Gaura neagră din centrul Galaxiei Gutenberg

Teoriile cosmologice standard includ, deja, prezenţa unei masive găuri negre în centrul galaxiilor de tip spirală. Cînd, într-un amfiteatru universitar, pronunţi sintagma "Galaxia Gutenberg", fără ca cea mai mică tresărire să apară pe fruntea ori în ochii vreunui student, atunci intuiţia se precipită în certitudine: şi în centrul acestei galaxii trebuie să fie tot o gaură neagră! Confirmarea a venit imediat, cînd am întrebat pentru care motiv şi-ar mai aminti cineva, în secolul XXI, de cetăţeanul oraşului Meinz, pe numele său, Johannes Gensfleisch zum Laden zum Gutenberg, născut la Anul Domnului 1400 (circa!) şi mutat la cele veşnice în 1468?? Liniştea a fost de aceeaşi structură cu cea a luminii ajunsă în "orizontul de evenimente" al unei găuri negre! La urma urmei, cine şi de ce ar mai şti ceva despre asemenea personaje, ori ar mai citi o carte scrisă prin 1962?! De atunci, s-au produs, în sensul propriu!, munţi de cărţi, fie şi numai în aria tematică atacată de Marshall McLuhan, într-o manieră atît de puţin obişnuită. De două ori neobişnuită: o dată prin formatul discontinuu, ostentativ secvenţializat, de tip mozaic, al punerii în pagină a ideilor şi argumentelor, iar a doua oară, prin rigoarea extrapolărilor şi a "intuiţiilor" despre viitor, construite strict pe baza premiselor şi a consecinţelor analizei întreprinse.

Ce se întîmplă, aşadar, cu "Homo Tipograficus", ca să folosim sintagma lui McLuhan? Nu aşa, în general, ci cu cel trăitor pe meleagurile noastre, unde revoluţia lui Gutenberg începe să fie vizibilă de pe la 1500, cînd Macarie, călugărul, s-a strămutat cu tiparniţa sa veneţiană din Muntenegrul ocupat de turci, la Mînăstirea Dealului, în ţara domniei lui Radu Vodă şi sub oblăduirea duhovnicească a Mitropolitului Maxim Brancovici, pentru a împlini această nouă şi atît de ciudată lucrare a lui Dumnezeu, tipărirea cărţilor!

În România de astăzi, specia "homo tipograficus" s-a împuţinat simţitor şi, chiar dacă nu este încă ameninţată cu extincţia, se va mai împuţina, în anii care vin. Criză mare, monşer! Dacă ar fi să ne luăm după atotştiutoarele statistici, "secta ciudaţilor" care cumpără cărţi are în România circa un milion de adepţi (plus sau minus î!). Nu văd de ce ne-am mira prea tare, cînd tagma celor care au nevoie de carte, ca instrument al formării şi activităţii lor profesionale nu este mai mare de 10% din populaţia ţării, adică mai puţin de două milioane! Nu aici este buba! După cum nu cred că reducerea dramatică a bugetului familial, disponibil pentru cumpărarea cărţilor, mai accentuată chiar decît scăderea numărului cumpărătorilor, este cu adevărat problema centrală! (N-ai ce-i face, piramida lui Maslow nu iartă pe nimeni!). Desigur, nu e bine; cu siguranţă nu este deloc bine pentru cei care fac afaceri din producerea, tipărirea şi vînzarea de cărţi! Totuşi, lucrurile importante care se întîmplă în relaţia societăţii nostre cu "cartea" nu sunt şi nu pot fi prinse în statistici!

La originea formării găurii negre din micul şi tristul nostru univers Gutenberg nu stă împuţinarea cărţilor oferite pe piaţă, nici rărirea întîlnirilor dintre carte şi cititor, ci distorsionarea, manipularea şi devalorizarea forţată ideologic a "meseriei de intelectual", însoţite de alungarea "Cărţilor Esenţiale" din "cutia cu unelte" a formării intelectuale, intervenite pe fondul mutilării şi deprofesionalizării "atelierelor" de formare intelectuală, şcoli şi universităţi. Acţiunea sistematică şi represivă de "dezintelectualizare" a societăţii româneşti nu a cunoscut răgaz în ultimii 70 de ani! Şi totuşi, va spune preopinentul meu, "societatea românească a dat în aceste şapte decenii de vicisitudine oameni de cultură, oameni de ştiinţă, intelectuali, de autentică şi recunoscută valoare, care n-au crescut de la sine în pom, ca merele, şi nici din pămînt, ca ciupercile, ci din sistemul de formare şi educaţie existent!" Propoziţia aceasta, adesea repetată, conţine un mare adevăr şi o mică, dar frauduloasă inexactitate. Aceşti oameni, desigur, au existat, unii mai există şi au exercitat o influenţă pozitivă asupra formării intelectuale a altora, din generaţia care le-a urmat. Dar, acest lucru s-a întîmplat nu "datorită sistemului", adesea nici "în cadrul sistemului", ci în afara, ori la periferia lui, împotriva şi în ciuda lui! Aceşti oameni sunt rebuturile sistemului de dezintelectualizare a societăţii româneşti, nu produsele lui standard! Cum şi de ce au apărut, cum şi de ce au fost toleraţi, este altă poveste, care nu încape într-un articol de jurnal. Societatea românescă, ca şi celelalte care au deschis porţile lumii digitale, cunoaşte procesul împuţinării treptate a cărţii, ca obiect, mai precis al transmutaţiei sale în universul virtual al internetului. În cea mai mare parte, acest lucru este pozitiv! Cu condiţia să ai acces la un calculator conectat la internet, acesta este cel mai rapid şi mai radical proces de "democratizare", de simplificare şi accelerare, a accesului la textul şi conţinutul de idei al cărţilor. Un proces care nu mai poate şi nici nu are rost să fie oprit. Toate marile biblioteci ale lumii au contribuit la naşterea alter ego-ului lor în lumea virtuală, de la Biblioteca Vaticanului, la Biblioteca Congresului Statelor Unite! Proiectul unei replici, cu adevărat universale, a Bibliotecii din Alexandria se realizează sub ochii noştri, în spaţiul şi cu ajutorul internetului, spre beneficiul oricui se poate conecta la noua resursă a "memoriei universale". Adevărata problemă este masificarea şi accelerarea, fără precedent, a producţiei de "sub-cărţi", adică a unor falsuri şi palide imitaţii intelectuale, produse care au o valoare foarte scăzută, cel mai adesea nici o valoare, de formare intelectuală, morală, sufletească şi rareori o mai au chiar şi pe cea de "relaxare-distracţie"! Eu numesc acest proces "Alungarea din templu a clasicilor"! Valoarea clasicilor nu stă în "vechime", ca la vinuri, şi nici în "reverenţa" obligatorie la care se simt constrînşi enoriaşii, ca la icoane, cum cred cei incapabili să le înţeleagă menirea, ci în puterea ideilor şi a demersurilor lor argumentative, ori exploratorii, de a forma, de a genera valoare intelectuală, pentru cel care se osteneşte să le parcurgă discursul; mai întîi pentru a se deprinde cu el şi a-i înţelege articulaţiile, unghiurile de atac şi ideile dezvoltate, iar mai apoi, pentru a-l putea revizita în mod critic!!! Nota specifică a "clasicilor" este tocmai valoarea paradigmatică a discursului lor şi, prin aceasta, utilitatea nealterabilă, perenă şi universală, ca instrument de formare a celui care se dedică meseriei de intelectual, adică de "gînditor profesionist"; prea puţin contează materia de aplicaţie imediată a gîndirii sale, fie ea ştiinţă, cultură, societate etc! În şcoala românescă de astăzi şi de mai bine de şapte decenii, clasicii, chiar şi cei ai ştiinţei, nu mai sunt "învăţaţi"! Sunt uitaţi, trecuţi cu vederea, ori "papagaliciţi"! Un exemplu tipic: excrementele oribilei şi criminalei operaţii de alungare a clasicilor din cîmpul de formare al copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, "cărţile de comentarii literare". Situaţia nu are de a face doar cu literatura, ci şi cu matematica, fizica, chimia, biologia, dar mai ales cu cîmpul cunoştinţelor sociale, morale şi culturale! Universităţile din România sunt la stadiul la care sunt, sub raportul performanţei, înaintea oricărui alt motiv conjunctural, pentru că sunt total dezinteresate şi incapabile să mai găsească vreun loc pentru clasici; nici măcar pe culoarul statuilor! Profesorii generaţiei post-moderne predau, comentează şi cer la examen "ultima carte la modă" (de regulă cea mai bine vîndută, ori cea mai comentată, pe piaţa anglofonă!); rareori mai sunt ei înşişi capabili să-l ajute pe vreun student să nu se rătăcească, să găsească drumul spre "periferia", aflată dincolo de muntele de maculatură, unde zac scrierile clasice, adică necesar-formatoare, ale subiectului, ori ale materiei predate! Consecinţa inevitabilă este că "atelierele noastre intelectuale" nu produc decît prin "rebut" oameni capabili să gîndească sistematic şi cu unelte performante într-un domeniu profesional sau altul, înzestrînd în schimb cu diplome fără nici o acoperire în competenţe profesional-intelectuale, cohorte de tineri care nu capătă nici măcar instrumentele necesare să înţeleagă de ce vin la universitate şi de ce trec prin facultăţi, în afara tristei evidenţe a diplomei şi, adesea, a dureroasei cheltuieli de fonduri, pe taxe, din bugetul familiei. Aceasta este adevărata şi ameninţătoarea gaură neagră care organizează partea de univers orwellian în care ne mişcăm, unde chiar şi numele lui Gutenberg a devenit o referinţă inutilă, irelevantă, pentru viitorii "tinichigii" ai gîndirii articulate!