GABRIEL OPREA, DESPRE CAZUL POLIŢISTULUI GIGINĂ: "Din păcate, la datorie, se mai întâmplă şi tragedii"

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 21 septembrie 2016

Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Actualizare 15:22 Ovidiu Raeţchi: "Gabriel Oprea să confirme că nu va candida la alegerile parlamentare în încercarea de a-şi prelungi imunitatea"

Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, i-a solicitat senatorului Gabriel Oprea să garanteze că nu va candida la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie cu scopul de a-şi menţine imunitatea parlamentară, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

"Potrivit unor informaţii prezente în mediul politic, senatorul Gabriel Oprea ar urma să candideze din nou la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie, obiectivul fiind acela de a obţine imunitate parlamentară pentru un alt mandat. Pentru că în contextul actual acest scenariu mi se pare siderant şi o sfidare fără seamnăn la adresa tuturor românilor, îi solicit lui Gabriel Oprea să confirme că nu va candida la alegerile din iarnă", a declarat Ovidiu Raeţchi.

Raeţchi a punctat şi că îi cere lui Oprea să demisioneze din Parlament dacă este atât de nerăbdător să nu mai profite de imunitatea parlamentară, aşa cum pretinde.

"Dacă este atât de nerăbdător să se facă dreptate în cazul morţii tânărului poliţist Gigină îi solicit lui Gabriel Oprea să nu mai aştepte 3 luni de zile până la încheierea mandatului până când va ajunge în faţa judecătorilor- aşa cum el însuşi susţine- ci să demisioneze din Parlament de urgenţă. Ar fi un gest de minimă reparaţie morală după valul de revoltă publică justificat şi generat de votul din Senat de zilele trecute", a mai afirmat Raeţchi, conform sursei citate.

(M.I.)

---------

Actualizare 14:59 Gabriel Oprea: "Peste doar câteva luni, aşa-zisa imunitate nu va mai exista, iar cazul îşi va urma cursul normal în justiţie"

Fostul vicepremier Gabriel Oprea spune că votul dat de Senat prin care a fost respinsă cererea DNA de urmărire penală a sa pentru ucidere din culpă nu îl "salvează", deoarece, peste câteva luni, mandatul său de senator se va încheia, iar cazul "îşi va urma cursul normal în justiţie".

Gabriel Oprea a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook, referitor la votul colegilor săi din Parlament: "Acest vot nu mă face imun în faţa Justiţiei, nu mă «salvează» de la ceva şi nici nu închide drumul dosarului pentru care DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale. Peste doar câteva luni, mandatul meu de senator se încheie. Peste doar câteva luni, aşa-zisa imunitate nu va mai exista, iar cazul îşi va urma cursul normal în Justiţie. Spun asta pentru cei care, din neştiinţă sau din interes, afirmă - în mod total greşit - că, din cauza votului din Senat, dosarul DNA nu va mai ajunge în instanţă. Vă reamintesc faptul că procurorii au aşteptat aproape un an ca să facă acest dosar. Ei bine, prin votul de acum două zile s-a decis să mai treacă încă 3 luni până când va ajunge în faţa judecătorilor. Atât şi nimic mai mult".

Gabriel Oprea precizează că motivul pentru care a cerut colegilor săi parlamentari să nu încuviinţeze solicitarea DNA îl reprezintă suspiciunea că acest dosar "nu vizează înfăptuirea Justiţiei, ci mai degrabă a unor jocuri de altă natură".

Senatorul mai scrie: "Cred că este menirea Senatului să atragă atenţia, inclusiv prin vot, asupra faptului că există astfel de suspiciuni cu privire la modul în care se fac dosarele şi că aceste semne de întrebare afectează nu doar drepturile şi libertăţile individuale, ci şi încrederea oamenilor în instituţii, în general, şi în Justiţie, în special".

Gabriel Oprea menţionează că Senatul a cerut, la începutul anului, urmărirea penală pentru abuz în serviciu în acest dosar, dar până acum nu a fost dată nicio soluţie.

"Potrivit art. 109 alin. 2 din Constituţie, Senatul nu încuviinţează urmărirea penală cerută de procuror, ci are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Este un drept şi nu o obligaţie! Aceasta implică o apreciere şi o responsabilitate din perspectiva legii penale şi a celei procesuale penale", a explicat Oprea.

Fostul vicepremier reiterează faptul că se consideră nevinovat. Acesta a conchis: "Nu mi se pare normal ca un dosar cu o acuzaţie atât de gravă să fie atât de sărac în probe. Cu toate acestea, dosarul va ajunge în faţa judecătorilor şi sunt convins că, aşa cum nenumărate zvonuri au fost infirmate, la fel vor fi infirmate şi suspiciunile procurorilor. Iar atunci când judecătorii îmi vor da dreptate, mă întreb dacă cineva va plăti, totuşi, pentru calomniile, injuriile şi ura pe care zgomotul din jurul acestui dosar le-au produs".

-----------

Actualizare 12:46 Kovesi, despre votul în cazul Oprea: "Este un vot politic care blochează justiţia"

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, consideră că votul din Senat prin care a fost respinsă cererea de începere a urmării penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină este "un vot politic care blochează justiţia".

Kovesi a declarat astăzi, la CSM: "Este un vot politic care blochează justiţia. În urma acestui vot, DNA nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă. Deci, o mamă rămâne să aştepte".

Procurorul-şef al DNA a mai spus că au mai fost astfel de precedente, amintind de cazul fostului ministru de Externe, Titus Corlăţean.

Kovesi a afirmat: "Au mai fost astfel de precedente. Vă reamintesc dosarul în care a fost implicat fostul ministru de Externe, Corlăţean Titus. Au fost mii de oameni care nu au putut să voteze la alegeri. Am deschis o investigaţie, din nou, votul politic a blocat acea investigaţie".

------------

Actualizare 08:21 Dragnea, despre decizia din Senat în cazul Oprea: "Eu aş fi votat pentru cererea venită de la DNA"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri că el ar fi votat în favoarea cererii DNA pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, dacă ar fi fost în Senat, deoarece consideră că ''toată lumea trebuie să beneficieze de lipsa de imunitate''.

"Eu aş fi votat pentru cererea venită de la DNA, dar nu am căderea să judec, eu nu-mi permit să judec, îmi înfrânez dorinţa de a critica sau de a judeca pentru că acei oameni au totuşi în spate un vot. Eu, dacă aş fi fost în Senat, aş fi votat «pentru», deoarece cred că toată lumea trebuie să beneficieze de lipsa de imunitate. Este altă discuţie despre cum se întâmplă lucrurile în justiţie, este cu totul altceva, dar toţi trebuie să fim egali. Eu nu am beneficiat de imunitate şi nici nu vreau să beneficiez vreodată", a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a reafirmat că este adeptul să nu mai existe niciun fel de imunitate, nici măcar pentru preşedintele ţării.

Dragnea a precizat, la sediul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'': "Ceea ce am spus public în mai multe rânduri, dacă nu vrem să fim ipocriţi - atâta timp cât există în Constituţie o asemenea posibilitate pentru parlamentari să voteze cu «da» sau «nu» la o astfel de cerere, tot timpul vor fi situaţii când se va vota cu «da» sau cu «nu». Ca să nu mai avem astfel de situaţii trebuie o dezbatere serioasă, când se va ajunge la modificarea Constituţiei, să vedem dacă vom menţine acest regim de imunităţi cu clarificare mult mai serioasă sau, varianta mea, să nu mai existe această imunitate la nimeni în România, nici măcar la preşedintele României"

-----------

Actualizare 08:11 Ministrul Justiţiei, despre votul în cazul Oprea: "Problema este că aplicăm în mod discriminatoriu legislaţia"

Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a declarat ieri referitor la respingerea de către Senat a cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea că problema ţării noastre este că se aplică legea în mod discriminatoriu.

Întrebată la o dezbatere despre anticorupţie ce părere are referitor la respingerea cererii DNA de către Senat în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, Raluca Prună a spus: "Nu vreau să mă refer la un caz particular, dar am spus că problema României nu este că nu avem legislaţie, problema României este că aplicăm în mod discriminatoriu legislaţia. Adică facem un fel de discriminare pozitivă."

Ministrul a mai spus că poate afirma fără rezerve că în ţara noastră nu suntem orbi cu privire la persoanele cărora trebuie să li se aplice un cod de etică sau o prevedere a legii, transmite Mediafax.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea nu poate fi urmărit penal pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a decis luni plenul Senatului. Decizia a fost luată de Senat cu 73 de voturi "împotriva" solicitării DNA şi doar 45 voturi "pentru", 6 voturi anulate. Votul a fost secret cu bile, potrivit regulamentului.

-----------

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat ieri, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), că este nevinovat în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină şi a susţinut că " la datorie, se mai întâmplă şi tragedii".

"Sunt proceduri parlamentare, nu le-am făcut eu. Le-am cerut colegilor să mă apere pentru că chiar sunt nevinovat. Din păcate, la datorie, se mai întâmplă şi tragedii", a declarat Gabriel Oprea la sediul instanţei supreme, potrivit Mediafax.

După aproape două ore de audieri la instanţa supremă, fostul vicepremier a precizat, despre cazul Gigină: "Eram la datorie. După 24 de ore, când eşti în misiune, mai trebuie să mergi şi acasă".

Gabriel Oprea a fost ieri la un nou termen din dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu utilizarea fondurilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). Precizările au venit în contextul în care Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Din pacate, politistul nu era la datorie cand a avut loc tragicul eveniment ci te deservea pe tine (situatie similara cu cele in care unii comandanti au profitat de pozitie si au abuzat trimitand soldatii sa le ridice vila sau sa le repare gardul sau similar - in cazul tau, subalternii au fost trimisi sa iti alcatuiasca dispozitivul de deplasare pentru eu-ul tau infatuat de mare politician de carton din ROU)!

    Atitudine eroica de general care infrunta justitia cu fruntea sus.

    1. Nu o infrunta ci fuge de ea si nu este general ci a fost facut general . In esenta, un caracter foarte mic dar infatuat.

    D-le dragnea, daca este adevarat ceea ce spunetii (putin probabil in opinia mea), cum ca imunitatea trebuie eliminata, de ce nu sesizati Curtea Constitutionala in sensul ca este incalcata Constitutia in privinta egalitatii dintre romanii. Exista o breasla, cea a parlamentarilor, care este "mai egala" decat restul breselor intrucat isi stabileste singura (ne)vinovatiile si drepturile salariale si de munca, in conditiile in care toate celelalte bresle nu beneficiaza de asa ceva - deci avem o inegalitate si deci o incalcare a unui principiu fundamental al Constitutiei. Ca sa restabilim egalitatea, ar trebui ca toate celelalte bresle sa isi poata stabili (ne)vinovatiile si drepturile salariale (de exemplu Colegiul mediciilor sa stabileasca daca un medic spagar poate fi anchetat sau nu si cat sa fie pensiile speciale pentru doctori si masini de serviciu cu asistente ca sa aduca medici la garzi etc.). Sau toate hotararile parlamentarilor privind NUP si drepturile emanatilor sa fie NULE pentru ca s-au produs prin incalcarea principiului fundamental si constitutional al egalitatii intre toti romanii!!!!! Sa va vedem d-le dragnea daca chiar ati vorbit serios sau ati aruncat inca o petarda in ochii electoratului!!

    1. Corect punctat.((((((((

      Ce era sa zica si el? doar e in campanie

      La electoratul PSD, din pacate pentru noi restul, merge....... 

    Sa-ti stabilesti singur salariul si pensia este cel mai frapant conflict de interese. Dce nimeni nu reactioneaza?

    1. Pentru ca traim in tara tuturor ... anomaliilor. O breasla isi stabileste singura drepturile salariale si (ne)vinovatiile mai presus de legi, manelistii, cocotele si interlopii sunt vedete la Tv., creierele tinere (si nu numai) parasesc tara pentru ca aici nu au viitor (locurile lor sunt rezervate deja pentru mediocrii absolventi de facultati obscure de la noi dar cu pile si relatii), pentru autostrazii s-au risipit sume uriase dar nu le avem decat pe hartie, regiile si autoritatile sunt capusate toate pentru ca salariile sunt mai mari decat al presedintelui (alta anomalie!), la fel in sanatate s-au cheltuit sume uriase dar nu avem conditii decente in spitale si personal medical etc. Romania trebuie resetata prin inlocuirea completa a actualei si fostei clase politice. Clasa politica este cu o mare bulina rosie pe ea asa icat trebuie daramata complet si construita una noua! DNA-ul incearca doar sa o consolideze prin eliminarea "crapaturilor" (din pacate mai mult nu poate face), dar este prea putin dupa cum se poate constata. Trebuie resetata complet.

    General facut la apelul de noapte cind se numara intunecatii. Cum a putut sa declare asa ceva ? Se moare la datorie cind generalii sint incalificabili in cuvinte

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb