Compania Gazprom a preluat de la grupul italian Enel o centrală electrică pe gaz de 405 MW din Belgia, evaluată la 265 milioane de dolari, grupul rus reuşind să pătrundă pe piaţa producţiei de energie din Europa de Vest, informează Mediafax.
Gazprom a încheiat un acord preliminar cu Enel pentru preluarea centralei electrice de la Marcinelle, Belgia, a declarat, la Sankt Petersburg, directorul general al Enel, Fulvio Conti.
"Ne reducem prezenţa în partea aceea a Europei", a afirmat Conti.
Un purtător de cuvânt al Gazprom a precizat că cele două companii urmează să semneze un memorandum în cursul zilei de ieri.
În ultimii ani, Gazprom şi-a îndreptat atenţia tot mai mult către Asia, în contextul dezvoltării rapide a extracţiei de hidrocarburi din zăcăminte situate sub formaţiuni de roci de şist în SUA.
Producţia de gaze naturale a Gazprom a scăzut anul trecut cu aproximativ 5%, aproape de un minim istoric, din cauza consumului mai mic din Rusia şi declinului cererii din Europa.
Compania a aprobat, în acest an, contruirea unui terminal de gaz natural lichefiat pe coasta de est a Rusiei, pe ţărmul Oceanului Pacific, de unde va livra energie către regiunea Asia-Pacific.
Grupul rus speră să încheie până la finalul acestui an un contract pentru livrarea de gaze către China, printr-o reţea de gazoducte.