Guvernul va închide şi linii CFR din pachetul minim social dacă încasările sunt sub 50% din estimări

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 10 august 2011

Guvernul va lua în calcul închiderea unor tronsoane feroviare incluse în pachetul minim social, cu rute pe care în prezent sunt menţinute în circulaţie trenuri de persoane din considerente sociale, dacă veniturile colectate din serviciile prestate nu însumează cel puţin jumătate din nivelul estimat.

Reanalizarea necesităţii de menţinere a acestor rute în funcţie de încasări va reprezenta o clauză care va fi introdusă, prin act adiţional, în contractul încheiat de stat cu fiecare operator feroviar de călători, iar gradul de colectare a veniturilor va fi verificat trimestrial, se arată într-o hotărâre aprobată recent de Guvern, anunţă Mediafax.

"Trimestrial, Ministerul Transporturilor va verifica gradul de încasare a veniturilor faţă de cele prognozate, aferente pachetului minim social aprobat, pentru fiecare operator de transport feroviar de călători. În situaţia în care veniturile aferente pachetului minim social aprobat nu sunt încasate la un nivel de cel puţin 50% din veniturile prognozate, se va reanaliza necesitatea menţinerii rutelor respective în activitate", se arată în document.

Pachetul minim social cuprinde un număr de trenuri de persoane şi trasee menţinute în funcţiune din considerente sociale şi pentru garantarea liberei circulaţii a persoanelor, chiar dacă din serviciile prestate sunt înregistrate pierderi. O parte dintre aceste trasee sunt operate de către firme private, cu subvenţii plătite de stat.

Pachetul minim social este stabilit de către ministerul de resort anual, pentru întreaga reţea de cale ferată.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să asigure întreţinerea acestora.

La începutul lunii iulie, Guvernul a decis închiderea a aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare considerate nerentabile şi închirierea altor circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane lei în bugetele companiilor CFR.

Începând cu anul 2004, au fost închiriate secţii de circulaţie pe calea ferată cu o lungime însumată de peste 2.000 kilometri.

Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (reţea desfăşurată), din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. sunt linii pe care tr se plimba cu 2 sau 3 calatori ex faurei tecuci

    1. Asta deoarece trenul de persoane (automotor) parcurge distanta respectiva in peste 2 ore cu viteza foarte mica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb