Furnizarea apei potabile, oprită duminică dimineaţă timp de mai multe ore în oraşele Sinaia, Buşteni şi Azuga din cauza viiturilor care au afectat captările de apă, a fost reluată la Buşteni şi Azuga, anunţă compania de apă, informează news.ro.
Pe de altă parte, în oraşul Comarnic locuitorii din alte trei cartiere nu sunt alimentaţi cu apă.
În staţiunile Azuga şi Buşteni distribuţia apei a fost reluată începând cu ora 13.30, anunţă furnizorul de apă Hidro Prahova.
În oraşul Sinaia, distribuţia din staţia de apă Oppler a fost reluată la jumătate din capacitate, furnizarea apei urmând să fie asigurată în regim normal, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo.
Tot la Sinaia, localnicii care primesc apă potabilă din staţia Valea Dorului vor fi alimentaţi până la finalul zilei.
"Până în prezent, echipele de intervenţie ale societăţii Hidro Prahova SA au curăţat captarea, operaţiune urmată de spălarea filtrelor şi încărcarea bazinului. Potrivit estimărilor, care depind în principal de evoluţia condiţiilor meteo, până la finalul zilei va fi reluată distribuţia şi pentru abonaţii care sunt alimentaţi din această staţie, mai exact cei din cartierele Izvor şi Platoul Izvor", transmite compania de apă.
Totodată, în oraşul Comarnic, din cauza turbidităţii deosebit de ridicate, a fost oprită apa şi în cartierele Poiana, Ghioşeşti (parţial) şi Vatra Sat din oraşul Comarnic, până la normalizarea nivelului de turbiditate al apei distribuite.
În această localitate furnizarea apei fusese sistată, duminică dimineaţă, în cartierul Podul Vadului din cauza lipsei de curent la Staţia de pompare care alimentează întreaga zonă.