Guvernul fantomă

Vraja s-a spulberat. Din combativitatea iniţială nu au rămas decît structuri de frază pierdute în eter sau ascunse în adîncul arhivelor. Guvernul nu mai există, deşi aparent îşi exercită funcţiile. Rămas suspendat deasupra României, Guvernul a pierdut orice contact cu realitatea puterii. Între România guvernanţilor şi România populară medierea o fac grupurile de influenţă cu interfaţă media. Presiunea televizată a dat nu doar mobilul renunţării la demisie, ci a anulat guvernarea. În şapte luni a fost refăcut drumul de la guvernare la administrare. Fără guvernare corupţia va triumfa, iar reforma va fi în cel mai bun caz mimată. Pentru occidentali, poate vor fi îngăduitori. Întoarcerea către ţară, nu însă la popor, a fost justificată prin orientarea agendei publice către efectele inundaţiilor. De fapt agenda publică a trecut, ca şi în fostele guvernări, sub controlul grupurilor de presiune. Imaginea metodic reluată a viiturii ucigaşe de pe Siret a fost semnalul ofensivei mediatice. Poporul trebuia să rămînă spectator.

Forţa oricărei guvernări constă în controlul real al puterii şi în exerciţiul concret al autorităţii. De aceea, aproape fiecare schimbare de guvern după 1989 a generat aşteptări în privinţa destructurării reţelelor de influenţă moştenite de la vechiul regim. Dar în 1996 şi 2004 presiunea pentru schimbare a fost mai mare decît în 1992 sau 2000. Aşa că, o comparaţie între 1997 şi 2005 pare plauzibilă. Şi atunci, ca şi acum, lupta împotriva corupţiei s-a diminuat din cauza complicităţii cu grupurile oligarhice. Dar chiar dacă aceste grupuri par eterne, forţa lor a scăzut. De unde şi virulenţa atacurilor coordonate. Delegitimarea guvernării este obiectivul de etapă. Scopul, amînarea integrării, este de fapt premiul rîvnit.

Ficţiunea guvernamentală şi slăbiciunea opoziţiei avantajează aceste reţele economice oculte. Drept pentru care, o adevărată armată a fost mobilizată pe frontul media pentru a demonstra că poporul nu poate interveni în lupta politică. El este copleşit de griji, emoţionat de inundaţii, handicapat politic. Astfel lucrurile au revenit la normal. Liniştea s-a aşternut peste ţară, iar "adevăraţii Arnoteni" şi-au recăpătat poziţiile. Căci România de dincolo de Bucureşti nu este dominată de inundaţii, ci de clanurile locale organizate în reţele transpartinice. Guvernele trec, puterea acestora rezis-tă tuturor intemperiilor meteorologice sau politice.

O problemă administrativă, combaterea efectelor inundaţiilor, a devenit singura prioritate strategică a României. Integrarea pare să fi rămas o formulă retorică şi să fi pierdut dimensiunea strategică. Refacerea ţării a fost preferată alegerilor anticipate, deşi legătura logică dintre acestea nu există. Argumentul presiunii de la Bruxelles privind amînarea sine die a alegerilor anticipate nu rezistă analizei. Mai întîi, pentru că renunţarea la demisie era dată ca sigură la Bucureşti încă de luni, înaintea vizitei lui Călin Popes-cu Tăriceanu la Comisia Europeană. Mai apoi, pentru că declaraţiile lui Ollie Rehn nu au sugerat respingerea ideii anticipatelor, ba din contră. Comisarul pentru extindere s-a referit la inundaţii cu compasiune, fără însă să le plaseze drept priorităţi. Altele ar fi acestea: "În acest moment, prioritatea primordială pentru România este să se pregătească pentru aderarea la Uniunea Europeană, cu precădere în ceea ce priveşte implementarea, atît în plan legis-lativ, cît şi în aplicarea reformelor necesare pentru domeniul judiciar al luptei împotriva corupţiei". La întrebarea unui ziarist despre sfatul pe care l-ar da primului ministru român Ollie Rehn a spus: "Respect principiul politicii democratice în orice ţară din Europa, fie Germania sau România. Potrivit Constituţiei, fiecare ţară hotărăşte cînd şi dacă organizează alegeri anticipate". Puţin mai devreme comisarul spusese: "Primul-ministru, Guvernul şi Preşedintele României sînt cei care stabilesc priorităţile ţării, cea mai bună cale de a implementa cu succes reformele necesare pentru aderarea României ... În acest context, reforma judiciară este o problemă esenţială care priveşte în special eficienţa şi independenţa sistemului judiciar. Acum este momentul de implementare efectivă a acestor reforme, nu mai este timp de pierdut ... dacă România chiar vrea să atingă această ţintă, aceea a aderării României la Uniunea Europeană". Un birocrat rece, un diplomat abil, vor spune unii. Poate, doar cu siguranţă un liberal cu viziune şi un politician cu experienţă. Momentele nu trebuie irosite. Altfel, controlul puterii se pierde, iar capacitatea de a transforma instituţiile devine doar administrare lipsită de obiective.

După ultimele piruete ale oficialilor, podurile de la Mărăcineni au devenit simbolul refacerii legăturii cu ţara. Preşedintele, primul ministru, miniştrii sînt prezenţi zilnic la marginea Buzăului pentru a sugera contactul cu realitatea. Dar din consecvenţa şi determinarea guvernării a rămas doar o stafie. Care bîntuie România, dar nu o poate conduce.