Guvernul a aprobat memorandumul privind acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, în vederea construirii spitalelor regionale Cluj şi Craiova

Comunicate de presă / 28 mai 2021

Guvernul a aprobat memorandumul privind acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, în vederea construirii spitalelor regionale Cluj şi Craiova

În cadrul şedinţei de Guvern din data de 27 mai 2021 a fost aprobat memorandumul privind acordul de principiu pentru contractarea a două împrumuturi, de circa 480 milioane euro, cu Banca Europeană de Investiţii. Memorandumul a fost înaintat Guvernului de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare şi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj şi Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform studiilor de fezabilitate, costul total al celor 3 spitale regionale (Iaşi, Cluj, Craiova) se ridică la cca. 1,64 miliarde euro. Valoarea proiectului de investiţii prevăzut de Spitalul Regional de Urgenţă Cluj este de 539,6 milioane euro, din care 454 milioane euro reprezintă costul net. Pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, proiectul prevede investiţii cu valoare totală de 602,74 milioane euro, costul net fiind de 507 milioane euro.

Costurile operaţionale aferente realizării acestor proiecte de investiţii publice însumează o valoare netă de cca. 1,5 milioane de euro şi nu sunt incluse în costul investiţiei aprobat prin hotărâre de guvern şi/sau acoperite de fondurile europene nerambursabile.

"Asigurarea finanţării pentru sănătate şi construirea de spitale au caracter prioritar pentru România. În calitate de ministru al Finanţelor, susţin cu tărie toate proiectele de investiţii din sectorul sanitar care urmăresc dezvoltarea sistemului medical şi îmbunătăţirea serviciilor de sănătate publică. Suntem pe deplin conştienţi de nevoile pe care spitalele, personalul medical şi pacienţii le au, iar din această perspectivă, ne aflăm într-o etapă în care urmează să materializăm, împreună cu actualul Guvern, obiectivele pe care România şi le propune de zeci de ani", a subliniat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Implementarea şi coordonarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii, pe o perioadă de aproximativ 7 ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028. De asemenea, Ministerului Sănătăţii va urmări evoluţia cadrului general a programării bugetare anuale.

Cele două împrumuturi, prevăzute în memorandumul adoptat astăzi, reprezintă continuarea demersurilor Guvernului pentru realizarea primelor trei spitale regionale (Iaşi, Cluj, Craiova) din cele opt, finanţate din fonduri europene nerambursabile, împrumuturi contractate de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat.

Primul acord de finanţare, în valoare de 250 milioane euro, a fost semnat la 20 aprilie, de către Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor şi Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

Conform calendarului de contractare, se urmăreşte ca până la finele anului 2021 să fie semnate şi împrumuturile pentru Spitalele Regionale de Urgenţă Cluj şi Craiova.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb