Ginghis Han cu telegraf

Istoricii de meserie folosesc un termen: Sonderweg. În traducere literală, din germană, înseamnă "parcurs special". Este un concept care a apărut după Al Doilea Război Mondial, când lumea a aflat despre ororile Holocaustului. Cum a fost posibil ca o ţară atât de civilizată precum Germania să se prăbuşească în abisul barbariei? Cum a fost posibilă dictatura nazistă? Termenul Sonderweg capturează o intuiţie. Germania - conform acestei interpretări - a luat-o pe un drum aparte, unic, deosebit de acela parcurs de alte state europene, moderne.

Domeniul studiilor ruseşti şi sovietice ar putea profita şi el de această perspectivă. Întrebarea este simplă. Ce este în neregulă cu Rusia? Germania, cel puţin, a intrat în stâlp, din perspectivă istorică, doar o dată, în ultimul război. (Dacă doriţi, de trei ori, în caz că adăugăm Primul Război Mondial şi războiul franco-prusac). Însă Rusia destabilizează de secole ordinea europeană. Este un stat care s-a specializat în războaie de agresiune. În acelaşi timp, este un model de subdezvoltare economică. Şi a dezvoltat o imunitate de durată la instituţiile democratice. Ceva se întâmplă acolo de mult, nu doar de când Vladimir Putin, cândva un slujbaş mediocru în birocraţia represivă sovietică, s-a trezit catapultat ca lider (vozhd) al Rusiei.

Pentru început, este clar că proiectul putinist este unul de refacere a unui gen de imperiu sovietic. Omul, la fel ca alţi dictatori înaintea sa, a spus-o deschis, nici măcar nu se ascunde. Dispariţia URSS ar fi fost o tragedie. Iar baza sa electorală este, în bună măsură, formată din "oamenii noi" din cartierele sovietice, legaţi de industria de stat şi de administraţia centrală.

În multe alte privinţe, expansionismul putinist este o continuare a imperialismului rus modern, care începe de la Petru cel Mare, proclamat "împărat" în 1721. În secolele 18-19 imperiul ţarist înghite teritorii cu o viteză extraordinară. Sub Caterina cea Mare, anexează Crimeea, o parte din Ucraina şi contribuie la dezmembrarea Poloniei. Sub Alexandru I, cad sub cizma ţarului Basarabia, Finlanda, şi Georgia. Sub Alexandru al II-lea, continuă expansiunea în Asia Centrală. La începutul Primului Război Mondial, imperiul pusese deja ochii pe Constantinopol.

Eu cred însă că istoria expansionismului rus este mult mai profundă şi dezvăluie o cauză primă extrem de specială. Să începem cu începutul.

Adică... Nu cu "Rusia Kieveană". Contrar a ceea ce cred mulţi, ideea în care cred mulţi ruşi (inclusiv Vladimir Putin) că statul pe care îl ştim acum drept Rusie îşi are începutul în secolul 10 şi a avut capitala la Kiev, este un fals istoric. Unul destul de prost încropit, dealtfel, de istoricii naţionalişti ai imperiului ţarist, în secolul 19. Falsul a fost posibil datorită asemănării dintre termenul "Rusia" şi "Rus". Problema este că acest din urmă termen desemna, în secolul 10, o populaţie de origine nordică, germanică. În prima cronică (bizantină) în care apare acest cuvânt, în anul 921, citim: "Noi suntem ruşii (Rus): Karl, Inegeld, Farlaf şi Veremund".

Prin urmare, să lăsăm delirul istoric şi să mergem cu patru sute de ani după acest moment, pe malul râului Moscova. Acolo, într-o zonă populată mai ales de triburi finlandeze, se găseşte o fortăreaţă din lemn pe care un cneaz slav o întăreşte cu piatră, prin 1336. În acel loc apare un stat care are o expansiune uluitoare. La finele secolului 14, liderii Moscovei pun stăpânire pe Novgorod şi Suzdal. În secolul 15, pe Tver, Rostov, Iaroslav şi Pskov. În secolul 16, Ivan cel Groaznic este încoronat ca primul "ţar al ruşilor".

"Bun" - veţi spune - "dar ce este special aici?". În fond, şi alte imperii au apărut tot aşa, prin cuceriri. Nu au fost făcute cadou de Mărţişor. Problema este că acest stat avea o politică de o agresivitate radicală dintr-un motiv aparte. Moscova era, iniţial, un stat client al mongolilor. Mai pe scurt, Moscova era braţul înarmat al hanului mongol. Primele cuceriri şi primele titluri suverane ale cneazului Moscovei au fost posibile doar datorită mongolilor.

Asta înseamnă că Moscova s-a întemeiat, de la originea sa, pe o bază politică specială, ca un stat brutal, de pradă. Unul care şi-a devorat părinţii, odată cu eliberarea de sub "jugul tătar", la sfârşitul secolului 14. Şi ale cărui elite au fost remarcabil de coerente, în timp. Sclavia a fost legală în Rusia până în 1721, iar şerbia a fost complet abolită în Imperiul Ţarist abia în 1866.

La jumătatea secolului 19, Alexander Herzen a formulat o profeţie teribilă. Când telegraful va ajunge în Rusia va apărea un nou Ginghis Han care să se folosească de această invenţie a lumii moderne pentru a impune o nouă formă de tiranie. Timpurile au evoluat. Zilele trecute, Vladimir Putin a făcut spectacol, dintr-o sală plină cu computere şi ecrane, cu armele sale nucleare şi cu rachetele sale hipersonice. La fel ca predecesorul său mongol, absolut incapabil să înţeleagă că unele popoare doresc să trăiască în libertate.