Senatorul PNL Ioan Ghişe şi un consilier de-al său s-au plimbat, ieri, în jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele "Poporul a decis, Băsescu e demis" şi "Popor român, eşti suveran", senatorul anunţând că va repeta gestul zilnic, dacă vremea e frumoasă. Senatorul liberal a declarat ziariştilor aflaţi la intrarea în Palatul Cotroceni că gestul său este "simbolic", că el este un simplu cetăţean şi că nu s-a consultat în privinţa acestei acţiuni cu colegii din PNL. "De azi încolo, cât este vreme bună, vom veni la plimbare aici", a susţinut Ghişe.
El a reluat argumentaţia privind propunerile sale prezentate luni în plenul Parlamentului referitoare la necesitatea constatării demiterii preşedintelui Traian Băsescu în urma referendumului din 29 iulie.
"Suveranitatea poporului nu poate fi exercitată de niciun grup şi nicio persoană în nume propriu. Curtea Constituţională a uzurpat suveranitatea poporului", a susţinut Ghişe, adăugând că cei şase judecător ai Curţii care au votat pentru nevalidarea referendumului şi-au depăşit atribuţiile.
De asemenea, Ghişe a mai susţinut că luni a primit pe email o ameninţare cu agresiunea pentru a-şi retrage propunerile adresate Parlamentului şi a depus plângere la poliţie.
O echipă de jandarmi a intervenit în momentul în care acesta a trecut strada pe trotuarul de lângă gardul Palatului Cotroceni, solicitându-i să revină pe partea cealaltă a străzii.
Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.