Grupul Renault va începe în luna mai a acestui an comercializarea modelului Logan în Argentina, iar în iulie în Brazilia şi a demarat producţia la uzina din oraşul brazilian Curitiba, de unde va exporta şi în Mexic un model care va fi comercializat sub sigla Nissan, a anunţat joi Renault.
Renault consideră că prin aceste lansări îşi va întări prezenţa pe continentul sud-american unde deja produce Logan la uzina SOFASA din Columbia şi comercializează acest model în trei ţări de pe continent Columbia, Venezuela şi Ecuador. Francezii au ales Brazilia şi Argentina pentru că sunt pieţe în continuă expansiune şi cresc puternic. Astfel, anul trecut în Brazilia s-au vândut 1,83 milioane de vehicule, în creştere cu 28% faţă de 2004, în timp ce în Argentina s-au vândut 420.000 de automobile, cu 57% mai mult decât în 2004.
În Argentina, Renault e o marcă bine cunoscută şi a avut o cotă de 11% în 2006, mai notează comunicatul Renault. Francezii se bazează pe faptul că argentinienii preferă maşinile de familie în trei volume, iar Logan este, spune producătorul, o maşină care s-a dovedit a fi durabilă şi fiabilă, argumente incontestabile pentru vânzări bune.
În Brazilia, alianţa Renault - Nissan are trei fabrici în complexul Ayrton Senna din oraşul Curitiba. Uzinele inaugurate în 1998 produc în prezent modelele Renault Clio, Clio Sedan, Megane, Megane Grand Tour, Master şi Scenic, iar pentru Nissan, uzinele produc modelele Frontier şi Xterra. Logan devine al treilea model nou pe care Renault îl introduce în producţia fabricii de la Curitiba în decurs de un an.
Complexul are o capacitate anuală de producţie de 200.000 de vehicule, iar pentru vehiculele platformei Logan capacitatea anuală este de 110.000 de unităţi, destinate în special pieţei locale, plus pentru exporturi în Argentina şi Mexic. În Mexic, francezii vor exporta modelul Logan care va fi comercializat sub sigla Nissan în ţara nord-americană Pentru a creşte producţia zilnică de la 300, la 450 de maşini, Renault a mai adăugat la începutul lui aprilie încă un schimb şi a angajat 600 de muncitori. Pentru început, 80% din piesele Loganului vor fi produse local, dar spre anul 2009 se speră că procentul va ajunge la 90-100%. Brazilia este ţara unde va fi lansat în premieră mondială spre finalul acestui an cel de-al patrulea model al gamei Logan.
Logan a fost lansat în toamna lui 2004 în România, iar în prezent este produs în şapte ţări şi comercializat pe 55 de pieţe. Gama Logan cuprinde în prezent trei modele: berlina, break-ul numit MCV şi furgonul numit Logan VAN, iar în 2009 va avea şase modele. Grupul Renault a vândut pe plan mondial peste 450.000 de unităţi Logan din momentul lansării, iar în 2007 a mai demarat producţia în India şi Iran.