Grupul BEI şi Deutsche Leasing România consolidează sprijinul acordat întreprinderilor afectate de COVID-19

G.U.
Companii / 1 februarie 2021

Grupul BEI şi Deutsche Leasing România consolidează sprijinul acordat întreprinderilor afectate de COVID-19

Prima cooperare dintre Grupul BEI şi Deutsche Leasing România va contribui la consolidarea investiţiilor companiilor româneşti active în sectoarele afectate de COVID-19, conform unui comunicat de presă. Noua cooperare dintre Banca Europeană de Investiţii, Fondul European de Investiţii şi Deutsche Leasing România va permite companiilor locale de pe întreg teritoriul României să beneficieze de finanţare suplimentară prin leasing în valoare de 370 milioane EUR.

Sprijinul Grupului EIB este susţinut de o garanţie de la Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS).

Noua iniţiativă va spori rezilienţa întreprinderilor româneşti la impactul economic, social şi asupra sănătăţii al COVID-19 şi face parte din răspunsul Grupului BEI către sectorul privat în privinţa pandemiei, notează sursa citată.

Laurenţiu Zaharia, Director General al Deutsche Leasing România, a declarat:"Deutsche Leasing este prezentă în România de peste 12 de ani, iar în această perioadă a fost partenerul de finanţare preferat al IMM-urilor locale pentru investiţiile în echipamente. Datorită specializării noastre în finanţarea echipamentelor agricole, majoritatea debitorilor noştri se află în zonele rurale şi, prin leasing şi alte soluţii de finanţare, ne-am adus contribuţia la dezvoltarea acestor zone. Cooperarea cu parteneri puternici precum Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii consolidează şi mai mult capacitatea Deutsche Leasing România de a sprijini în mod eficient investiţiile întreprinderilor locale, chiar şi în aceste vremuri dificile."

"Această tranzacţie de securitizare cu impact ridicat demonstrează angajamentul Grupului Băncii Europene de Investiţii de a se asigura că investiţiile IMM-urilor din întreaga Europă pot continua în perioade dificile. Cooperarea inovatoare dintre instituţiile financiare europene şi partenerii locali de leasing va ajuta companiile româneşti să depăşească dificultăţile provocate de COVID-19", a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil pentru România.

Alain Godard, director executiv al Fondului European de Investiţii, a declarat: "Fondul European de Investiţii este încântat să colaboreze pentru prima dată cu Deutsche Leasing România. Împreună vom contribui la accelerarea şi extinderea sprijinului pentru investiţii din partea a sute de întreprinderi din România."

Conform comunicatului, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a spus: "Susţinut de Planul de investiţii pentru Europa, acest acord dintre Grupul BEI şi Deutsche Leasing va pune la dispoziţia întreprinderilor locale din România finanţări suplimentare prin leasing. Acestea vor ajuta în primul rând IMM-urile din mediul rural să finanţeze echipamentele specializate de care au nevoie pentru operaţiunile lor, contribuind astfel la susţinerea dezvoltării economice şi a locurilor de muncă în această perioadă dificilă."

Aceasta este prima tranzacţie de securitizare sintetică din România şi permite Grupului BEI să furnizeze un instrument alternativ de gestionare a capitalului pentru un partener de servicii financiare din ţară.

Securitizarea va ajuta la asigurarea capitalului reglementat şi totodată va aduce Deutsche Leasing România capacitate de finanţare suplimentară pentru a sprijini investiţiile întreprinderilor locale.

Sprijinirea investiţiilor întreprinderilor în vederea reducerii consumului de energie şi a emisiilor

Noua iniţiativă include un sprijin în valoare de 25 milioane EUR orientat către investiţiile în combaterea schimbărilor climatice.

Asigurarea faptului că România beneficiază de Planul de investiţii pentru Europa

Potrivit sursei citate, acest nou sprijin pentru investiţiile locale din partea Deutsche Leasing România este susţinut de Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de Investiţii pentru Europa, în cadrul căruia Grupul BEI şi Comisia Europeană colaborează pentru a stimula competitivitatea economiei europene.

Sprijin sporit pentru investiţiile întreprinderilor în regiunile de coeziune

Noul sistem face parte dintr-un program mai amplu de finanţare prin titluri garantate cu active al Grupului BEI, în valoare de 2 miliarde EUR, pentru a acoperi capitalul circulant, nevoile de lichiditate şi provocările în materie de investiţii cu care se confruntă întreprinderile din întreaga Europă, exacerbate de pandemia COVID-19. Acest lucru va viza sprijinul acordat regiunilor de coeziune, notează sursa citată.

În ultimele săptămâni, Grupul BEI a permis creşterea finanţării pentru investiţiile întreprinderilor din România, în cooperare cu principalii parteneri financiari locali.

Peste 185 milioane EUR din finanţarea sectorului privat în legătură cu COVID-19 vor sprijini companiile locale prin intermediul noilor linii de credit ale Băncii Europene de Investiţii cu bănci publice şi private din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb