Greu de urnit - necunoscutele unui vot fără entuziasm

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Politică / 26 noiembrie 2007

Greu de urnit - necunoscutele unui vot fără entuziasm

Nici măcar votul uninominal nu i-a scos pe alegători din case, deşi nici n-a viscolit, nici n-a plouat cu găleata.

Miza alegerilor de ieri a fost una importantă în primul rând pentru politicieni- primul test real al partidelor în faţa electoratului, după spectaculoasele alegeri generale şi prezidenţiale din 2004.

Încercarea preşedintelui Traian Băsescu de a promova simultan cu alegerile europarlamentare şi referendumul pentru votul uninominal n-a mobilizat electoratul la urne, deşi era de aşteptat să o facă prin prisma conflictului preşedinte-Parlament, câştigat de primul în primăvară cu acelaşi dis-curs.

Sperietoarea celor "322", care l-au suspendat pe preşedinte în primăvară, n-a mai funcţionat şi ieri, deşi preşedintele şi-a centrat campania pentru promovarea referendumului pe aceeaşi temă a clasei politice corupte şi a reţelelor de interese traspartinice care s-au cimentat în ultimii şaptesprezece ani.

Numărătorile preliminare de ieri arătau că prezenţa la urne va fi invers proporţională cu numărul celor care şi-au dorit integrarea în Uniunea Europeană.

Constant, sondajele ne-au informat în ultimii ani că aproximativ 80% din populaţie şi-a dorit integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, însă ieri era de aşteptat ca numărul celor care se vor fi prezentat la vot să sară puţin peste 20%, procent mai aproa-pe de cel al euroscepticilor din sondajele ultimilor ani.

Lipsa entuziasmului este ceea ce a caracterizat alegerile de ieri, ele semănând mult mai mult cu alegerile anticipate pentru Bucureşti, din 2005, decât cu referendumul din mai sau cu alegerile generale şi prezidenţiale din 2004.

Cu toate acestea, alegerile de ieri vor putea provoca schimbări mai ample la vârful partidelor chiar decât cele după spectaculoasele alegeri din 2004.

PSD, PNL, PC, PLD şi PNG îşi pot pierde şefii după alegerile de ieri, dacă vor realiza un scor sub aşteptările membrilor. Deja liderul PC, Dan Voiculescu, a anunţat că va demisiona dacă partidul său nu va reuşi să treacă de pragul de 5%.

Mircea Geoană pare însă să fie în cea mai ingrată poziţie, indiferent de rezultatul votului de ieri pentru PSD. După eşecul suspendării lui Traian Băsescu şi al moţiunii de cenzură din această toamnă, despre liderul PSD s-a spus că va fi debarcat după eşecul de la euroalegeri.

Iar un motiv pentru scandal în PSD pare să fie susţinerea ciudată a lui Geoană pentru referendumul promovat de Traian Băsescu, ceea ce probabil că a bulversat încă o dată electoratul pesedist. Un alt motiv ar fi că poate fi pentru prima dată când un partid - iar nu o alianţă sau o coaliţie electorală - ar obţine un scor mai mare decât al PSD, după 1990.

Spre deosebire de Geoană, Tăriceanu are şansa ca, indiferent de rezultat, să rămână preşedintele PNL, pentru că este în continuare prim-ministru.

Tot alegerile de ieri pot consfinţi căderea din politică a lui Gigi Becali, aflat în picaj după eşecurile constante din fotbal şi, mai ales, după războiul mediatic cu Gheorghe Hagi.

Dacă pentru restul liderilor politici miza alegerilor a fost obţinerea unui scor cât mai bun, pentru Traian Băsescu miza a fost una triplă:

- o prezenţă cât mai importantă la urne în favoarea refendumului pentru a-i păstra viu discursul anticorupţie;

- trecerea pragului electoral de către PLD, partidul condus de prietenul său politic, Theodor Stolojan, primul pe lista partidului la alegerile europarlamentare;

- un scor cât mai mare pentru PD, partidul de suflet al preşedintelui.

Dintre cele trei, miza cea mai importantă pentru Traian Băsescu pare să fie PLD, ceea ce justifică şi costisitoarea campanie a partidului, unul relativ nou pe scena politică, pentru aceste alegeri, cu mult mai scumpă decât a PD, care aproape că a refuzat să-şi facă campanie electorală, lăsând mai multă vizibilitate PLD-ului şi referendumului.

Cu un PLD sub 5%, plecarea lui Stolojan din PNL nu mai poate fi un argument la viitoarele alegeri, iar relaţia dintre PD şi PLD este de aşteptat să scârţie tot mai mult în perpectiva alegerilor viitoare.

Iar mult dorita refacere a Alianţei D.A. pe umerii PD şi PLD va deveni nerealistă. Alegerile de ieri mai pot lovi frontal în discursul anticorupţie al preşedintelui, care şi-a construit tema campaniei din nou pe "curăţenia" clasei politice de corupţie, prin "măturarea" celor "322" din Parlament şi prin scoaterea lor din politica mare prin eliminarea votului pe listă.

Adversarii politici ai preşedintelui vor specula lipsa de mobilizare a electoratului pentru referendum, exact cum Traian Băsescu a folosit-o îm primăvară după suspendarea sa de către Parlament. Mai ales, dacă se va fi constatat o prezenţă mai numeroasă pentru alegerile europarlamentare decât pentru referendum.

Aceasta poate fi principala concluzie a votului de ieri, care reiese şi din sondajele mai aprofundate: populaţia îşi doreşte şi partide puternice, nu numai lideri politici puternici, cum este Traian Băsescu.

Or, votul uninominal, în varianta Băsescu, exact asta ar fi produs - şubrezirea forţei partidelor în relaţia cu proprii parlamentari, aleşi direct de electorat.

Numai că efectul prezenţei reduse la urne la refendum poate avea şi un efect general negativ - slăbirea forţei unor discursuri politice anticorupţie.

Rezultatele partiale surprinse la închiderea editiei:

PD..........................34%

PSD.........................26%

PNL.........................14%

PLD.........................5,8%

UDMR...................... 5%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. sintem foarte dezamagiti de ceea ce se intimpla in romania vad imagini la televizor in care parlamentarii dorm iar in timp ce dorm presdintele se cearta cu primul ministru si tot asa toti creeaza o imagine de vis bieti noastre tari.pacat da e mare pacat ca noi cei plecati privim cu rusine in ochii celor care stiu ca sintem romani.sintem satui de voturi .........................si alte cele ,coruptie si hotie

    1. Sunt in parlament si altfel de oameni. Nu te descuraja.Se va produce o schimbare. Este inevitabil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb