Depozitele din băncile elene sunt în siguranţă, spune preşedintele Fondului de Stabilitate Bancară a Greciei, Panagiotis Thomopoulos, subliniind că instituţia pe care o conduce este gata să recapitalizeze societăţile creditoare afectate de restructurarea datoriei ţării.
"Datorită capitalului care va fi furnizat băncilor prin noi, cei care au depozite ar trebui să se simtă în siguranţă. Acest lucru trebuie să înlăture teama care există astăzi cu privire la depozite", a declarat Panagiotis Thomopoulos, la momentul primirii lui Horst Reichenbach în Grecia, şeful misiunii UE în această ţară.
Membrii misiunii vor furniza asistenţă tehnică pentru problemele reperate de autorităţile elene, printre care lupta împotriva fraudei fiscale, urmărirea cheltuielilor publice şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene.
"Prezenţa domnului Reichenbach aici demonstrează interesul UE pentru buna funcţionare a sistemului bancar din Grecia, indiferent de ce soluţie va fi adoptată în cazul datoriei publice elene", a afirmat Thomopoulos.
Afirmaţiile lui Panagiotis Thomopoulos vin după ce, în 24 octombrie, publicaţia germană Bild informa că grecii stau la coadă, în faţa băncilor, ca să-şi retragă depozitele.
Un pensionar grec declara, citat de Bild: "Am venit aici să-mi iau repede pensia de 300 de euro. Cine ştie ce altceva s-a mai întâmplat astăzi. Banii mei sunt siguri numai atunci când sunt la mine acasă".
De la începutul acestui an, depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au scăzut cu 10,2%, respectiv cu 20,9 miliarde euro. Din ianuarie 2010, când a început criza datoriilor din Grecia, depozitele cu scăzut cu 48,8 miliarde de euro, adică cu 20,5%.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România. Acestea sunt: "National Bank of Greece" (NBG) - acţionar majoritar la "Banca Românească" -, "EFG Eurobank Ergasias", care controlează "Bancpost", "Alpha Bank", "Piraeus Bank", "ATE Bank" şi "Emporiki Bank" (divizia elenă a băncii franceze "Credit Agricole").