Preşedintele AUR, George Simion, a reacţionat, vineri, după declaraţiile vicepreşedintelui american, J.D. Vance, referitoare la alegerile din România, potrivit news.ro.
"Acceptăm oferta Administraţiei Trump de a aparţine unei lumi libere, în care libera exprimare să primeze, în care cenzura să fie abolită, în care să revenim la un bun simţ şi la o normalitate", afirmă George Simion. Acetsa s-a referit la moţiunea de cenzură care ar trebui să treacă pentru a dărâma Guvernul Ciolacu şi susţine că "AUR va ajunge la guvernare", iar alegerile se vor relua, începând cu turul al doilea.
"Am ascultat discursul de la Munich Security Conference al vicepreşedintelui american J.D. Vance, un om la 40 de ani, un om tânăr, care priveşte către viitor şi un om care a exprimat exact opiniile pe care noi le promovăm şi le susţinem, nu doar legat de România şi de anularea abuzivă a alegerilor, ci legat de lumea liberă. Acceptăm oferta Administraţiei Trump de a aparţine unei lumi libere, în care libera exprimare să primeze, în care cenzura să fie abolită, în care să revenim la un bun simţ şi la o normalitate, care a lipsit în ultimii 10-15 ani din valorile civilizaţiei noastre", a transmis, vineri, George Simion.
Preşedintele AUR afirmă că firmaţiunea va ajunge la guvernare.
"Am încrederea că AUR va ajunge la guvernare şi că vom reuşi să punem România pe primul loc. Am încredere că alegerile din România se vor relua, aşa cum este firesc, începând cu turul II. Este important ca moţiunea de cenzură iniţiată de AUR să ajungă la vot şi să obţină un număr mare de voturi din partea tuturor parlamentarilor. Dezavuez felul în care Elena Lasconi şi Cătălin Drulă au avut poziţii contrare ideii de a scăpa de premierul Nordis, de Marcel Ciolacu, de toată corupţia si de o guvernare care nu are susţinere populară şi care a fost pusă acolo de Klaus Iohannis, împotriva voinţei poporului român", a mai transmis Simion.
Acesta anunţă că va parcurge, în zilele următoare, un turneu, de la Munchen, la Londra, la Washington DC, menţionează news.ro.
"Voi participa la CPAC. Acolo vor fi şi Marco Rubio, şi J.D. Vance, şi Richard Grenell, şi preşedintele Donald Trump. Sper din suflet ca eforturile noastre pentru a reveni la cursul democratic, la cursul constituţional, pentru a reveni la normalitate, să ajungă la cât mai mulţi susţinători şi în Parlamentul României. Sper că USR nu o să fie, în majoritatea lui, de partea puciului şi de partea loviturii de stat care s-a dat în România şi că membrii USR şi POT îşi vor pune şi ei semnătura pe moţiunea de cenzură. Avem răbdare şi avem răbdare să explicăm tuturor şi să dialogăm cu toţi pentru că trebuie să ajungem la normalitate", a mai transmis Simion.
De asemenea, Simion susţine că trebuie să plece Marcel Ciolacu.
"Vom organiza în perioada următoare, de la petiţii la mitinguri, tot instrumentarul necesar, democratic, paşnic, pentru a pune poporul român şi voinţa sa pe primul loc. Vă rog să fiţi alături de noi şi vă rog pe fiecare dintre voi care vreţi să fiţi parte a scrierii istoriei şi a forţei care va restabili dreptatea pentru poporul român să intraţi în AUR", a mai transmis liderul AUR.
Noul vicepreşedinte american J.D. Vance a dat, vineri, anularea alegerilor prezidenţiale în România drept cel mai bun exemplu al "ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale."
"Am fost şocat ca un fost comisar european să apară la televizor recent şi să pară încântat că Guvernul României a anulat un întreg scrutin", a declarat Vance.
Documente declasificate de către Consiliul Naţional de Apărare a Ţării (CSAT) înainte de anularea alegerilor arătau că România a fost ţinta unor "atacuri ruseşti hibride agresive" în perioada scrutinului, precizează news.ro.
"Acum din câte înţeleg, argumentul a fost că dezinformarea rusească a infectat alegerile româneşti, dar le-aş cere prietenilor mei europeni să aibă o perspectivă", a declarat numărul doi american.
"Puteţi crede că este greşit ca Rusia să cumpere publicitate pe reţele de socializare pentru a vă influenţa alegerile. Noi credem, cu siguranţă. Puteţi să o condamnaţi şi pe scena mondială, dar dacă democraţia voastră poate fi distrusă cu nişte publicitate de la o ţară străină de 100.000 de dolari, atunci nu era prea puternică, pentru început", a adăugat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 19:06)
vezi sa nu
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 21:35)
De ce nu? Esti un hot si tu? Esti un autocrat iliberal si tu? Au fost alegeri libere? Da, au fost, STS si SRI au spus ca nu a existat nicio interferenta in procesul electoral. Hotule, dictatorule.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 19:11)
D-l Vance stie prea bine cine nu-i puternica. America nu-i puternica. Romania nu poate singura sa reziste la atacuri de-ale rusiei, ca n-au fost doar cibernetice. Omul rusiei dughin a fost prin Romania, a vorbit cu georgescu, cu teodosie si altii din bor, poate si cu unii politicieni nemultumiti, oameni din servicii secrete. Asta a fost o operatiune planuita , executata pe mai multe planuri, cu mai multi complici.
USA trebuiau sa-si apere oaia Romania din turma de ursul rusesc, ca suntem in NATO nu?
Crezi ca rusii i-ar lasa pe americani sa-si faca de cap la alegeri in belarus? asa cu luni inainte vizite la vedere si lucruri stiute.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 21:37)
AEP și STS au transmis că nu au fost implicate în nici o „investigație specifică” alături de SRI. Acesta din urmă consideră că informațiile legate de „investigațiile specifice” derulate împreună cu AEP și STS sunt clasificate.
Totodată, AEP a ținut să transmită că din sistemele informatice care deservesc procesele electorale „nu au fost exfiltrate date și nu a fost alterată integritatea datelor sau informațiilor deținute”.
Altfel spus, atacurile cibernetice nu au influențat/modificat rezultatul alegerilor prezidențiale.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 21:38)
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis că „nu există suspiciuni sau indicii referitoare la atacuri cibernetice care să fi avut ca efect modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru alegerile din 24 noiembrie 2024, după cum rezultă și din raportul prezentat de STS în ședința CSAT din 28.11.2024”.
STS mai susține că a implementat măsuri de prevenire și contracarare a riscurilor de securitate cibernetică, iar sistemele și terminalele informatice, resursele de comunicații de acces și aplicațiile specifice puse la dispoziția AEP, au fost „monitorizate permanent din prisma securității cibernetice și nu au fost identificate anomalii premergător, pe timpul desfășurării sau după finalizarea procesului electoral”.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 21:54)
mimimi: 150 de milioane de vizualizari a avut calin georgescu in 2 saptamani, pe tic tok, locul 9 mondial.
150 de milioane stii ce-i aia? "neinterferinta" ce neinterferinta.
uita-te pe pagina calin georgescu. nu cred ca am voie sa mentionez canalul. la nici o elucubratie nu depaseste 6-8000 de vizualizari, fara "interferinta".
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 22:11)
Interferenta Rusiei a fost cel mult decizia ccr, care a creat dezbinare. In interesul Rusiei.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 22:12)
Poporul roman a fost pur si simplu violat prin anularea alegerilor.