Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că Direcţia de Sănătate Publică a dat, în cursul zilei de joi, avizul pentru ca Spitalul Colentina să poată fi redeschis şi pentru pacienţii non-COVID, precizând însă că acest lucru nu înseamnă că "internările nu se pot face de mâine, pentru că acum sunt internaţi în acest spital 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu Sars-CoV-2". Directorul medical al Spitalului Colentina, Sabina Zurac, a estimat că într-un termen de maxim două săptămâni întreaga unitate medicală va putea să fie deschisă pentru pacienţii non-COVID, conform News.ro
"Am luptat, alături de medici şi pacienţi, pentru redeschiderea Spitalului Colentina în beneficiul tuturor bolnavilor cronici, dar şi pentru persoanele care doresc să-şi facă analize periodice, investigaţii medicale, pentru preventia îmbolnăvirii. Cu o întârziere de aproape 2 luni, Ministerul Sănătaţii a avizat, prin DSP, deschiderea acestui spital care a fost aproape gol, din martie şi până acum. Spitalul Clinic Colentina trebuie redat pacienţilor, secţiile medicale - dintre care unele chiar unice în ţară - trebuie să îşi deschidă uşile celor care au nevoie de tratamente", a afirmat primarul general, Gabriela Firea, care a vizitat, joi, Spitalul Colentina.
Ea a spus că la această unitate medicală se tratează anual peste 200.000 de pacienţi, nu doar din Bucureşti şi Ilfov, ci din întreaga ţară, iar cele 800 de cadre medicale ar fi putut, în toată această perioadă, să trateze "mult mai mulţi pacienţi decât cei între 70 şi 100 care au fost internaţi pentru această nouă patologie în plină pandemie de COVID-19".
"Am solicitat Ministerului Sănătăţii de aproape două luni de zile redeschiderea spitalului Colentina, însă acest lucru nu a fost posibil. Alături de noi au făcut demersuri şi medicii, asistenţii, asociaţiile bolnavilor cronici, fundaţii şi asociaţii care îi reprezintă atât pe bolnavii cronici, cât şi pe pacienţi. Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, a pus la dispoziţie DSP toate documentele necesare, astfel încât să dovedim că putem să reluăm activitatea. În urmă cu nouă zile, ministrul Sănătăţii a anunţat public deschiderea spitalului. Acest 'imediat' din păcate nu s-a întâmplat, abia astăzi, acum două ore, DSP a transmis avizul către spitalul Colentina", a explicat Firea, citată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei.
Ea a menţionat că acest lucru nu înseamnă că spitalul se poate redeschide de a doua zi pentru toate categoriile de pacienţi.
"Acest aviz este valabil o lună de zile pe perioada stării de alertă şi am dorit să transmitem pacienţilor că, din nefericire, deoarece acest aviz a venit atât de târziu, internările nu se pot face de mâine, pentru că acum sunt internaţi în acest spital 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu Sars-CoV-2, iar aceştia bineînţeles trebuie să aibă din partea noastră toată grija, trebuie să fie trataţi si trebuie să se întoarcă sănătoşi acasă! Am pregătit o alternativă, un suport pentru Ministerul Sănătăţii, şi anume clădirea fostului spital al STB, cu 33 de paturi, inclusiv 3 paturi de ATI. În cazul în care va mai fi nevoie, sunt convinsă că atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Primăria Capitalei vor găsi soluţii, spitale mai mici, care să fie pregătite pentru a fi suport COVID", a spus primarul general.
La rândul său, directorul medical al ASSMB, dr. Ablachim Turkes, le-a mulţumit cadrelor medicale de la Spitalul Colentina pentru că "au fost nevoite să facă faţă acestui efort remarcabil de a trata pacienţi cu COVID, deşi aceasta nu este specialitatea lor" şi a dat asigurări că Spitalul Colentina va fi sprijinit pentru ca toate circuitele medicale, corecte si funcţionale să fie respectate şi, de asemenea, să fie asigurat în continuare tratamentul pacienţilor COVID în fostul spital STB.
"Primele măsuri pe care le vom lua, după primirea avizului DSP, se referă la reorganizarea activităţii în spital. Vom discuta cu colegii din alte spitale să vedem care dintre pacienţii noştri pot fi transferaţi în alte spitale de boli infecţioase. De cum vom muta pacienţii din secţiile de spital în pavilionul COVID, în fostul spital STB, vom lucra pentru curăţenia, dezinfectarea şi igienizarea pavilioanelor. În final, estimarea noastră că într-un termen de maxim două săptămâni întregul spital Colentina va putea să fie deschis pentru pacienţii non-COVID", a precizat directorul medical al Spitalului Colentina, dr. Sabina Zurac.
În 19 iunie, cadrele medicale şi personalul auxiliar de la Spitalul Clinic Colentina solicitau, într-o petiţie, redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID, menţionând că documentele în acest sens erau depuse la Direcţia de Sănătate Publică de o săptămână, dar eliberarea avizului temporar de funcţionare întârzie. Semnatarii petiţiei spuneau că în spital mai erau atunci cel mult o sută de pacienţi cu coronavirus, majoritatea asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate, "dar cu toate acestea spitalul este în continuare blocat".