Guvernul a aprobat proiectul legislativ privind achiziţiile publice

Andrei Stan
Macroeconomie / 27 octombrie 2015

Guvernul a aprobat proiectul legislativ privind achiziţiile publice

Actualizare 15:48 Teodorovici: "Pachetul de legi privind achiziţiile publice, trimis în procedură de urgenţă la Parlament"

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat astăzi că pachetul de legi privind achiziţiile publice, adoptat de Guvern, va fi trimis Parlamentului în procedură de urgenţă, transmit surse din presă.

"Au fost patru legi cu privire la achiziţiile clasice, la concesiuni, la utilităţi şi la modul în care se pot contesta în procesul de achiziţii publice toate procedurile. Acest pachet va fi trimis către Parlament în procedură de urgenţă, cu speranţa că de la 1 ianuarie 2016 noul cadru legislativ va fi cel aprobat astăzi, astfel încât noul sistem - şi public, şi cel pe fonduri europene - să beneficieze de un alt mecanism de achiziţii publice", a anunţat Teodorovici la Palatul Victoria.

(S.A.)

------------

Actualizare 15:29 Guvernul a aprobat noi reglementări privind remediile şi căile de atac

Noile reglementări privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune, precum şi cele referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, au fost aprobate astăzi de Guvern printr-un proiect de lege.

Conform sursei citate, proiectul de act normativ are scopul să asigure, la nivel naţional, mecanisme şi proceduri rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea reglementărilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică sau de concesiune. Proiectul de lege conţine măsuri menite să asigure o jurisprudenţă consecventă şi decizii predictibile, pentru a preveni utilizarea abuzivă a căilor de atac administraiv-jurisdicţionale şi/sau judiciare, fără a afecta însă dreptul operatorilor economici de a depune contestaţii.

"Trebuie menţionat că sunt excluse din domeniul de aplicare al proiectului de lege achiziţiile directe şi achiziţiile efectuate de oricare alte entităţi decât autorităţile contractante/ entităţile contractante, astfel cum sunt acestea definite de legislaţia în materie.

În prezent, sistemul privind căile de atac în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor este reglementat de Capitolul IX din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii", se mai precizează în comunicat.

Noul proiect de lege preia din Directivele europene în materie normele specifice de formulare a unor căi de atac de către orice persoană care se consideră vătămată printr-un act al autorităţii contractante. În cazul unei asocieri de operatori economici care depun o ofertă comună, se prevede expres că orice membru al asocierii poate depune contestaţie.

"Căile de atac pot fi exercitate atât anterior semnării contractului (remedii pre-contractuale), cât şi ulterior semnării contractului (remedii post-contractuale). Remediile pre-contractuale sunt menite să corecteze încălcările regulilor privind achiziţiile publice/concesiunile în ceea ce priveşte procedura de atribuire. Acestea includ măsuri provizorii, respectarea în mod obligatoriu a termenului legal de aşteptare pentru încheierea contractului şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei pentru a preveni încheierea contractului. Remediile post-contractuale sunt destinate să constate nulitatea unui contract şi/sau să stabilească acordarea unor despăgubiri părţii afectate după momentul la care contractul a fost atribuit.

Un element de noutate adus de proiectul de lege constă în obligativitatea notificării prealabile. Mai exact, înainte de a se adresa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţei competente, persoana/firma care se consideră vătămată, are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile. Astfel, operatorii economici pot sesiza direct autoritatea contractantă asupra unor eventuale nereguli, înainte de a depune contestaţie la Consiliu sau la instanţa de judecată, iar autoritatea contractantă poate lua măsuri de remediere înainte de a fi depusă o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Lipsa notificării prealabile duce la imposibilitatea sesizării Consiliului sau instanţei competente. De la caracterul obligatoriu al notificării prealabile a fost instituită o excepţie, în scopul evitării formulării unor notificări prealabile succesive, de către diferiţi operatori economici care se consideră vătămaţi de eventuale măsuri de remediere adoptate de autoritatea contractantă, urmare a unei notificări prealabile. În cazul acestora, proiectul prevede posibilitatea să se adreseze direct Consiliului sau instanţei cu o contestaţie. Formularea unei notificări prealabile are ca efect suspendarea de drept a încheierii contractului, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului. Procedura privind notificarea autorităţii contractante nu va presupune costuri sau garanţii suplimentare pe care ar trebui să le suporte operatorul economic.

În ceea ce priveşte sistemul administrativ-jurisdicţional de soluţionare a contestaţiilor, conform proiectului de lege, contestaţia în faţa Consiliului este gratuită şi poate fi formulată doar dacă se face dovada notificării prealabile obligatorii. În ceea ce priveşte soluţionarea de către Consiliu, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire vor fi soluţionate de complete diferite în perioada de până la deschiderea ofertelor, respectiv, pentru etapa de după deschiderea ofertelor. În fiecare etapă, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri vor fi conexate. Atunci când autoritatea contractantă a luat la cunoştinţă despre depunerea de către persoane diferite a unor contestaţii împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante, atât în faţa Consiliului, cât şi în faţa instanţei, are obligaţia să informeze instanţa în acest sens. Decizia Consiliului de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată cu plângere supusă unei taxe de timbru la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând a fi judecată de complete specializate în materia achiziţiilor publice. În cazul în care decizia Consiliului a fost atacată cu plângere, autoritatea contractantă are posibilitatea să suspende aducerea ei la îndeplinire şi/sau procedura de atribuire până la comunicarea de către instanţă a hotărârii de soluţionare a plângerii. Dacă se solicită suspendarea procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului în această fază de către contestator, este necesară constituirea în prealabil a unei cauţiuni în valoare de 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de un maxim reglementat expres prin lege. Cauţiunea a fost introdusă pentru a descuraja tergiversarea soluţionării contestaţiilor prin introducerea cererilor de suspendare a procedurii.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar de soluţionare a contestaţiilor, potrivit proiectului de lege, contestaţia în faţa instanţei de judecată este condiţionată de plata unei taxe de timbru şi poate fi formulată doar dacă se face dovada notificării prealabile obligatorii. Pentru soluţionarea mai rapidă a contestaţiilor, proiectul stabileşte termene mai scurte de judecată. Astfel, primul termen de judecată va fi de cel mult 20 de zile de la data înregistrării contestaţiei, iar termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 15 zile. Autoritatea contractantă are dreptul să încheie contractul numai după comunicarea hotărârii instanţei de soluţionare a contestaţiei, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului. Recursul împotriva hotărârii instanţei este supus unei taxe de timbru de 50% din valoarea taxei de timbru pentru formularea contestaţiei în primă instanţă. Dacă se solicită suspendarea procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului în această fază de către contestator, este necesară constituirea în prealabil a unei cauţiuni în valoare de 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de un maxim reglementat expres prin lege", se mai arată în comunicat.

La nivelul instanţelor vor funcţiona complete specializate care vor soluţiona plângerile formulate împortiva deciziei pronunţate de Consiliu. Proiectul de lege propune măsuri pentru asigurarea practicii unitare în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor.

Proiectul de lege este parte a noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, supus unui amplu proces de consultare publică.

(A.L.)

--------

Actualizare 15:18 Guvernul a aprobat reglementări noi în domeniul contractelor de concesiune de lucrări şi servicii

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de lege prin care se reglementează concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii din România, parte a pachetului legislativ privind achiziţiile publice, în vederea asigurării transpunerii celor mai recente norme europene în domeniu, informează un comunicat de presă al Guvernului.

Proiectul de lege are în vedere stabilirea unor reguli proprii domeniului contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii. Conform proiectului, se stabileşte, în mod specific, faptul că un contract de concesiune presupune în mod necesar transferul către operatorul economic concesionar a unei părţi semnificative a riscului de operare a lucrărilor/ serviciilor ce fac obiectul concesiunii. Astfel, având în vedere asumarea acestui risc de către concesionar, sunt definite reguli separate şi mult mai flexibile pentru autorităţile contractante şi entităţile contractante, faţă de cele aplicabile în domeniul achiziţiilor clasice sau al achiziţiilor sectoriale. Totodată, au fost realizate o serie de obiective destinate să asigure un cadru legislativ prin care concesiunile să fie concepute astfel încât să se asigure o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii sociale.

"Proiectul de act normativ reglementează procedurile de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii de către autorităţile contractante sau entităţile contractante, în cazul în care valoarea estimată este mai mare decât pragul reglementat de Directiva 2014/23/UE, respectiv 22.908.118 lei. Raportarea concesiunilor de lucrări sau de servicii la acest prag se face la valoarea fără TVA. Condiţiile şi procedurile simplificate de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii a căror valoare este mai mică decât acest prag valoric vor fi reglementate prin normele metodologice de aplicare a proiectului de lege.

Durata contractelor de concesiune va fi limitată, în scopul evitării denaturării concurenţei. Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă estimează durata concesiunii pe baza lucrărilor sau serviciilor solicitate. Potrivit proiectului de lege, pentru concesiunile de lucrări sau de servicii a căror durată estimată este mai mare de 5 ani, durata maximă a concesiunii nu poate depăşi timpul estimat în mod rezonabil necesar concesionarului pentru a obţine un venit minim care să permită recuperarea costurilor investiţiilor iniţiale, a costurilor efectuate în legătură cu executarea contractului şi a unui profit rezonabil", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, proiectul de act normativ stabileşte obligaţia de realizare a unui studiu de fundamentare atunci când o autoritate contractantă intenţionează să realizeze un proiect prin atribuirea unui contract pe termen lung care să cuprindă fie executarea de lucrări şi operarea rezultatului lucrărilor, fie prestarea, gestionarea şi operarea de servicii. Studiul de fundamentare va trebui să dovedească necesitatea şi oportunitatea realizării proiectului în acest mod. Un astfel de studiu se va realiza şi în cazul în care proiectul pe termen lung va presupune crearea unei societăţi având ca acţionari operatorul economic, pe de o parte, şi autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, pe de altă parte. Studiul de fundamentare se va baza pe un studiu de fezabilitate în cazul proiectelor ce implică executarea de lucrări.

"Proiectul de lege reglementează două proceduri de atribuire: licitaţia deschisă în cadrul căreia există posibilitatea de a organiza o etapă de negociere, şi, respectiv, dialogul competitiv. Indiferent de procedura aleasă, criteriile de atribuire şi cerinţele minime nu se modifică în cursul negocierilor. Criteriul unic de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În stabilirea ofertei câştigătoare, la baza criteriului unic trebuie să existe criterii obiective care garantează evaluarea ofertelor în condiţii de concurenţă reală. Criteriile obiective au legătură cu obiectul concesiunii şi pot include, printre altele, criterii de mediu şi sociale. În documentele concesiunii, criteriile sunt enumerate în ordinea descrescătoare a importanţei.

Proiectul de act normativ stabileşte condiţiile în care un contract de concesiune poate fi modificat pe durata executării acestuia, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, precum şi unele cazuri în care se poate ajunge la denunţarea unilaterală a unui contract de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii", se mai arată în comunicat.

De la prevederile acestui proiect de lege se exclud concesiunile pentru serviciile de transport aerian (care se bazează pe acordarea unei licenţe de operare în sensul Regulamentului CE nr. 1008/2008), concesiunile pentru serviciile publice de transport de călători (în sensul Regulamentului CE nr. 1370/2007) şi concesiunile pentru serviciile de loterie, atribuite de către stat unui operator economic pe baza unui drept exclusiv.

Proiectul de lege privind concesiunile de lucrări şi de servicii este parte a noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, supus unui amplu proces de consultare publică.

(A.L.)

---------

Actualizare 14:50

Proiectul de lege privind achiziţiile publice, parte a noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, a fost aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului, informează un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Conform sursei citate, prin promovarea noilor reglementări, România preia în legislaţia naţională cele mai recente norme cuprinse în directivele europene în domeniu, ceea ce reprezintă o schimbare esenţială a gândirii care a stat la baza adoptării directivelor anterioare şi implementează elemente importante din jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor. De asemenea, noua legislaţie oferă mecanisme care să aibă drept efect înlăturarea problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în aplicarea legislaţiei privind achiziţiile publice şi concesiunilor aflată acum în vigoare.

