Gazele de import se scumpesc cu 5%

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 octombrie 2013

Preţul gazelor de import va creşte la 420 de dolari pe mia de metri cubi în perioada octombrie - decembrie 2013, respectiv cu 5% faţă de nivelul mediu de 400 de dolari la care România a importat gaze în ultimele trei luni, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Preţul gazelor ruseşti estimat pentru ultimul trimestru al anului este uşor mai mare şi decât cel de anul trecut din această perioadă, când a fost de 401 dolari pe mia de metri cubi în octombrie, 416 dolari în noiembrie şi 412 dolari în luna decembrie 2012, informează Agerpres.

"Preţul mediu de import considerat în calcul de către Direcţia Generală, pentru perioada octombrie - decembrie 2013, este de 420 dolari/ 1.000 mc, respectiv 39,81 dolari/ MWh. Pentru evaluarea costului gazelor naturale din import a fost luat în calcul cursul de schimb valabil în data de 20 septembrie 2013, respectiv 3,2838 lei/dolar, rezultând astfel un preţ al gazelor naturale din import, inclus în calcul, de 130,73 lei/MWh (calculat la o putere calorifică superioară de 10,55 MWh/1.000 mc)", potrivit unui document al ANRE.

Autoritatea a calculat aceste preţuri în urma datelor transmise de companii pe baza contractelor încheiate de către acestea pentru lunile august 2013 - aprilie 2014.

De asemenea, pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, preţul gazelor din producţia internă va fi în această perioadă de 49,80 lei/MWh, adică 160 de dolari pe mia de metri cubi. Populaţia şi termocentralele vor consuma 95% gaze din producţie internă şi 5% din import.

Pentru clienţii industriali, preţul gazelor de producţie internă va fi 68,30 lei/MWh, respectiv 218 dolari pe mia de metri cubi. Pentru aceştia, coşul de consum va fi format din 75% gaze de producţie autohtonă şi 25% gaze din import.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb