GHEORGHE PIPEREA: "Scopul Legii Dării în plată - pervertit de nenumărate excepţii de neconstituţionalitate"

Impreviziunea la Legea dării în plată este prevăzută să fie luată în discuţie astăzi, la Comisia de buget a Senatului, după cum a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook, senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele Comisiei economice, care a promis că va prezenta "date incredibile din practica instanţelor de judecată".

Scopul Legii Dării în plată este pervertit de nenumăratele excepţii de neconstituţionalitate, a postat, la rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, menţionând: "Pentru a elimina grava pervertire a spiritului acestei legi, precum şi pentru uşurarea sarcinii instanţelor, în Parlament există o propunere de modificare a Legii DIP, scrisă de mine şi iniţiată de senatorul Daniel Cătălin Zamfir, menită, în principal:

(i) să expliciteze cazurile de impreviziune şi să repună în ordinea firească sarcina probei, impreviziunea fiind prezumată, în beneficiul debitorului, creditorul urmând să probeze inversul impreviziunii sau faptul că debitorul poate plăti (spre exemplu, faptul că o rată de 2000 de lei poate fi plătită dintr-un salariu de 1900 de lei); în cazul celor executaţi silit sau evacuaţi deja din casa ipotecată, prezumţia de impreviziune nu va putea fi răsturnată, fiind irefragrabilă;

(ii) să elimine posibilitatea instanţei de a dispune plata retroactivă, cu penalităţi, a ratelor îngheţate pe perioada notificării de dare în plată;

(iii) să elimine posibilitatea băncii de a înscrie debitorul care a notificat darea în plată în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici".

În acest context, avocatul Piperea atrage atenţia asupra art. 3 din Legea DIP (77/2016), care arată: "Prin derogare de la [...] Codul civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă [...] părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord".

Gheorghe Piperea menţionează: "Se observă cât se poate de clar că Legea DIP privilegiază un «alt acord» între părţi, darea în plată în vederea stingerii datoriei rezultate din credite fiind o soluţie în extremis la starea de supra-îndatorare sau de ruină a debitorului, care este deopotrivă prejudiciabilă pentru debitor şi creditor (nota bene - un debitor insolvabil este un debitor lipsă).

Notificarea de dare în plată este un declanşator obligatoriu al negocierilor în vederea revizuirii contractului de credit garantat cu imobile cu destinaţia de locuinţă, pentru a putea fi suportat în continuare de către debitor, şi nu o şicană a creditorului sau un motiv pentru trecerea automată a aces­tuia în Biroul de credit la cererea creditorului.

Scopul legii a fost pervertit de nenumăratele excepţii de neconstituţionalitate şi de deciziile judecătoreşti aberante (rezultate ale manipulărilor jurnalistice sau avocaţiale) care au respins legea, în sine, şi nu doar cazuri concrete, în care debitorii realmente nu s-ar fi aflat în situaţiile de la art. 4 din lege (care stabileşte condiţiile de admisibilitate ale dării în plată) sau ar fi abuzat de drepturile lor procesuale. Sunt unele completuri de judecată care au făcut din neutralizarea Legii DIP un scop în sine al activităţii la nivel de instanţă".

În principal, efortul de neutralizare a Legii DIP s-a concentrat pe instituţia impreviziunii, care a fost dusă pe culmile absurdului şi ale cinismului, susţine avocatul Piperea.

Domnia sa adaugă: "Bazându-se pe soluţiile absurde ale instanţelor, majoritare încă în instanţe cum ar fi cele din Bucureşti, băncile au utilizat două metode cvasi-infailibile de intimidare a debitorilor care ar fi avut intenţia de renegociere a creditelor prin notificarea de dare în plată:

(i) în caz de pierdere a procesului, banca pune în sarcina debitorului, retroactiv, atât ratele de credit îngheţate pe perioada dării în plată, cât şi penalităţile calculate faţă de aceste rate, o perioadă de doi-trei ani, cât durează procesul, făcând ca ratele respective să se majoreze seminificativ cu penalităţi;

(ii) imediat după notificarea de dare în plată, debitorul este trecut în Biroul de credit, la solicitarea (complet nelegitimă) a băncii, cu consecinţa că, pe perioada înscrierii în această bază de date negative de uz exclusiv bancar, debitorul nu va mai putea accesa vreodată credite sau alte forme de finanţare.

Or, aşa cum rezultă din art. 3 din legea nr. 77/2016, consumatorul are dreptul la stingerea datoriei, dacă nu ajunge cu creditorul, pe perioada notificării de dare în plată, la un alt acord, adică la o revizuire a contractului în scopul salvgardării sale. Din acest text, rezultă implicit, dar indubitabil, că înscrierea debitorului în Biroul de credit nu are absolut nicio bază legală sau factuală, întrucât debitorul care face o notificare de dare în plată nu încalcă vreo clauză a contractului sau vreo dispoziţie legală, ci îşi exercită un drept prevăzut de lege. În plus, cel ce se foloseşte de un drept al sau nu încalcă nicio obligaţie, cu consecinţa ca ratele de credit, îngheţate pe perioada notificării de dare în plată, nu pot fi încasate retroactiv şi, mai ales, nu pot determina curgerea de penalităţi. Manipulatorii acestei legi şi ai acestor hotărâri judecătoreşti care au permis acest comportament intimidant şi agresiv al băncilor să se întrebe ce ar însemna ca debitorii să conteste dreptul băncilor de a-i executa silit direct în baza contractului de credit, considerat de art. 120 din OUG nr.99/2006, titlu executoriu în el însuşi. Toate cele 1,2 milioane de dosare aferente executărilor silite ale contractelor de credit ar fi imediat câştigate de debitori, dacă s-ar găsi instanţe care să accepte că, într-adevăr, legislaţia protecţiei consumatorilor nu permite existenţa unor contracte care, în ele însele, să fie considerate titluri executorii".

Au fost cazuri în care s-a dovedit că legea DIP poate funcţiona, mai subliniază specialistul, apreciind: "Multe instanţe au înţeles sensul exact al legii şi, fie au adaptat contractul la situaţia prezentă a debitorului, în vederea salvgardării sale (uneori chiar prin îngheţarea cursului francului elveţian), fie au dispus liberarea debitorului de un contract care nu ducea nicăieri, nici pentru debitor, nici pentru creditor (ci, eventual, doar pentru colectori)".

Menţionăm că Legea dării în plată, care prevede ştergerea datoriilor odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie, a trecut pe la Curtea Constituţională, care a decis debitorii care apelează la această reglementare să meargă în instanţă, unde judecătorii vor stabili dacă a avut loc impreviziunea.