Guvernul alocă 50 milioane de euro pentru sprijinirea accesului la finanţare al IMM-urilor

Elena Deacu
Companii / 7 aprilie 2015

Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 50 de milioane de euro pentru asigurarea necesarului de finanţare al Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), aferent lunii aprilie 2015.

Fondurile sunt alocate din venituri din privatizare şi sunt destinate plăţii contribuţiei publice la Fondul de Participare JEREMIE.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro and Medium Enterprises) este un instrument inovativ dezvoltat de către Comisia Europeană şi Fondul European de Investiţii (parte a Grupului Băncii Europene de Investiţii) pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-uri în cadrul UE. JEREMIE presupune crearea de instrumente financiare pentru IMM-uri, inclusiv garanţii, capital de risc, creditare, microfinanţare, etc implementate de intermediari financiari (ex. bănci, fonduri de capital de risc).

În România, JEREMIE este implementat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanţare al IMM-urilor prin instrumente de garantare, microfinanţare şi investiţii.

Suma de 100 de milioane de euro alocată iniţial pentru Fondul de Participare JEREMIE a fost suplimentată cu 50 de milioane de euro în decembrie 2013, urmând ca diferenţa de 50 de milioane de euro să fie plătită în urma deciziei de astăzi a Guvernului.

Suma de 50 de milioane de euro alocată astăzi va contribui la continuarea implementării unui nou produs destinat IMM-urilor, respectiv finanţarea cu dobândă subvenţionată.

Fondurile alocate astăzi de Guvern vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană până la sfârşitul lunii iulie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb