Guvernul lui Boris Johnson îi va cere Reginei Elisabeta a II-a să dizolve Parlamentul

T.E.
Internaţional / 28 august 2019

Boris Johnson şi Regina Elisabeta a II-a

Boris Johnson şi Regina Elisabeta a II-a

Guvernul lui Boris Johnson îi va cere reginei Elisabeta a II-a să dizolve Parlamentul în 10 septembrie, informează BBC.Televiziunea publică britanică citează surse guvernamentale.

Activitatea Parlamentului britanic va fi reluată în 3 septembrie.

Parlamentarii nu vor avea timp, astfel, să aprobe nicio lege care l-ar putea opri pe Johnson să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană, în 31 octombrie, fără un acord.

Conservatorul Dominic Grieve, care a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE, cataloghează această idee drept "un act scandalos" şi a avertizat că ar putea duce la un vot de neîncredere pentru Johnson. "Acest guvern urmează să cadă", a spus el.

O sursă guvernamentală a BBC a apărat acţiunea: "Este timpul ca un nou guvern şi un nou prim-ministru să facă un plan pentru ţară după ce părăsim UE".

Ideea a stârnit controverse. Criticii spun că dizolvarea Parlamentului va face ca membrii săi să nu îşi poată juca rolul democratic în procesul Brexit. Aparent, puţini miniştri au ştiut de acest plan, relatează sursa precizată.

Boris Johnson a declarat că vrea ca Marea Britanie să părăsească Blocul Comunitar în 31 octombrie cu un acord, însă nu va renunţa la dată nici dacă va fi un Brexit fără acord.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb