GIORGOS STAFYLAKIS, ORGANIZAŢIA ELENĂ DE TURISM: "Biroul de turism este responsabil faţă de consumator pentru toate serviciile vândute"

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 27 iulie 2017

"Biroul de turism este responsabil faţă de consumator pentru toate serviciile vândute"

"Legislaţia greacă de protecţie a consumatorilor apără clienţii pentru toate tranzacţiile efectuate"

În calitate de consumatori, sunteţi protejaţi de legislaţia greacă de protecţie a consumatorilor pentru toate tranzacţiile efectuate în timpul călătoriei în Grecia, potrivit domnului Giorgos Stafylakis, directorul Organizaţiei Elene de Turism.

Domnia sa ne-a transmis: "Toate companiile, turistice sau nu, sunt obligate să emită chitanţe pentru toate plăţile. Chitanţele garantează clienţilor orice revendicare sau diferenţă cu companiile. Vizitatorii străini sunt sfătuiţi să facă o asigurare înainte de a călători".

Conform directorului Organizaţiei, principalele autorităţi responsabile cu funcţionarea şi furnizarea de servicii, pentru hoteluri şi restaurante în Grecia, sunt Ministerul Turismului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor.

Giorgos Stafylakis a precizat: "În ceea ce priveşte nivelul de protecţie a consumatorilor (turişti) şi asigurarea calităţii serviciilor turistice în general, există mai multe autorităţi responsabile pentru acordarea licenţelor, inspecţia şi punerea în aplicare a măsurilor corespunzătoare în conformitate cu legea. Pentru hoteluri şi restaurante, principalele autorităţi responsabile cu funcţionarea şi furnizarea de servicii sunt Ministerul Turismului, Ministerul Sănătăţii şi bineînţeles Ministerul Finanţelor".

Oficialul Organizaţiei a precizat că standardele de protecţie ale Greciei pentru toţi cetăţenii, inclusiv turişti, sunt cele care derivă din cadrul juridic al Uniunii Europene: "Ca membru al UE, statul Elen, încorporează şi implementează aceeaşi legislaţie ca toate celelalte ţări membre ale UE".

Domnia sa ne-a informat că fiecare autoritate acoperă o anumită zonă a funcţionării întreprinderilor din domeniul turismului.

Pentru controlul calităţii serviciilor turistice, în Grecia, există patru tipuri de inspecţii oficiale efectuate de Ministerul Turismului din Grecia şi agenţiile regionale de turism: inspecţii înainte de acordarea licenţei de exploatare; inspecţii după acordarea licenţei de exploatare; la reclamaţii din partea clienţilor - scrise sau verbale - adresate agenţiilor regionale de turism şi / sau Poliţiei Turistice şi inspecţii de prelevare a probelor (fără avertizare).

Giorgos Stafylakis ne-a mai transmis: "În calitate de consumator, sunteţi protejat de legislaţia greacă de protecţie a consumatorilor pentru toate tranzacţiile efectuate în timpul călătoriei dumneavoastră în Grecia. Toate companiile, turistice sau nu, sunt obligate să emită chitanţe pentru toate plăţile. Chitanţele garantează clienţilor orice revendicare sau diferenţă cu companiile. Vizitatorii străini sunt sfătuiţi să facă o asigurare înainte de a călători".

Directorul Organizaţiei Elene de Turism ne-a mai informat că în timpul şederii turiştilor în hoteluri, apartamente, camere, etc. licenţiate, se aplică:

Hotelierul este obligat să închirieze clienţilor camerele goale disponibile şi să le asigure serviciile şi facilităţile anunţate.

Hotelierul este obligat să răspundă în scris, în termen de 3 zile, dacă acceptă sau nu o comandă de o cameră care i-a fost înaintată în orice fel - prin telefon, prin poştă sau prin e-mail, oferind detaliile contractului de închiriere (tip de cameră, zile de rezervare, preţ). Răspunsul scris oferă o garanţie pentru client şi hotelier deopotrivă.

Plata anticipată pentru rezervare nu poate depăşi 25% din costul total al cazării, dar nu poate fi mai mică decât costul unei nopţi de cazare.

În cazul anulării de către client cu 21 de zile înainte de sosirea convenită, hotelierul este obligat să returneze întregul deposit, iar în cazul în care anularea este făcută în mai puţin de 21 de zile, clientul trebuie să plătească hotelierului jumătate din preţul total al comenzii anulate.

Dacă hotelierul nu este în măsură să ofere camere pe care a acceptat să le pună la dispoziţia clienţilor, el este obligat să ofere cazare într-un alt hotel, apartament, cameră, etc. din aceeaşi categorie, în acelaşi oraş, care să asigure acelaşi confort şi beneficii în general, ca cele anunţate pentru cazarea pe care o oferă.

Agentul hotelier îşi asumă răspunderea numai pentru obiectele valoroase sau cu valoare ridicată şi banii pe care clientul a solicitat să fie păstrate într-un seif şi hotelierul trebuie să furnizeze o chitanţă pentru acele articole.

De asemenea, oficialul Organizaţiei a precizat că în tranzacţiile cu agenţiile de turism care deţin licenţă operaţională, biroul de turism este responsabil faţă de consumator pentru toate serviciile vândute, chiar şi pentru cele furnizate de terţe părţi - hoteluri, restaurante, închirieri de maşini etc.- cu excepţia cazurilor de responsabilitate a propriului consumator sau răspundere terţă parte sau forţă majoră.

În plus, clientul biroului de turism şi agenţia de închiriere auto trebuie să aibă informaţii scrise cu privire la condiţiile detaliate ale furnizării bunurilor şi serviciilor înainte de efectuarea achiziţiei.

În special, pentru călătoriile organizate, care potrivit legii reprezintă o combinaţie predeterminată de la cel puţin două dintre următoarele elemente, şi anume transportul, şederea sau alte beneficii (participarea la reuniune sau eveniment professional, cultural sau artistic, etc.), este obligatoriu să se încheie un acord relevant.

Contractul trebuie să indice termenii serviciilor şi prestaţiilor convenite (preţul, categoria de cazare etc.), mijloacele de transport, mâncărurile furnizate, ruta, informaţiile privind paşapoartele şi vizele necesare, cerinţele de anulare, excursiile ghidate, intrările în situri arheologice şi muzee, alte servicii de agrement etc.

Totodată, în contract trebuie să se regăsească existenţa unui contract de asigurare care prevede în mod explicit că, în caz de insolvabilitate sau falimentul biroului de turism, consumatorul, pe lângă celelalte cereri, are dreptul la rambursarea banilor plătiţi şi acoperirea imediată a costurilor repatrierii.

Grecia continuă să fie o destinaţie de vară pentru mai mult de un milion de turişti români, potrivit datelor prezentate recent de reprezentanţii Ambasadei Greciei, într-un eveniment menit să promoveze regiunea Peloponezului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb