GERMANIA: Armin Laschet, ales la şefia CDU

J.P.
Internaţional / 16 ianuarie 2021

Armin Laschet, ales la şefia CDU

Armin Laschet (59 de ani), premierul landului Renania de Nord-Westfalia, a fost ales sâmbătă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german, conform Agerpres.

Armin Laschet, un politician foarte popular, care a câştigat simpatia unei mari părţi a populaţiei ca premier al unui mare land, este considerat un moderat şi e favorabil continuării orientării centriste a actualului cancelar german Angela Merkel,

Cu o majoritate de 521 de voturi dintre cei 1.001 delegaţi invitaţi să voteze, Armin Laschet l-a devansat pe Friedrich Merz (466 voturi), rival istoric al cancelarului şi favorabil unei cotituri spre dreapta, potrivit rezultatelor unui scrutin intern.

Armin Laschet este absolvent de Drept şi a lucrat ca jurnalist înainte de a intra în politică. În 1994 a fost ales pentru prima dată în Bundestag, iar în 1999 a devenit europarlamentar. El a avut permanent o relaţie apropiată cu comunităţile de migranţi din Germania, câştigându-şi supranumele "turcul Armin".

El este catolic, iar tatăl său provine dintr-o familie belgiană.

Ca urmare a victoriei de astăzi, Laschet va conduce tabăra conservatoare în alegerile generale din septembrie, când va fi stabilit şi viitorul cancelar al Germaniei.

Tradiţional, şeful CDU devine candidat la cancelaria germană pentru "Uniune", alianţa între CDU şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU).

Noul lider al CDU a câştigat alegerile în faţa altor doi candidaţi, ultraconservatorul Friedrich Merz şi expertul în politică externă Norbert Rottgen. Dar sondajele arată că adevăratul lider conservator popular este Markus Soder, membru al CSU. Până în prezent, niciun cancelar german nu a provenit din rândurile CSU. În cursul alegerilor legislative din 1980 şi 2002, Uniunea a prezentat într-adevăr un candidat din partea CSU, dar scrutinul a fost câştigat de fiecare dată de social-democraţi, conform La Tribune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb