GUVERNUL DE LA LJUBLJANA A ALES CALEA FALIMENTULUI NECONTROLAT Slovenia, sfârşitul iluziilor

Un articol recent de la Bloomberg scria că "în Slovenia mai sunt puţine dovezi ale trecutului său comunist, printre aces­tea numărându-se câteva statui ale lui Tito şi sistemul bancar".

Guvernele de la Ljubljana au refuzat să privatizeze primele trei bănci din sistem, iar acestea "au acordat credite dezastruoase companiilor bine conectate politic", a căror valoare a ajuns la aproape 7 miliarde de euro, după cum arată Reuters.

Nimic nou pe fontul de est, nu-i aşa? Dar oare privatizarea ar fi ajutat la ceva, în condiţiile în care intrarea în zona euro a redus rata rezervelor minime obligatorii până la 2%, iar finanţările externe s-au grăbit să beneficieze de o nouă piaţă de desfacere?

Bineînţeles că nu. Mari bănci străine, cum este KBC, au fost nevoite să se retragă de pe piaţa Sloveniei după ce au căzut în capcana boom-ului generat de banii ieftini, capcană la construirea căreia au ajutat cu entuziasm.

Autorităţilor slovene nu le-a mai rămas acum decât să nege că ţara are nevoie de un bailout european. Dar situaţia este infinit mai dificilă decât era în urmă cu doi ani, când a început "dansul" din jurul Greciei falimentare.

Odată cu "rezolvarea" situaţiei din Cipru, Slovenia a revenit în atenţia presei internaţionale, în condiţiile deteriorării semnificative a economiei şi creşterea tensiunilor sociale, pe fondul unei instabilităţi politice accentuate.

În raportul asupra perspectivelor economiei globale din aprilie 2012, FMI prognoza un declin economic de 1% pentru Slovenia în 2012 şi o creştere economică de 1,4% în 2013. Datele actualizate din raportul realizat un an mai târziu arată o contracţie a economiei de 2,3% în 2012, urmată de o scădere de aproape 2% în 2013, pe fondul unei creşteri a datorie publice până la 69% din PIB.

Atenţia pieţelor se îndreaptă acum doar către programul guvernamental de salvare a sistemului financiar, în condiţiile în care impactul noilor măsuri de austeritate pare să fie neglijat. Aplicarea unor noi măsuri de auteritate, în ciuda listei tot mai lungi a programelor europene toxice de salvare, este inexplicabilă, mai ales dacă pornim doar de la datele publice.

"Se pare că autorităţile privesc actualul nivel al cheltuielilor publice ca fiind de neclintit, privind doar către modul în care acesta poate fi finanţat prin taxe", a declarat Matevz Tomsic, profesor la Universitatea Nova Gorica, pentru AFP.

În 2009, ponderea datoriei publice în PIB a crescut până la 35%, de la 22% în anul precedent, pe fondul măsurilor de stimulare fiscală a economiei. La sfârşitul lui 2012, aceasta a urcat până la 54,1%, conform datelor guvernamentale oficiale, ca urmare a sumelor alocate recapitalizării sistemului bancar dominat de băncile de stat. Rezultatele tot nu se văd.

Prognozele FMI arată o creştere a datoriei publice până la 76,2% din PIB în 2018, în condiţiile în care sunt estimate creşteri economice anuale între 1,5% şi 2% pentru perioada 2014 - 2018.

Trecând peste optimis­mul incurabil al analizelor FMI, pare evident că orice "salvare" a Sloveniei nu are şanse de succes, dacă nu se va reduce gradul de îndatorare al companiilor nefinanciare.

Marko Kranjec, al cărui mandat de guvernator al Băncii Sloveniei se apropie de sfârşit, declara, încă din 2011, că firmele din Slovenia au nevoie de capital suplimentar în valoare de circa 4 miliarde de euro. Kranjec a fost numit guvernator al băncii centrale în 2007, anul adoptării euro de către Slovenia, iar moştenirea pe care o lasă este dezastruoasă. Asta se întâmplă când politica monetară se rezumă la declaraţii, care nu sunt susţinute şi de măsuri concrete.

În martie 2013, Bo¹tjan Jazbec, consilier în cadrul FMI, a fost nominalizat de către preşedintele Sloveniei pentru preluarea postului de guvernator, sarcina sa fiind "ghidarea economiei către siguranţă", după cum scrie presa internaţională.

Bineînţeles că şi prioritatea lui Jazbec va fi salvarea sistemului bancar. Dar cât de "salvat" poate rămâne acesta, dacă datoriile sectorului privat erau de aproape 200% din PIB în ultima parte a anului trecut (vezi grafic), iar tendinţa uşoară de scădere are loc prin preluarea datoriilor de către sectorul public?

În ultimul raport asupra stabilităţii sistemului bancar, Banca Sloveniei arată că "reducerea gradului de îndatorare se află încă în stadiile sale iniţiale", chair dacă, în primele zece luni din 2012, soldul creditelor acordate companiilor nefinanciare a înregistrat o contracţie semnificativă. Perspectivele de reluare a creditării nu există. Motivele sunt cele cunoscute: cerere internă slabă, situaţia din sectorul construcţiilor, gradul ridicat de îndatorare, precum şi creşterea costurilor de finanţare, în condiţiile unei scăderi accentuate a valorii garanţiilor.

Băncile şi-au redus dependenţa de finanţările externe, dar fenomenul a avut loc aproape exclusiv prin înlocuirea acestora cu liniile de finanţare de la Banca Centrală Europeană. În octombrie 2012, BCE asigura 8,4% din necesarul de finanţare al sistemului bancar, în creştere de la 3,5% în 2011.

Creditele neperformante au cres­cut în T4 2012 până la 15,2% la nivelul sistemului bancar, pe fondul unei reluări a creşterii raportului dintre credite şi depozite (n.a. 137,1% conform ultimelor date ale Băncii Sloveniei, de la 136%), care arată o nouă destabilizare a condiţiilor de finanţare.

Raportul lunar din martie 2013 al Băncii Sloveniei arată un nivel al capitalului şi rezervelor din sistemul bancar de 3,82 miliarde de euro, în condiţiile în care pasivele totale erau de 50,77 miliarde, adică un grad de leverage extrem de ridicat.

Injecţiile de capital de circa 1 miliard de euro din ultimii ani, din care partea cea mai importantă a fost direcţionată către Nova Ljubljanska, au fost departe de a fi suficiente.

Planul de reformă trimis autorităţilor europene include transferarea unor credite neperformante în valoare de circa 3,3 miliarde de euro către o "bancă rea", după cum scria recent Reuters, iar cele trei bănci de stat de la care sunt preluate (n.a. Nova Ljubljanska, Nova KBM şi Abanka Vipa) vor primi obligaţiuni garantate de stat cu o valoare de 1,1 miliarde, adică se aplică un "haircut" de circa 67%. În plus, guvernul le va recapitaliza cu circa 900 de milioane de euro până la sfârşitul lunii iulie 2013.

Creşterea cotei TVA şi introducerea unor impozite suplimentare asupra veniturilor şi averii cetăţenilor, celelalte măsuri incluse în planul de reformă, nu vor fi nici pe departe suficiente pentru acoperirea necesarului de finanţare al statului. Iar privatizările propuse vor aduce extrem de puţini bani, pentru că nu există niciun spaţiu de negociere pentru guvern.

În urmă cu peste un an scriam des­pre povestea de "succes" a Sloveniei în zona euro (n.a. "Slovenia, o altă poveste de "succes' a zonei euro", Bursa, 26.03.2012) şi speram că părăsirea zonei euro şi restructurarea datoriilor va reprezenta o opţiune care va fi luată în considerare de autorităţile slovene.

Se pare că acum este mult prea târziu pentru această opţiune, guvernul de la Ljubljana alegând calea dureroasă către un faliment necontrolat. Soluţia "Cipru", de confiscare parţială a depozitelor bancare, se va materializa, după ce soluţia "Grecia" se va dovedi insuficientă.

Perspectivele sumbre nu par să îngrijoreze, însă, noul executiv. "Deocamdată, dorm bine", a declarat recent premierul sloven Alenka Bratu¹ek într-un interviu preluat de New York Times, gândindu-se, probabil, că ultimele emisiuni de obligaţiuni îi vor asigura liniştea cel puţin până la sfârşitul anului.

Din păcate, "succesul" atragerii fondurilor nu este decât o reflectare a "suveicii" prin care bănci falimentare susţin statele falimentare într-un cerc vicios cu efecte deosebit de grave pe termen lung.

Între timp, "rechinii" de pe pieţele financiare internaţionale nu dorm. BlackRock, administratorul unor fonduri de investiţii în valoare de circa 4 trilioane de dolari, a cerut Sloveniei mai multe detalii privind modul de organizare al "băncii rele", dar mai ales privind evaluarea activelor preluate.

Când premierul Bratu¹ek se va trezi, nu îi va mai rămâne decât să privească apusul de soare pe coasta Adriaticii şi să se întrebe cum a fost posibilă "vânzarea" pe nimic a ţării. Abia atunci va începe coşmarul.