, mai comentează Federaţia.
În acest sens, noua lege a sănătăţii ar putea fi cea mai importantă cale de rezolvare a acestei situaţii, cu condiţia să identifice căile şi resursele de finanţare adecvată a sistemului, ea constituind primul pilon al unei strategii în domeniu, putând deschide calea recompensării echitabile a eforturilor personalului din sistem cât şi contribui la crearea mecanismelor instituţionale care să elimine gesturile condamnabile de condiţionare a actului medical, se mai arată în comunicat.