Grupul Rompetrol a înregistrat un profit net de 900.000 dolari în primul trimestru al anului, după ce în primele trei luni din 2010 a înregistrat pierderi de 56,2 milioane de dolari, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Aceasta este pentru prima dată în ultimii 3 ani când grupul petrolier a reuşit să obţină profit.
Cifra de afaceri a grupului a fost de peste 2 miliarde de dolari, în creştere cu 29% faţă de perioada similară din 2010, iar profitul operaţional (EBITDA) a fost de 47,5 milioane dolari, după ce în primul trimestru din 2010 a raportat pierderi de 7,5 milioane de dolari.
În ceea ce priveşte Rompetrol Rafinare, cea mai mare divizie a grupului a continuat să se menţină pe pierdere şi în primul trimestru, deşi acestea s-au redus considerabil. Astfel, compania a înregistrat pierderi de 11,3 milioane de dolari, cu 80% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.
Profitul operaţional al rafinăriei a fost de 46,1 milioane de dolari, dupa ce în primul trimestru din anul precedent a avut pierderi de 19,6 milioane de dolari. De asemenea, afacerile consolidate ale Rompetrol Rafinare au crescut cu 27%, la 1,07 miliarde de dolari.