Giganţii IT Microsoft, Hewlett-Packard şi Intel, dar şi Bank of America şi Merrill Lynch critică, într-o scrisoare adresată guvernului irlandez şi obţinută de The Daily Telegraph, "impactul negativ" pe care l-ar avea majorarea impozitelor asupra capacităţii Irlandei de a "atrage şi menţine" investiţiile străine. În scrisoare se face aluzie la alte ţări, precum Singapore, care ar putea deveni mai competitive în acest caz.
Aceşti giganţi se tem ca planul de reducere a deficitelor, pe care guvernul urmează să-l prezinte în contrapartidă la planul european de salvare, în valoare de cel puţin 80 de miliarde de euro, să nu prevadă şi o creştere a fiscalităţii. Irlanda practică una dintre cele mai reduse cote de impozitare din Europa, cu o impozitare a profiturilor companiilor de doar 12,5% (faţă de 34% în Franţa, 30% - 33% în Germania, 16% în Romania, 10% în Bulgaria). La aceasta se adaugă numeroase facilităţi fiscale, printre care crearea zonelor libere, care au permis Irlandei să atragă numeroase întreprinderi din sectorul IT.
Google şi-a construit aici principalul său birou european, cu peste 2.000 de angajaţi. Un purtător de cuvânt al biroului irlandez al gigantului IT a declarat pentru Belfast Telegraph că "tot ceea ce ar pune în discuţie problema competitivităţii irlandeze - în special o schimbare a impozitelor percepute asupra întreprinderilor - ridică o problemă importantă pentru Google".