Grupul Velux anunţă extinderea portofoliului său de soluţii de ferestre pentru acoperiş terasă cu 3 noi dimensiuni, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.
Potrivit sursei citate, compania introduce trei noi dimensiuni. Acestea au ca scop simplificarea procesului de proiectare şi montare.
Noua generaţie de ferestre pentru acoperiş terasă asigură o eficienţă energetică sporită şi o performanţă mai mare de reducere a zgomotului.
Noua categorie de ferestre Velux au o cercevea mai subţire, design-ul protecţiei sticlă dintr-un capăt în altul şi amplasarea rulourilor oferă lumină naturală şi eficienţă energetică, izolare fonică, dar şi o gamă completă de rulouri pentru protecţie termică eficientă şi climat optim în interiorul casei, se mai arată în comunicat.
Graficul extins de dimensiuni facilitează adaptarea la cerinţele proiectelor, iar consilierii Velux oferă asistenţă pe tot parcursul procesului de montare. Ferestrele vin echipate cu un motor, un senzor de ploaie şi un întrerupător de perete, eliminând necesitatea configurării suplimentare. În plus, soluţia cu acţionare de la distanţă poate fi montată fără a fi nevoie de un electrician. Ferestrele sunt disponibile în trei variante: fixe, cu acţionare electrică şi cu acţionare solară, cu două versiuni de protecţii superioare din sticlă: plată (pentru pante de acoperiş de 2˚-15˚) sau curbată (pentru pante de acoperiş de 0˚-15˚). Toate variantele sunt completate de un portofoliu de rulouri exterioare parasolare cu acţionare solară sau rulouri opace cu acţionare solară, plase împotriva insectelor, precum şi accesorii de montaj.
În 2022, tabelul de dimensiuni pentru noua generaţie de ferestre pentru acoperişuri terasă a inclus zece dimensiuni, inclusiv formate mai mari, cum ar fi 150x100 cm şi 200x100 cm. Începând cu septembrie 2023, portofoliul este extins cu trei noi dimensiuni: 150x80 cm, 150x120 cm şi 200x60 cm. Aceste formate sunt concepute în mod practic pentru a se potrivi structurilor de acoperiş din lemn.