Grecia: un divorţ nu foarte amiabil

Falimentul anunţat al Greciei pare mai degrabă o ultimă încercare de negociere din toate părţile a condiţiilor de restructurare a datoriei. Grecii îşi doresc evident condiţii cât mai "blânde" reflectate în dobânzi la noile obligaţiuni vândute investitorilor privaţi de 3,5%, în timp ce investitorii presează pentru dobânzi de peste 4% şi condiţii asiguratorii cât mai clare.

Aşa-zise "falimente" ale statelor suverane au fost multe în ultimul secol, iar din punct de vedere tehnic statele nici nu pot intra în faliment: pur şi simplu împrumutatorii lor trebuie să accepte să primească înapoi mai puţini bani decât au dat cu împrumut, într-o perioadă de obicei mai lungă de timp decât cea convenită iniţial. Este mai degrabă vorba despre o restructurare a datoriilor. Efectul pentru investitori este deosebit de neplăcut: ei trebuie să recunoas-că pierderea în situaţiile lor financiare şi de multe ori aceasta înseamnă o deteriorare destul de serioasă a poziţiei lor pe piaţă - de aici şi teama că un "faliment" al Greciei va duce la o înrăutăţire a pieţelor financiare din Europa în special, pentru că băncile private europene au fost principalii finanţatori ai datoriilor elene.

Pierderea de imagine este probabil unul dintre efectele cele mai importante ale falimentului. O ţară care nu şi-a putut achita datoriile contractate îşi deteriorează semnificativ capacitatea de a atrage împrumuturi în viitorul apropiat şi de aici şi ajustările puternice în economie pe care trebuie să le facă. Această situaţie persistă până ce investitorii "uită' că au pierdut bani în relaţia cu respectiva ţară, iar restructurările repetate de datorii ale multor ţări sunt exemple că memoria investitorilor este destul de scurtă. Spre exemplu, Venezuela şi-a restructurat datoriile în 1986, 1988 şi 1990, Polonia a făcut-o de 8 ori între 1982 şi 1994, Rusia de 4 ori între 1997 şi 2000, Argentina de 4 ori între 1985 şi 2005, Brazilia de 6 ori între 1993 şi 2004 iar lista este extrem de lungă... Putem aminti doar că şi România şi-a restructurat datoria de 3 ori în ultimii 30 de ani: 1.6 miliarde dolari în anul 1982, 0,57 miliarde dolari în 1983 şi 800 milioa-ne dolari în 1986.

Atunci când ţara aflată în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile este membră a UE şi a zonei euro, este afectată imaginea întregii regiuni şi acest lucru vor să îl evite ceilalţi membri puternici ai Uniunii. Falimentul Greciei nu este important în sine, ci prin efectul de contagiune pe care îl poate avea asupra tuturor ţărilor din zona euro - iar presiunea pusă de investitori asupra Franţei, Italiei şi altor ţări majore din zona euro a fost un "exerciţiu de forţă" din partea acestora, pe care guvernele respective nu vor să îl repete. După cum am văzut recent, agenţiile de rating sancţionează şi ele "în bloc" ţările zonei euro - plătind astfel şi poliţe personale şi "corporative" celor care le-au acuzat de incompetenţă şi lipsă de etică profesională.

În acest context economic, este foarte probabil ca experienţa Greciei să se transforme într-un "divorţ gălăgios" de zona euro. Ţara mediteraneeană ar putea fi pur şi simplu dată afară din casa comună a monedei unice, pentru că nu a participat la stabilitatea financiară a zonei, ci a profitat de apartenenţa la familia euro pentru a-şi finanţa cheltuielile excesive şi indisciplină bugetară. Grecia este văzută ca "oaia neagră" din familia zonei euro, iar posibilul divorţ este menit să semnaleze partenerilor şi investitorilor că un astfel de comportament nu va fi tolerat. La fel ca într-un divorţ mult mediatizat, părţile par a uita că până atunci şi-au declarat "dragoste eternă" şi nu au sesizat din timp derapajele financiare ale partenerului. Promisiunile guvernului elen de a se conforma "vieţii de familie" şi rigorilor impuse de parteneri au puţine şanse de reuşită, cât timp grecii ies în stradă şi blochează aproape constant orice încercare a oficialităţilor de a impune noi măsuri de austeritate. Iar singura posibilitate pe care ar avea-o Grecia de a-şi achita obligaţiile financiare (chiar şi aşa reduse cum ar putea fi după restructurare) este creşterea economică. Dar pentru anul acesta şi probabil următorii ani nu poate fi vorba de aşa ceva în Grecia. Marea mea teamă este că de fapt familia europeană vrea să ascundă în spatele divorţului de Grecia celelalte "oi negre", mult mai mari şi mai periculoase pentru stabilitatea familiei.