Corporaţiile trebuie să depăşească simpla dominaţie a pieţei şi să îşi asume un rol activ în societate, fapt ce presupune abordarea responsabilităţii sociale şi de mediu alături de obiectivele economice, a declarat deputatul european Gheorghe Piperea, vicepreşedintele grupului politic ECR (Conservatorii şi Reformiştii Europeni), în cadrul conferinţei "O tranziţie verde echitabilă: cum să nu lăsăm pe nimeni în urmă într-o Uniune Europeană mai sustenabilă", organizată recent de ECR la sediul Parlamentului European.
Gheorghe Piperea a afirmat: "Zilele în care sustenabilitatea era tratată ca un «lux» au apus. Astăzi, aceasta reprezintă o necesitate fundamentală pentru afaceri. Directiva (UE) 2022/2424 cere transparenţă din partea marilor corporaţii cu privire la impactul lor asupra mediului şi societăţii, în timp ce Directiva (UE) 2024/1760 merge mai departe, solicitând dilligence due pentru a preveni încălcările drepturilor omului şi daunele de mediu în întreg lanţul de aprovizionare. Aceste reglementări nu sunt simple exerciţii birocratice; ele reflectă o schimbare de paradigmă în modul în care gândim despre cetăţenia corporativă. Dar să nu fim naivi. Responsabilitatea reală nu se poate reduce la liste de verificare sau rapoarte. Ea necesită o schimbare culturală, o trecere de la a vedea sustenabilitatea ca o obligaţie externă la a o îmbrăţişa ca valoare centrală. Cum realizăm această transformare? Prin promovarea dialogului, construirea de parteneriate şi integrarea consideraţiilor etice în fiecare nivel al procesului decizional. După cum au subliniat unii economişti, corporaţiile trebuie să depăşească concentrarea îngustă pe dominaţia pieţei şi să îşi asume rolul de participanţi activi în societate, abordând responsabilităţile sociale şi de mediu alături de obiectivele economice".
Această viziune reprezintă o schimbare majoră în modul în care corporaţiile trebuie să funcţioneze într-o lume tot mai conştientă de provocările climatice şi sociale.
Vicepreşedintele ECR a arătat în discursul său că este nevoie de o abordare integrată pentru echilibrarea obiectivelor economice cu responsabilitatea socială şi protecţia mediului, dacă dorim să avem un viitor sustenabil. De aceea, în opinia domniei sale, corporaţiile trebuie să adopte o atitudine proactivă, promovând condiţii de muncă echitabile, accesibilitatea resurselor şi tehnologii inovatoare care să reducă impactul asupra mediului.
Domnul Piperea a mai arătat că e nevoie de o schimbare în cadrul companiilor, pentru ca acestea să conştientizeze că sustenabilitatea face parte din scopul pentru care au fost înfiinţate. Aceasta presupune o schimbare profundă în modul de gândire al liderilor corporativi, o schimbare care să privilegieze responsabilitatea şi implicarea activă în problemele comunităţii.
Vicepreşedintele ECR a subliniat că drumul spre sustenabilitate necesită vigilenţă împotriva abuzurilor potenţiale, fie din partea statelor, fie a corporaţiilor, care ar putea compromite drepturile fundamentale ale omului, mai ales că Directiva (UE) 2024/1760 stipulează că prevenirea, încetarea şi repararea acestor abuzuri nu sunt opţionale, ci sunt esenţiale pentru credibilitatea şi eficacitatea tranziţiei verzi.
Gheorghe Piperea a mai spus: "Pactul Verde European ne obligă să îmbrăţişăm energia regenerabilă, să reducem emisiile de carbon şi să protejăm ecosistemele noastre. Totuşi, acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul drepturilor economice şi sociale. Fie că vorbim despre condiţiile de muncă ale lucrătorilor din lanţul de aprovizionare sau despre accesibilitatea energiei pentru populaţiile vulnerabile, echitatea trebuie să rămână în centrul agendei noastre. Întrebarea este cum putem asigura ca politicile noastre climatice să îi împuternicească, şi nu să îi marginalizeze, pe cei deja expuşi riscului de sărăcie energetică sau excluziune socială. Cum putem concepe măsuri care să fie la fel de incluzive pe cât sunt de ambiţioase?".
Vicepreşedintele grupului ECR din Parlamentul European a mai menţionat că atingerea unei tranziţii verzi echitabile nu înseamnă doar impunerea de reguli, ci şi valorificarea ingeniozităţii. Domnia sa a precizat: "Angajamentul Europei faţă de energia regenerabilă - de la hidroenergie la biomasă şi biogaz - oferă un drum spre decarbonizare. Totuşi, trebuie să ne întrebăm: Sunt aceste soluţii ele însele sustenabile? Şi cum putem asigura că sunt accesibile tuturor statelor membre, indiferent de punctul lor de plecare? Pe măsură ce dezbatem aceste probleme, vă încurajez să adoptăm o mentalitate pragmatică. Taxarea, tehnologiile de captare a carbonului şi subvenţiile pentru energia regenerabilă sunt instrumente, nu scopuri în sine. Eficienţa lor ar trebui măsurată prin capacitatea lor de a produce schimbări reale la nivel practic: drepturi ale omului, aer mai curat, locuri de muncă mai bune şi comunităţi mai reziliente".
Gheorghe Piperea a afirmat că expresia "să nu lăsăm pe nimeni în urmă" nu trebuie privită ca un slogan, ci drept un principiu care cere şi împuterniceşte acţiunea. "Aceste cuvinte sunt atât o provocare, cât şi o promisiune. Ele ne reamintesc că sustenabilitatea nu este doar un obiectiv de mediu; este, în primul rând, unul uman. Ne obligă să confruntăm întrebări dificile, să ascultăm voci diverse şi să lucrăm împreună pentru soluţii care nu doar să fie inovatoare, ci şi juste, şi bazate pe onestitate, eficienţă şi un respect autentic pentru demnitatea umană", a spus vicepreşedintele ECR, Gheorghe Piperea.
Conferinţa organizată sub egida grupului ECR a fost un prilej pentru promovarea schimbului de bune practici între statele membre ale Uniunii Europene, în vederea identificării unor măsuri concrete pentru a se asigura că niciun stat membru nu este lăsat în urmă în tranziţia către soluţii energetice mai ecologice.
(C)