Deputat PDL Cluj, Adrian Gurzău anunţă că societatea Frieslan, acţionarul majoritar al fabricii de lactate Napolact, închide unitatea de producţie de la Ţaga, toţi angajaţii primind decizie de disponibilizare, începând cu 1 iunie, conform unui comunicat de presă.
"Încă un < < produs de Cluj > >, brand tradiţional românesc, va dispărea de pe piaţă - este vorba despre celebra brânză de Năsal produsă la Ţaga, judeţul Cluj. Era de aşteptat ca asociaţia fermierilor olandezi care au preluat fabrica de lactate Napolact să încerce să pună pe butuci concurenţa pentru a-şi impune pe piaţa românească propriile produse. Şi ce metodă mai ieftină de a omorî concurenţa decât aşa-zisele privatizări din România?", a declarat deputatul PDL.
Adrian Gurzău a menţionat: "Societatea Frieslan, acţionarul majoritar al firmei Napolact închide unitatea de producţie de la Ţaga, toţi angajaţii primind decizie de disponibilizare, începând cu 1 iunie. Fabrica va fi scoasă la vânzare însă cei care o vor cumpăra nu vor mai avea dreptul să producă această marcă de brânză - asta deşi această brânză este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate printre consumatori, ştiut fiind faptul că este fermentată în condiţii speciale, în interiorul unei grote aflate pe dealul localităţii clujene Ţaga, unde se formează o bacterie ce produce un mucegai specific pentru această brânză, care nu a mai putut fi reprodus nicăieri în ţară".