Grup infracţional dintr-o companie din subordinea Ministerului Energiei, destructurat de DIICOT

S.B.
Anticorupţie / 24 mai 2023

Grup infracţional dintr-o companie din subordinea Ministerului Energiei, destructurat de DIICOT

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 39 de percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, din subordinea Ministerului Energiei, informează news.ro.

Mai mulţi angajaţi ai acesteia ar fi făcut peste 400 de achiziţii fictive în numele companiei, însuţindu-şi banii.

"La data de 24 mai a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, pun în aplicare 39 de percheziţii domiciliare, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor", anunţă, miercuri, Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

La rândul lor, procurorii DIICOT precizează că, în cursul lunii mai 2020, funcţionari din cadrul C.N.C.I.R. S.A. (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei) au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de delapidare (însuşirea unor sume de bani din patrimoniul companiei).

"În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au adus profit acestora. Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziţii fictive de bunuri de la societăţi controlate de membrii grupului infracţional, persoane care au aderat la grupul infracţional sau persoane apropiate de membrii grupului infracţional, prin atribuire directă în platforma SEAP", au mai transmis autorităţile judiciare.

Potrivit acestora, bunurile sau produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziţii a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghişeele unităţilor bancare şi distribuite ulterior între membrii grupului infracţional organizat.

"Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziţionate, acestea erau eliberate în consum către departamentele sau serviciile din cadrul companiei naţionale de stat - Structura centrală sau către unităţile subordonate - Sucursale regionale şi Puncte de lucru teritoriale. În această modalitate, grupul infracţional organizat, care a acţionat, din luna mai 2020 până în prezent, a reuşit delapidarea bugetului instituţiei cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 de achiziţii publice (fictive) de bunuri (din categoriile papetărie şi birotică, curăţenie şi igienă, materiale de construcţii, accesorii electrice şi alte produse consumabile)", se mai arată în comunicatul de presă.

La sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală vor fi duse, în vederea audierii, 19 persoane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930