Deputaţii italieni au acordat, ieri, încrederea noului guvern de centru stânga condus de Paolo Gentiloni, care va trebui să obţină astăzi votul majorităţii senatorilor, informează AFP.
În Camera inferioară, pentru noua echipă guvernamentală au votat 368 de deputaţi, în timp ce 105 s-au pronunţat împotrivă.
Mai multe grupări de opoziţie, care consideră acest executiv o "fotocopie" a fostului cabinet al lui Matteo Renzi, au renunţat să ia parte la vot, potrivit Agerpres. Printre acestea se află Mişcarea 5 Stele, care a părăsit sala după discursul liderei de grup, Giulia Grillo, şi care va face acelaşi lucru astăzi la votul din Senat, după cum a anunţat formaţiunea.
În intervenţia sa în faţa deputaţilor, Paolo Gentiloni, 62 de ani, a arătat că o prioritate a mandatului său va fi sprijinirea zonelor din centrul Italiei lovite de seismele din august şi octombrie.
În ce priveşte politica externă, domeniu de care s-a ocupat ca şef al diplomaţiei în guvernul Renzi, Gentiloni a asigurat că urmează să le explice partenerilor europeni că politica lor asupra migranţilor "nu este acceptabilă". El va participa joi, la Bruxelles, la primul său Consiliu European în calitate de prim-ministru.
Totodată, Gentiloni s-a arătat optimist în materie economică, spunând că Italia are o economie puternică.