Proiectul de lege privind achiziţiile publice include măsuri destinate să asigure un cadru legislativ prin care achiziţiile publice să fie concepute astfel încât să asigure o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii sociale.

Acesta consacră o serie de aspecte care prezintă prevederi noi în raport cu legislaţia în vigoare.

Una dintre modificări are în vedere reducerea costurilor pe termen mediu şi lung prin introducerea conceptului "value for money" în criteriile de atribuire, avându-se astfel în vedere costul întregului ciclu de viaţă al produsului, serviciului, lucrării achiziţionate, ci nu numai "preţul cel mai scăzut". Potrivit proiectului de lege, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Funcţie de obiectul contractului, identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic se va realiza pe baza criteriului "preţul cel mai scăzut" sau pe baza criteriului "costul cel mai scăzut", care are la bază costurile pe durata de viaţă a obiectului achiziţiei publice, sau pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", care să includă aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale, astfel încât autorităţile contractante sunt încurajate să ia în considerare şi alţi factori, nu exclusiv preţul. Criteriul "preţul cel mai scăzut" nu va fi utilizat în cazul procedurilor de atribuire privind servicii intelectuale şi care prezintă un grad de complexitate ridicat, ci doar criteriul "cel mai bun raport calitate-preţ ".

"De asemenea, conform proiectului, domeniul de aplicare este stabilit pentru conceperea achiziţiilor publice cu reglementarea procedurilor de atribuire a contractelor a căror valoare estimată este mai mare decât pragurile reglementate de normele europene (n.n. Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE) în acord cu prevederile acestora, urmând ca prin normele metodologice ale proiectului de lege să fie reglementate proceduri simplificate pentru atribuirea contractelor a căror valoare este mai mică decât pragurile consacrate prin actul comunitar. Mai precis, procedurile de atribuire reglementate de proiectul de lege se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoarea estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:

- 22.908.118 lei - pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări;

- 591.918 lei - pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii;

- 3.312.975 lei - pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice prevăzute de proiectul de lege (servicii de sănătate, servicii sociale şi servicii conexe, servicii sociale administrative, servicii de învăţământ, servicii hoteliere şi de restaurant etc.)

O autoritate contractantă va avea dreptul să achiziţioneze direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 66.259,5 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 265.038 lei", se mai precizează în comunicat.

Totodată, potrivit proiectului, va fi reglementată posibilitatea ca autorităţile contractante să se consulte în mod transparent şi util cu piaţa în vederea obţinerii unui răspuns, cu privire la evoluţiile cu caracter tehnic şi financiar din domeniul achiziţiei publice pentru care se intenţionează aplicarea unei proceduri publice competitive şi transparente.

În comparaţie cu legislaţia în vigoare, duratele minime ale procedurilor de atribuire vor fi mai scurte. Pentru reducerea timpului şi creşterea eficienţei, se va introduce obligativitatea utilizării mijloacelor electronice pe tot parcursul procedurii de atribuire începând cu luna aprilie 2017 pentru unităţi de achiziţii centralizate şi din octombrie 2018 pentru toate unităţile contractante. Unităţile de achiziţie centralizate vor fi create, în baza acestui proiect, pentru a simplifica procesul de achiziţii publice şi a elimina erorile din cadrul procedurii de atribuire cauzate de lipsa personalului specializat.

"Un alt element de noutate constă în posibilitatea ca, în vederea participării la o procedură publică de atribuire, ofertanţii să depună iniţial un document unic de achiziţie european în format electronic (DUAE), urmând ca numai ofertantului clasat pe primul loc să îi fie solicitate documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor cuprinse în documentele achiziţiei.

În acord cu directivele europene, proiectul de lege încurajează autorităţile contractante să negocieze cu operatorii economici termenii contractuali, având posibilitatea de a realiza achiziţii care să corespundă nevoilor lor. Este încurajată şi utilizarea achiziţiilor centralizate, având ca efect simplificarea procesului de atribuire, reducerea costurilor de tranzacţionare, profesionalizarea procesului de atribuire a achiziţiilor publice, în vederea utilizării eficiente a fondurilor publice.

Proiectul va reglementa şi posibilitatea utilizării unor liste oficiale de operatori economici agreaţi, în scopul participării la procedurile de atribuire, precum şi un regim special de achiziţionare a serviciilor sociale şi altor categorii de servicii enumerate limitativ. De asemenea, autoritatea contractantă va avea posibilitatea să efectueze plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, pentru servicii, produse sau lucrări furnizate contractantului potrivit contractului dintre contractant şi subcontractant, la solicitarea subcontractanţilor propuşi. În cazul în care se constată existenţa vreunui caz de excludere, va exista posibilitatea înlocuirii subcontractanţilor propuşi", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, un alt capitol al proiectului vizează condiţiile, expres menţionate, în care un contract de achiziţie publică poate fi modificat pe durata executării acestuia, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, precum şi cazurile care conduc la denunţarea unui contract de achiziţie publică de către autorităţile contractante.

Redefinirea procesului de achiziţie publică se va realiza şi prin implementarea mecanismului de evaluare a ofertelor, aşa cum a fost regândit şi menţionat în Strategia naţională privind achiziţiile publice.

Prin proiectul de lege este reglementată obligaţia autorităţilor contractante de a motiva decizia de a nu împărţi pe loturi un contract de achiziţie publică, în cazul în care aleg să ia o asemenea decizie, în scopul încurajării participării cât mai vaste a întreprinderilor mici şi mijlocii, la procedurile publice de atribuire. Este reglementată posibilitatea de a limita numărul de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant, astfel încât decizia de atribuire să prezinte avantaje pentru autoritatea contractantă, fiind încurajată atribuirea unor contracte de o valoare mai mică mai multor ofertanţi, comparativ cu atribuirea contractului către un singur ofertant.

Un alt element de noutate este obligaţia realizării unui studiu de fundamentare de către autoritatea contractantă atunci când va intenţiona să realizeze un proiect prin atribuirea unui contract pe termen lung care să cuprindă fie executarea de lucrări şi operarea rezultatului lucrărilor, fie prestarea, gestionarea şi operarea de servicii, prin care se va demonstra necesitatea şi oportunitatea realizării proiectului în acest mod. Studiul de fundamentare se va baza pe un studiu de fezabilitate în cazul proiectelor implicând executarea de lucrări. Prin studiul de fundamentare autoritatea contractantă are obligaţia să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operatorul economic. În cazul în care, urmare a analizei menţionate, autoritatea contractantă constată că o parte semnificativă a riscului de operare nu va fi transferată operatorului economic, contractul respectiv va fi considerat contract de achiziţie publică.

Un alt aspect reglementat de proiectul de lege vizează prevenirea neregulilor şi a acţiunilor care pot conduce la conflicte de interese. În acest sens, proiectul redefineşte conceptul "conflict de interese" în sensul extinderii spectrului definit de actuala legislaţie, care se rezumă la relaţii de rudenie sau capital. Conform proiectului de lege, "prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau al unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea sau independenţa lor în contextual procedurii de atribuire".

Proiectul de lege a fost supus unui amplu proces de consultare publică.

(A.L.)

-------

Ponta: "Guvernul va aproba pachetul de legi privind achiziţiile publice"

Guvernul va aproba astăzi pachetul de legi privind achiziţiile publice şi le va transmite Parlamentului spre dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă, a declarat premierul Victor Ponta, citat de surse din presă.

"Avem cele patru legi care reglementează în baza Directivei europene sistemul de achiziţii publice: achiziţiile publice, achiziţiile sectoriale, concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii şi remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Sunt patru legi extrem de importante, o schimbare legislativă fundamentală, poate nu ca şi Codul fiscal, dar foarte aproape. Le trimitem la Parlament în procedură de urgenţă şi Parlamentul le va dezbate, le va aproba, preşedintele sigur promulgă şi avem de anul viitor un sistem european, modern, care să ne ajute să deblocăm uriaşa problemă a lucrărilor de infrastructură", a spus premierul în şedinţa Executivului şi a dat ca exemplu de "caz tipic de problemă de sistem în achiziţii publice în infrastructură" autostrada Sibiu-Orăştie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb