Geoană a declarat la DNA că atragerea de fonduri nu intra în atribuţiile lui Stancu şi Hrebenciuc

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2012

Geoană a declarat la DNA că atragerea de fonduri nu intra în atribuţiile lui Stancu şi Hrebenciuc

Mircea Geoană arată în declaraţia dată în dosarul omului de afaceri Ioan Niculae şi a vicepreşedintelui CJ Brăila, Bunea Stancu, ambii deferiţi recent justiţiei pentru corupţie, că Bunea Stancu şi Viorel Hrebenciuc nu se ocupau de atragerea de fonduri pentru campania din 2009.

Procurorii anticorupţie redau parţial declaraţia lui Mircea Geoană dată în dosarul în care omul de afaceri Ioan Niculae, preşedintele grupului InterAgro, şi vicepreşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu au fost deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie.

Astfel, Mircea Geoană le-a spus anchetatorilor, la momentul la care a fost audiat ca martor în acest proces, că nu a avut cunoştinţă despre activităţile întreprinse de Bunea Stancu şi Viorel Hrebenciuc în legătură cu atragerea unor fonduri prin prisma unor sponsorizări. "Nu cunosc nimic în sensul celor întrebate şi arăt că nu intra în atribuţiile lor de partid să se ocupe de atragere şi strângere de resurse financiare pentru campania din anul 2009", le-a spus Geaonă procurorilor anticorupţie, la acea vreme.

Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, INSOMAR a încheiat în acea perioadă contracte cu trei firme, respectiv cu Intrarom - pentru 200.000 de euro, SIVECO - pentru 250.000 de euro şi cu Asesoft SA, în 4 septembrie 2009 - pentru 200.000 de euro, obiectul reprezentându-l întocmirea de către INSOMAR a unor rapoarte sociologice.

Procurorii mai notează în documentul citat că cele trei contracte nu au prezentat urme de suspiciune, ci alte două contracte, încheiate cu firmele Real Phone - pentru 33.000 de euro şi cu Senior Consulting - pentru 356.000 de lei.

Anchetatorii au descoperit pe parcursul anchetei că pe numele societăţii Real Phone este trecut numărul de telefon folosit de Viorel Hrebenciuc.

Totodată, se mai arată în actul de inculpare, acţionarii firmei Senior Consulting sunt Ionel Marin, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Raluca Ecaterina Cămărăşan, colonel în rezervă în SRI şi Ionuţ Răzvan Chirilă, fratele unuia dintre administratorii firmei Asesoft, patronată de Sebastian Ghiţă.

Procurorii anticorupţie mai arată că după declanşarea cercetărilor, raportul sociologic presupus comandat nu a fost găsit niciodată la INSOMAR, care a motivat că "a dispărut din motive tehnice", în vreme ce firmele cadrelor SRI şi a lui Sebastian Ghiţă nu au răspuns solicitărilor DNA de a pune la dispoziţie aceste rapoarte sociologice.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si SRI ce a facut cu fostii ?? 

    Si SRI ce a facut cu fostii ?? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb