Ghiţă e în ţară!

MIHAI ANTONESCU
Ziarul BURSA #Miscellanea / 20 ianuarie 2017

Ghiţă e în ţară!

Sebastian Ghiţă n-a fugit nicăieri. Nu avea cum, nu avea de ce.

Părăsirea patriei presupune trecerea unei frontiere. Nu-l văd pe Sebi nici pitulat pe fundul unei lotci, hâţânat de tangajul imprimat de apele internaţionale, nici deplasându-se târâş pe fâşia arată, nici măcar înghesuit printre berbecuţi, asemenea unui alt fugar celebru şi lui Odiseu în peştera polifemică, deşi, spre deosebire de ceilalţi doi, Ghiţă prezintă avantajul asemănării fizice propice camuflajului.

Trecerea frontierei presupune legitimarea în faţa unui poliţist, confruntarea cu o sumedenie de mijloace tehnice de supraveghere, concursul unor complici siguri. Riscuri asumabile, dar care, odată depăşite, îl aduc pe transfug în faţa altor riscuri, mai greu de evaluat, într-o ţară străină, cu locaţii şi itinerare ce nu pot fi absolut familiare.

Tehnologia face practic imposibilă fuga şi ascunderea - politică, normele internaţionale şi convenţiile dau o probabilitate de repatriere soră cu certitudinea.

Plecarea din ţară implică şi căi de comunicare mai dificile, accesul mai puţin lesnicios la informaţie.

Sebastian Ghiţă se află, foarte probabil, în România, nici măcar foarte departe de Capitală. Locaţiile posibile sunt numeroase. Ghiţă se poate afla pe o proprietate sau într-un spaţiu închiriat de una din numeroasele sale firme, însoţit de cel puţin două persoane de încredere. Spaţiul trebuie să pară locuit în mod nesuspect, indiscreţia eventuală a vecinilor, a trecătorilor, presei sau autorităţilor trebuie să poată găsi locatari care populează în mod firesc şi licit proprietatea. Apoi, e necesar ca cineva să facă aprovizionarea şi să asigure fluxul comunicării cu exteriorul, fără să dea de bănuit.

E interesant de determinat dacă înregistrările pe care Ghiţă le trimite la sediul România TV au fost făcute în mod contiguu şi decupate ulterior sau filmate în momente diferite, dacă s-au făcut mai întâi filmările şi mai târziu montajul, dacă s-a constituit un stoc de material, pe un suport transportabil fizic, şi de acolo un lanţ de curieri duce episoadele la televiziune, unul câte unul, sau itinerariul fiecărei casete este independent, pe un traseu sinuos, din punctul A, locul unde se înregistrează, în punctual B, locul de unde se difuzează.

E foarte ciudat cum poliţia şi serviciile secrete l-au pierdut pe Ghiţă aflat sub filaj. E şi mai ciudat că nu s-a putut reconstitui traseul curierilor folosiţi de cel dat în urmărire.

Ce persoane apropiate lui Sebi Ghiţă mai lipsesc de la domiciliu, de la locurile de muncă?

"Inculpatul fugar" ar putea fi şi azilant al unei case conspirative, oaspetele unor lucrători din aparatul de Stat.

Variante sunt multe. Care judecător ar cuteza să elibereze zeci de mandate fără un temei oarecare?!?

Sebastian Ghiţă a fost înşelat, determinat, ademenit, forţat să facă lucruri care îi vor dăuna în mod cert. Ghiţă e o unealtă, un sacrificat, un kamikaze neasumat pentru care povestea se va termina foarte prost.

Interpol nu afişează fotografia lui Ghiţă pentru că n-are temei procedural s-o facă. O va face, dacă o va face, doar la presiune politică. Autorităţile române n-au reuşit să convingă cu argumente valabile poliţia pan-europeană sau pe cea internaţională că Sebastian Ghiţă ar fi părăsit România. Interpol n-are temei să cheltuiască resurse şi nici motivaţie să ia măsuri sterile de urmărire a unei persoane, cetăţean al Uniunii Europene care, chiar dacă a încălcat regimul restrictiv impus de o instanţă de drepturi şi libertăţi, nu prezintă pericol potenţial şi nu constituie nici măcar teoretic o ameninţare. Fuga lui Ghiţă e o problemă strict românească.

Sebastian Ghiţă o să apară. Va fi predat de cei care îl adăpostesc, trădat de însoţitori sau va realiza singur cât de tare a greşit strategic. Nu că ar avea cum să repare greşeala.

Ghiţă şi-a făcut datoria, şi-a împlinit menirea. Nu mai are avere, putere, relaţii, acces la informaţii. Nu mai valorează nimic pentru nimeni. Sacrificat, ceva-ceva tot face. Capul lui reprezintă pentru Kovesi un trofeu necesar iar pentru Coldea o satisfacţie personală. Precum animalul alintat cu acelaşi nume, Ghiţă a însemnat ceva cât a fost viu (la figurat, desigur), doar în măsura în care va însemna ceva mort.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Te legi de numele omului, ii omori speranta, ii aduci aminte ca-l cauta Coldea ca Bruce Willis prin canalele de aerisire, insinuezi ca e pe lista de intretinere in blocul serviciilor, zici ca seamana a berbec, desi el se crede varsator si se da fecioara, ce mai, sa speram ca nu citeste Bursa...

    1. Totusi, autorul ne-a facut cel mai real scenariu posibil. Chiar daca intre real si posibil este diferenta. 

      Cine stie raspunsul castiga 100 EUR. ASA spunea un mare comandant in punctul culminant al epopeei sale. Totusi l-as contrazice pe dragul domn MA. Arata timp cat Domnul Treichl face sa dispara peste 5 miliarde printr-o simpla fuziune, pe care insa o declara neutra vizavi de Reuters in ceea ce priveste rezultatul financial si acest lucru doar prin transferul scriptic al BCR in Moldova, ce ar impiedica un amfitrion al domnului Schulz in 2012 sa fie udat cu cerneala simpatica in lipsa de tamaie. dupa modelul altui companion al micutzului Che Guevarra din Carpati

      ... e viitorul, viitor in fata caruia stau smirna.

      M-am straduit.

      Mi-ar placea sa vad o bataie pe bune, fizic, intre Coldea si Ghita, eventual in noroi.

      Pana apare Ghita, vine si dezghetul.

      Si eu sunt absolut convins ca e in tara!

      Toata stima, maestre! Un pronostic: cat mai guita Ghita? 

      Autorul, este autorul articolului MA postacule. 

      De la Polul Nord.

      Ghita e in tara, 

      Apare la vara. 

      Apare bronzat,

      Spalat si iertat. 

    MA, ai inceput sa publici articolele lui Coldea pe numele tau?

    "va realiza singur cât de tare a greşit strategic"

    Baietii kamikaze nu prea gresesc la capitolul strategie. Coldea e deja in rezerva, strategia functioneaza. Urmeaza Kovesi. 

    1. Din anumite profesii nu se iese la pensie niciodata... Ce, daca nu mai are stampila, crezi ca nu-i mai raspund pifanii la telefon? Cind naiba am fost eu prietenul sau admiratorul lui Coldea? Am fost mereu in tabere opuse si a puerdut o gramada de bani din cauza lui, vezi toate mutarile impotriva lui Hayssam, care a fost clientul meu, si altele de care nu vreau sa vorbesc. Dar ce-ar trebui sa fac acum, sa ma las dominat de umori, sa-mi revars fierea si frustrarile pe un om demis? Sa creez tribune de balacarire din razbunare? Intreb si eu...

    Asistam la schimbarea pionilor CIA un Romanía.Kovesi si Coldea sunt compromisi si aceasta se face cu o parte DIN SRI .Ghita va iesi cu bine,nu lucreza de capul luí.

    1. Coldea a plecat din serviciu. Oarecum firesc, cam era timpul, 12 ani ca sef e mult. Dealtfel, echipa operativa se cam schimba odata cu conducerea politica si cu presedintele. Problema lui Coldea e ca a plecat barbierit, si inca si de un mutzunache, ca Ghita. Coldea nu mai putea ramine la butoane dupa ce s-a facut public afirmatia ca e agent strain, de catre cineva din sistem. Nu conteaza daca e demonstrabil, nici macar daca e adevarat. E ca atunci cind cineva e facut homosexual, chiar daca e cunoscut ca afemeiat si are copii mari, strimba s-a bagat. Asta a contat, acolo a punctat Ghita. De rest nu-i pasa nimanui, cu vacantele, cu facturile, cu santajele, astea s-ar fi musamalizat...

      ... cu Laura Kodruta e mai complicat. E tinara si n-are unde pleca, nici cum iesi la pensie. Are si o profesie ingrata, ce sa faca, sa treaca in avocatura? Sa-i recunoasca un ong american studiile de drept? Coldea poate fi angajat miine la privat, poate ajunge la o institutie pan europeana sau mondiala, etc. Kovesi nu poate iesi decit pe usa din fata, evacuata cu scandal. Asta daca permit fanii ei occidentali, ceea ce inca nu stim. Acuma, nici lupta anticoruptie nu de poate blegi subit, inca n-a trecut criza.

      ... dar nici de incredere nu e. Deja i s-a luat tot, nu vad cum ar putea sa termine cu bine epopeea. Nu numai ca va fi ucis public si economic, dar i se va profana si mormintul, i se va macula amintirea si va fi sters din anale...

      Daca reuseste sa iasa cu bine, cat de marsav a lucrat, i se poate face statuie. 

      ... nu cumva e deja statuie, poate l-au pus sa tina cofrajul cind se toarna betonul...

    Sua de ce nu ne da vize?

    E posibil ce ai descris. 

    Cand incepi o asemenea lupta cu sistemul iti asiguri spatele. 

    Sa faci asa multi bani iti trebuie si cap. 

    Parerea mea este ca se afla intr-o tara care nu il trimite inapoi la o adica. Afaferile le coordoneaza de la distanta, profitul albit prin offshore. Serviciile nu au cum sa il miroase. 

    Care isi revendica atentate cum de nu ii gaseste cu toate serviciile planetei pe urme?

    Esti prea destept sa crezi ceea ce ai scris. Ai scris articolul la caterinca? 

    1. Din ce stiu si in logica discutiilor cu mai multi oameni destepti, 99.9% e in Romania. Ghita nu are bani. Tot e pe alte nume din care unele apartin unor tovarasi de baza care vor jura ca nu-l cunosc pe Sebi. Cash-ul s-a dus. Uita-te la toti imbogatitii din coruptie, la oamenii de paie, la slugile sistemului... Toti merg la pirnaie fara un sfant.

    Ghita a fost un nimeni si intr-o miercuri a devenit cineva. Coldea stie de ce. A fost instruit, dar intr-o zi a inceput sa respire singur prin plamanii lui. Nu stiu daca viermele de acum devine fluture in primavara. Dar daca mai traieste, cred ca a suparat niste oameni rai. Chiar daca nu citim nimic pe fata aia de astmatic a lui Coldea.

    1. Ca am o bronsita alergica astmatiforma... Si mai fac cite o criza ca sint alergic la pisici si e casa plina...

      Fata nu; moaca, da. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb