Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur) a anunţat astăzi că are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare a conductei Nord Stream 2, după ce a primit toate documentele necesare pentru acordarea unei licenţe de funcţionare, din partea consorţiului care a construit conducta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.
Proiectul Nord Stream 2 este însă criticat de SUA şi Ucraina, printre alţii. Washingtonul susţine că acest gazoduct va creşte dependenţa Europei de livrările de energie provenite din Rusia.
Într-un comunicat publicat astăzi pe pagina sa de Internet, Bundesnetzagentur a informat că perioada de patru luni în care se vor derula procedurile de autorizare pentru Nord Stream 2 AG a început la data de 8 septembrie. După ce autoritatea de reglementare îşi va finaliza inspecţia, ea trebuie să trimită o variantă preliminară a deciziei sale către Comisia Europeană.
Bundesnetzagentur trebuie să se sigure în special că Nord Stream 2 respectă regulile UE care cer ca proprietarii de conducte să fie separaţi de furnizorii de gaze, atunci când ajung şi trec prin apele şi teritoriul Germaniei, notează sursa citată.
Cu prilejul unei vizite în Polonia care avut loc zilele trecute, cancelarul german Angela Merkel a încercat să calmeze îngrijorările cu privire la Nord Stream 2, spunând că a transmis în mod clar Moscovei că Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit pentru livrările de gaze naturale ruseşti destinate Europei şi după expirarea actualului acord de tranzit pe cinci ani, în 2024.
Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an, când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca pe o armă împotriva Ucrainei.