GHEORGHE ZAMAN, PREŞEDINTELE AGER "Sectorul financiar nu a învăţat prea multe în ce priveşte generarea de bule speculative"

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 noiembrie 2016

"Sectorul financiar nu a învăţat prea multe în ce priveşte generarea de bule speculative"

"Integrarea în UE nu ne-a scăpat de impactul negativ al crizei, iar pe termen scurt nu ne aşteptăm la lucruri favorabile"

Vinovat pentru criza din 2009-2010 a fost sectorul financiar, iar acesta riscă şi acum pentru că se pare că nu a învăţat prea multe în ceea ce priveşte generarea de bule speculative, atrage atenţia profesorul universitar Gheorghe Zaman, care consideră că băncile, din dorinţa de a câştiga cât mai mult, dau credite care intră ulterior în categoria neperformantelor şi astfel ajung în stare de faliment.

Gheorghe Zaman, directorul Institutului de Economie Naţională, preşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România - AGER, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că la nivelul administraţiei centrale şi locale se impune realizarea unui bilanţ strict, care să arate beneficiile şi avantajele de care a beneficiat ţara noastră în urma aderării la Uniunea Europeană, precum şi propriile neîmpliniri, respectiv drumul pe care să mergem în continuare.

Necesitatea unei asemenea analize a fost evocată, de asemenea, de prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice, şi de Radu Timiş, proprietarul grupului "Cris-Tim".

Gheorghe Zaman a menţionat că România este încă departe de integrarea deplină în comunitatea europeană, ţinând cont că mai toate obiectivele asumate în cadrul Strategiei de dezvoltare UE 2020 sunt departe de media comunitară. Domnia sa a subliniat că România rămâne ţara cu cel mai ridicat grad de sărăcie din UE.

Gheorghe Zaman a menţionat că integrarea României în UE s-a suprapus cu criza financiară de la nivel global, precizând: "Integrarea în UE nu ne-a scăpat de impactul negativ al crizei, iar pe termen scurt nu ne aşteptăm la lucruri favorabile. Cererea de exporturi la nivel mondial va scădea, ceea ce ne va afecta".

Radu Timiş, patronul "Cris-Tim", este de părere că, la momentul actual, "dacă cetăţenii României nu ar fi fost integraţi în UE, ar fi avut un standard de viaţă mult mai scăzut, iar pensiile, salariile şi modul de viaţă pe care îl au acum ar fi fost mai redus".

Domnia sa a menţionat că singurul lucru care reprezintă o problemă în prezent este "diferenţa mare dintre nivelul economic al companiilor noastre şi cele europene". Potrivit afirmaţiilor sale, companiile europene nu mai sunt datoare la bănci, au afaceri stabile, au o cotă de piaţă stabilită, "au lucruri învăţate", iar relaţiile dintre ele sau cu alte ţări sunt complet diferite decât în cazul întreprinzătorilor de la noi.

Radu Timiş consideră absolut necesare creşterea salariilor în ţara noastră şi abordarea riguroasă, de către autorităţi, a problemei fondurilor europene.

Şi profesorul Gheorghe Zaman a afirmat că o creştere economică solidă trebuie să se bazeze şi pe creşterea salariilor, justificată de rezultate, nu doar pe măsuri de austeritate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Considerand ca aceasta asociatie profesionala AGER exista in Ro de ceva vreme si ca din ea fac parte economisti, profesionisti in ale finatelor, unde au fost pana acum? Sau este doar o schimbare de macaz de la atitudinea de pana acum: sa ne lasam jumuliti pe toate partile si pe tacute de investitorii din UE, de banci, ca sa nu ne plece petitorii.., iar asta fara ne protejam resursele, fara sa dezvoltam industria, cu total autism fata de agricultura. Fiti pe pace, nu pleaca decat cand considera ei ca nu mai au nimic de jumulit si chiar si atunci, poate ne vand ca baza de date de fraieri buni pt alte experimente, eventual cobai pt industria farmaceutica… Din 1990 incoace, ne-am straduit din rasputeri sa ne negam realitatea si ne-am maimutarit sa copiem modele europene, americane, sau de-aiurea, fara sa construim sau sa intarim fundamente structurale, sociale, economice. S-au vandut in bataie de joc combinate pe 1 Leu/1 Euro! Nu pot uita cum repetau anumiti politicieni(de dreapta) intr-una: Romania trebuie sa devina tara furnizoare de servicii Hai nu zau!

    Adica, sa servim frumos pe oricine din afara (contra comisionu, evident..). 

    Adica s-a dat liber la distrus tot, la dezmembrari industriale si la vandut la kg (si inoxul ca fier vechi), vandut pamant, exploatat, defrisat tot, tot, dupa metoda pirjolitului. 

    De dupa ’90 incoace, vulnerabilitatea cea mai mare a noastra a fost si ramane clasa politica, formata aproape in totalitate din tagma celor care se ghideaza oriunde se duc dupa principiul “ce se poate fura, ce pica de aici”. 

    Imi place ca R. Timis, care s-a straduit sa construiasca ceva din nimic, considera necesara masura de crestere a salariilor, si pe buna dreptate! O fi din cauza ca dupa 27 de ani de cand ne lasam spoliati de asa-zisi investitorii straini, nu prea s-au vazut investitii spectaculoase, pe masura chinului indurat ? caci profitul mai degraba se exporta decat se reinvesteste. 

    O fi si din cauza ca piata alimentelor s-a suprasaturat cu produse ieftine cu soia si amidonuri in loc de carne, dar concurenta este mare si atunci ar trebui ceva venituri mai mari, sa-si poata permite romanu si ceva salamuri(cristim) mai scumpe? 

    Mai spune omu de afaceri roman, ca ar fi necesare fonduri europene. Probabil ca ar fi mai bune decat oricare credit luat de la oricare banca pt dezvoltarea afacerii, caci, la ce dobanzi si conditii practica in Ro… 

    Fonduri europene? Pai nu am avut fonduri suficiente si in programul 2007 -2014 cand s-au aprobat si facut pe HARTIE proiecte mari: pe fiecare regiune s-au facut retele de alimentare cu apa, statii de epurare ape uzate, statii pt procesarea deseurilor, trotuare in camp, parcuri la sate si piscine, etc. etc. sa nu uit si de finantarile pt d.r.u. -fabrici de diplome si doctoranzi. 

    Pai gata! daca in programul de finantare anterior am raportat ca le-am facut pe toate, acuma ce finantari mai vrem?  

    Moment festiv: ni se acorda fara retinere diploma de campioni in furat propria caciula! 

    Trecem la next level! Zona euro. Ca dracu! Parca nimeni nu a auzit de: nu pune toate ouale in aceeasi caciula!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb