GEORGE COSAC, FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TENIS "Pe 1 iunie încep lucrările la clubul de tenis Doherty"

VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Sport / 18 martie 2014

Clubul va fi reconstruit în Parcul Operei din Capitală, pe un teren de 1,6 hectare

Organizaţia "Salvaţi Bucureştiul", principalul contestatar

Clubul de tenis Doherty va fi reconstruit, în Parcul Operei din Bucureşti, începând cu luna iunie a acestui an, ne-a declarat George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT). Domnia sa a afirmat: "La data de 1 iunie va intra prima lopată oficială. Ne-am luat o firma care face caietul de sarcini şi am pus întregul mers cap la cap. La începutul verii intră excavatorul, vom respecta toate procedurile". FRT a obţinut, la sfârşitul lunii aprilie 2013, autorizaţia de construcţie a Clubului. Terenul din Parcul Operei pe care se va construi baza sportivă are 1,6 hectare.

La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, George Cosac ne-a spus că lucrările trebuiau să înceapă din 2013, urmând ca în acest an să fie finalizate. Potrivit preşedintelui FRT, Clubul va avea 10 terenuri de tenis, plus unul care va beneficia de o tribună a cărei capacitate va fi de 300-400 de locuri. În plus, complexul va dispune şi de două corpuri de clădiri, destinate vestiarelor şi birourilor aferente desfăşurării activităţilor Clubului, dar niciuna dintre acestea nu va fi transformată în hotel, aşa cum s-a speculat: "Nici vorbă să construim hotel sau alte lucruri de genul acesta, care au apărut în presă", ne-a spus preşedintele FRT toamna trecută. Referitor la investiţia totală, George Cosac nu a putut înainta o sumă exactă, estimând un preţ "în jurul a un milion şi ceva de euro". De asemenea, domnia sa a declarat că nu se va tăia niciun copac din Parcul Operei, întrucât, în acel loc, a crescut numai vegetaţie spontană.

Nicuşor Dan, preşedintele organizaţiei "Salvaţi Bucureştiul", s-a aflat printre principalii contestatari ai proiectului, încă de anul trecut, după cum ne-a declarat la vremea respectivă: "Oricum avem puţine parcuri în Capitală. Nu este normal ca acest club de tenis să se construiască fix într-unul dintre ele, în condiţiile în care Statul Român deţine terenuri importante în oraş, care sunt neutilizate". Mai mult, Nicuşor Dan consideră că este inadmisibil să se aprobe această construcţie în parc, în condiţiile în care, peste drum, pe terenul Casei Radio, statul a acordat 10 hectare pentru construcţia unui mall. George Cosac ne-a mai spus că nu vor fi probleme cu respectarea calendarului şi etapelor de construcţie, întrucât toate aprobările au fost obţinute: "Atâta timp cât noi avem toate aprobările de acolo, nu văd unde e problema. Noi nu construim acolo, noi refacem baza sportiva care a exstat pe acel amplasament", a conchis preşedintele Federaţiei de Tenis.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federaţia de Tenis citează din memoriul tehnic de arhitectură al proiectului: "Imobilele situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, compus din teren cu suprafaţa de 16.650.00 mp, se află în proprietatea Statului Român şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, dat în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani Federaţiei Române de Tenis, în vederea reamenajării bazei sportive Tenis Club Bucureşti". De asemenea, FRT susţine că există absolut toate avizele, inclusiv cel dat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului. George Cosac ne-a mai menţionat: "Această bază, din anii "20 şi până acum, a avut numai destinaţie sportivă, pentru tenis. Niciodată nu a avut statut de parc sau de spaţiu verde, există zgura de tenis şi acum acolo. Prin acest proiect nu a existat şi nici nu o să existe vreo acţiune care să afecteze Parcul Operei sau spaţiul verde. Ba dimpotrivă, reconstruim o bază care să vină în sprijinul cetăţenilor pentru a face mişcare".

Clubul de Tenis din strada Ştirbei Vodă a apărut la mijlocul anilor "20 şi a fost botezat după numele fraţilor "Doherty", celebri tenismeni ai vremii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Hai sa plecam de la premisa ca intr-adevar, la Doherty va fi un club de tenis si nu un complex hotelier. Dar daca tot il face club de tenis, de ce nu-l face intr-un sistem modern, cu terenuri moderne, cu suprafete mai rapide si mai "curate" decat zgura? Nu de alta, insa terenuri de zgura sunt la Arenele BNR, pe cand terenuri cu suprafata rapida nu exista nicaieri, grupate intr-un club bineinteles. Cred ca o suprafata rapida dar "moale" ar incanta si amatorii si performerii din Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb