Guvernul renunţă la ordonanţa salarizării

S.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 aprilie 2016

Dan Suciu

Dan Suciu

Dan Suciu: "Am înţeles îngrijorările partenerilor sociali"

Actualizare 17:17 Suciu: "Discuţiile pe salarizare vor începe pe alte baze, cu sau fără doamna Costea"

Discuţiile legate de salarizarea bugetarilor vor începe pe alte baze, cu sau fără ministrul Muncii, Ana Costea, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, informează surse din media.

Întrebat dacă premierul Dacian Cioloş i-a cerut explicaţii ministrului Muncii cu privire la faptul că aceasta a avertizat că îşi dă demisia dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea în sectorul public va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Cabinetului, Dan Suciu a confirmat. "Da, vă confirm, i-a cerut toate explicaţiile respective", a afirmat Dan Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că premierul Cioloş va anunţa o decizie în acest caz.

"Când va fi o decizie, va fi anunţată. Dar va anunţa o decizie", a precizat Suciu.

Acesta a menţionat că nu ştie să se fi depus vreo demisie formală a ministrului Muncii la Cabinetul premierului.

"Nu ştiu de un act formal, ca atare, (...) care să presupună un răspuns tranşant. (. ..) În zilele imediat următoare vor urma mai multe clarificări şi cred că subiectul care ne interesează pe toţi şi anume continuarea discuţiilor legate de legea de salarizare va începe pe alte baze", a afirmat Suciu.

Întrebat dacă discuţiile vor continua cu sau fără actualul ministru al Muncii, Dan Suciu a răspuns: "Cu sau fără doamna Costea".

Purtătorul de cuvânt a punctat că nu s-a luat în discuţie în şedinţa de Guvern de astăzi situaţia ministrului Muncii.

"În acest moment, nu s-a luat în discuţie situaţia dânsei, ceea ce s-a discutat este că de mâine vom veni cu o altă abordare în privinţa ordonanţei care prevede modificări de salarizare în sectorul public", a adăugat Suciu, care nu a exclus totodată posibilitatea ca următorul proiect să fie realizat de un alt ministru al Muncii.

"Orice e posibil, nu ştiu asta. Important e proiectul", a conchis purtătorul de cuvânt al Executivului.

(S.A.)

----------

Executivul condus de Dacian Cioloş a retras astăzi OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvern, Dan Suciu.

Acesta a menţionat că scopul Executivului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017.

"Nu vom continua cu acest proiect de ordonanţă de urgenţă. (...) Scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, este singurul nostru scop, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017 pe care ni le permitem", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Suciu a mai declarat că au fost înţelese presiunile şi interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discuţiile cu sindicaliştii.

"Am înţeles îngrijorările partenerilor sociali, vom discuta cu aceştia începând de mâine", a afirmat Suciu, precizând că vor fi căutate "soluţii mulţumitoare" pentru aceştia, dar în limia deficitului bugetar.

Dan Suciu a precizat că proiectul abandonat de Executiv nu ar fi dus la diminuarea salariului pentru nicio categorie de angajaţi din sistemul bugetar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb