Guvernul Australiei a anulat viza lui Novak Djokovic

J.P.
Internaţional / 6 ianuarie 2022

Guvernul Australiei a anulat viza lui Novak Djokovic

Guvernul Australiei a anulat miercuri viza de intrare a tenismenului Novak Djokovic. Acesta urmează sa fie deportat. Djokovic se afla de câteva ore pe aeroportul din Melbourne, unde nu a fost lăsat să intre în Australia pentru a participa la turneul de tenis din cauza unor proceduri legate de vaccinarea anti-COVID, scrie BBC, citat de Digi24.

Djokovic urma să joace la Australian Open, după ce a fost scutit de regulile de vaccinare, însă echipa sa nu a solicitat o viză care să permită scutiri medicale pentru nevaccinare.

Toţi jucătorii şi personalul de la turneu trebuie să fie vaccinaţi sau să aibă o scutire acordată de un grup de experţi independenţi.

Djokovic a sosit miercuri pe aeroportul Tullamarine din Melbourne şi aşteaptă de ore bune o decizie. El nu a spus public dacă este vaccinat sau nu, dar anul trecut a declarat că se "împotriveşte vaccinării".

Poliţia de frontieră australiană a cerut clarificări de la guvernul statului Victoria cu privire la cererea sa de viză, relatează ziarul Age din Melbourne. Un ministru al guvernului acestui stat australian, Jaala Pulford, a scris pe Twitter că cererea sa nu va fi susţinută. Aprobarea vizelor era o chestiune pentru guvernul federal, a adăugat aceasta.

Jucătorul este de ore bune într-o cameră din aeroport şi încă nu se ştie dacă i se va permite intrarea în ţară.

"L-au ţinut captiv timp de cinci ore. Aceasta este o luptă pentru lumea libertariană. Nu este doar o luptă pentru Novak, ci pentru toată lumea. Dacă nu este eliberat în curând, ne vom lupta pentru libertatea lui pe străzi", a declarat Srdjan Djokovic, tatăl lui Nole.

Anterior, prim-ministrul Australiei a declarat că lui Djokovic i se va refuza intrarea în ţară dacă nu va furniza dovezi că nu poate fi vaccinat din motive medicale.

Scott Morrison a spus că jucătorul de tenis "ar putea fi urcat în următorul avion către casă" dacă dovezile sunt insuficiente.

Organizatorii turneului spun că campioanul apărător nu a primit un tratament special, dar decizia i-a înfuriat pe mulţi australieni. Ţara înregistrează pentru prima dată zeci de mii de cazuri de Covid-19 după ce a suportat unele dintre cele mai stricte restricţii din lume.

"Dacă aceste dovezi sunt insuficiente, atunci el nu va fi tratat diferit faţă de nimeni altcineva", a spus premierul reporterilor. "Nu ar trebui să existe reguli speciale pentru Novak Djokovic. Niciuna", a mai declarat Morrison.

Peste 90% din populaţia de peste 16 ani a Australiei este complet vaccinată, dar unii oameni încă nu pot călători între state sau la nivel global din cauza restricţiilor actuale.

Mulţi australieni acuzaseră anterior guvernul că le permite celor bogaţi şi celebrităţilor să facă ce vor, în timp ce oamenii obişnuiţi rămâneau separaţi de cei dragi care erau bolnavi sau pe moarte.

Actualul număr unu mondial ATP a anunţat că a primit o scutire medicală care i-ar permite să participe la primul turneu de Grand Slam al sezonului care începe lunea viitoare

Novak Djokovic este aparent blocat într-un aeroport australian după ce a ajuns în ţară pentru a juca la Australian Open, turneu care i-a permis în mod controversat să participe după ce a primit o derogare de la a fi vaccinat împotriva Covid, scrie Insider.

Potrivit lui Paul Sakkal, un reporter politic al ziarului australian The Age, Djokovic a a aterizat în Melbourne miercuri noapte, însă nu i-a fost permis accesul în ţară după ce s-a aflat că are viza nepotrivită.

The Age scrie, citând surse locale, că Djokovic are o viză care nu permite excepţiile medicale de la a fi vaccinat împotriva Covid-19, ceea ce înseamnă că nu poate intra în Australia.

Autorităţile încearcă să rezolve problema, a mai adăugat publicaţia, deşi se pare că guvernul local din statul Victoria a respins încercările de a aproba intrarea lui Djokovic în stat.

Problemele cu viza ale lui Djokovic vin la mai mult de o zi după ce s-a anunţat că sportivul a primit o derogare medicală de la vaccinarea anti-Covid pentru a putea participa la Australian Open.

Participarea sârbului la turneu, pe care l-a câştigat de un număr record de nouă ori, este subiectul unor speculaţii răspândite datorate refuzului său de a anunţa public dacă este vaccinat sau nu înaintea competiţiei.

Însă, marţi a anunţat că este pe drum către Melbourne după ce a primit o derogare ce îi permite să joace. Deşi nu a menţionat vaccinarea, se presupune că prin exceptarea de la vaccinare confirmă că nu este vaccinat împotriva Covid.

Australian Open a declarat într-un comunicat transmis Insider că lui Djokovic i s-a permis derogarea "ca urmare a unui proces riguros de revizuire ce a implicat două comisii independente separate de experţi medicali", deşi raţionamentul exact nu este divulgat. Autorităţile motivează lipsa transparenţei prin nevoia de intimitate în acest caz.

În mijlocul unor contestaţii venite din partea sportivilor şi a publicului australian, ministrul de Interne al ţării, Karen Andrews, a avertizat anterior că autorităţile de la frontieră l-ar putea opri pe bărbatul de 34 de ani la intrarea în ţară.

"Orice individ care caută să intre în Australia trebuie să se conformeze cu cerinţele noastre stricte de la frontieră", a transmis Andrews, miercuri, într-un comunicat.

"În vreme ce guvernul din Victoria şi Tennis Australia permit unui jucător nevaccinat să participe la Australian Open, Guvernul Australiei va aplica cerinţele de la graniţa australiană".

Regulile de la graniţa Australiei prevăd ca vizitatorii străini să poată intra în ţară doar dacă sunt vaccinaţi cu schema completă sau au o derogare individuală.

Excepţiile menţionate pe site-ul guvernului includ, însă nu se limitează la cei care furnizează "servicii medicale critice sau specializate", persoanele care călătoresc din "motive de compasiune" şi cetăţeni străini "a căror intrare în Australia ar fi în interesul naţional".

"Dacă individul care soseşte nu este vaccinat, trebuie să furnizeze dovezi acceptabile că nu pot fi vaccinaţi din motive medicale pentru a putea accesa aceleaşi condiţii de călătorie precum persoanele vaccinate", a mai precizat Andrews.

"Forţele Australiene de la Frontieră vor continua să asigure că cei care ajung la graniţă se conformează cu cerinţele noastre stricte. Niciun individ care participală la Australian Open nu va primi tratament special".

Jaala Pulford, membră a Consiliului Legislativ din Victoria şi ministru în guvernul local, a scris pe Twitter că "guvernul federal a întrebat dacă vom sprijini viza lui Novak Djokovic pentru a intra în Australia".

"Nu vom oferi sprijinul pentru o viză individuală în cazul lui Novak Djokovic pentru a participa la Australian Open 2022.

Am fost întotdeauna clari în privinţa a două puncte: aprobarea vizelor este o chestiune care ţine de guvernul federal iar derogările medicale ţin de doctori", a mai afirmat aceasta.

Şi premierul australian Scott Morrison a declarat miercuri că Novak Djokovic trebuie să dovedească faptul că are o derogare medicală reală de la vaccinarea împotriva COVID când va ateriza în Australia sau va fi urcat "în următorul avion spre casă".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Absolut mizerabil. Toți spectatorii ar trebui să ceară banii înapoi pe bilete, plus boicot maxim la adresa turneului și sponsorilor.

    E o rușine pentru Australia !!! 

    1. ...

      Eu incep boicotul de pe acum! Nu mai urmaresc nici un meci de tenis al rahatilor nevaccinati!

      Absolut de acord!

      ...

      ...

      ...

    Dictatura medicală la ea acasă. Un om cu inteligență medie înțelege cum e cu vaccinul după prima doză, un om mai puțin înzestrat după a doua doză, iar un talâmb nu pricepe nici după al treilea booster. Asta e viața... unii au nevoie de zece vaccinuri pentru a pricepe și ei ceva, Să avem înțelegere și ei sunt ai noștri.

    1. Vaccinul e pentru talambi.

      Geniile stiu cum e cu vaccinul inca de la doza -1. Nole e un geniu. O sa vorbesc cu George sa dam o hotarire de parlament sa facem un Australian Open la Bucuresti.

      Esti senzational, cu tot neamul tau cel nnnnnnebuneeeesc!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb