HERMAN VAN ROMPUY ÎN ROMÂNIA Băsescu: Mandatul meu poate fi mai scurt

Ziarul BURSA #Politică / 26 aprilie 2012

Băsescu: Mandatul meu poate fi mai scurt

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, că mandatul său de şef al statului poate fi mai scurt, pentru că în România "preşedintele poate fi suspendat".

Van Rompuy a fost primit, ieri dimineaţă, la Palatul Cotroceni de către şeful statului român. La începutul întrevederii, preşedintele Băsescu a remarcat că Van Rompuy se află în a treia vizită la Bucureşti şi l-a felicitat pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte al Consiliului European.

"Da, este al doilea mandat, dar mandatul meu este mai scurt decât al dumneavoastră", a spus Van Rompuy, însă şeful statului a replicat: "Nu poţi să ştii. În România, preşedintele poate fi suspendat, ceea ce nu e cazul pentru preşedintele Consiliului European".

Ulterior, Traian Băsescu i-a mai spus oficialului european că el este un susţinător al scurtării mandatului şefului statului român, pentru ca acesta să coincidă cu mandatul de 4 ani al Legis-lativului.

Băsescu: L-am informat pe Van Rompuy că, de la mijlocul anului, creştem salariile bugetarilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că l-a informat despre intenţia părţii române privind revenirea, de la mijlocul anului, la nivelul salariilor de dinaintea reducerii cu 25%, pentru stimularea consumului. Şeful statului a spus că a avut dis-cuţii consistente cu Van Rompuy, una dintre teme fiind eforturile de relansare economică.

Traian Băsescu a spus că i-a prezentat preşedintelui Consiliului European măsurile pe care partea română vrea să le ia pentru încheierea anului cu creştere economică.

"Am prezentat intenţia ca de la mijlocul anului să revenim la salariile de dinaintea reducerii cu 25%, scopul fiind stimularea consumului şi respectarea unor angajamente asumate", a spus Băsescu.

El a menţionat că, potrivit acestor angajamente publice, diminuările de salarii au fost măsuri temporare.

Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, recent, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, "puncte cheie ale bugetului pe 2012".

Programul de convergenţă al Româ-niei este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Băsescu: Pactul fiscal ar putea fi adoptat peste două săptămâni de Camera Deputaţilor

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus ieri că l-a informat pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că adoptarea Pactului Fiscal de către Camera Deputaţilor ar putea avea loc peste două săptămâni. "L-am informat pe domnul preşedinte despre perspectiva adoptării pactului fiscal care se află în Parlament şi probabil în două săptămâni va trece de Camera Deputaţilor", a spus Băsescu în declaraţia de presă de la finalul întrevederii cu Van Rompuy.

De asemenea, el a precizat că l-a informat pe oficialul european şi despre menţinerea de către România a obiectivului de aderare la zona Euro în anul 2015.

La rândul său, Van Rompuy a apreciat participarea României la semnarea şi ratificarea Pactului Fiscal. "Avem nevoie de o continuare a cooperării economice din Europa. Luna trecută am semnat un tratat pentru disciplină fiscală mai mare. Este crucial pentru Uniune, iar participarea României este foarte apreciată, ca semn de încredere şi un vot de încredere pentru viitor. Acum este de maximă importanţă ratificarea lui rapidă de către toţi semnatarii", a spus preşedintele Consiliului European.

El a arătat şi că, la şapte ani după semnarea de către România a Tratatului de Aderare la UE şi la cinci ani după momentul propriu-zis al aderării, ţara noastră are un rol important în Uniune. "Ţara dumneavoastră a aderat numai acum cinci ani de zile, dar deja nu ne putem imagina uniunea noastră fără România", a afirmat Van Rompuy.

Totodată, preşedintele Consiliului European a arătat că deciziile dificile luate de România în plan economic şi social în ultimii ani au fost necesare pentru a readuce încrederea pieţelor, pentru a consolida bugetul şi pentru a implementa reforme structurale, însă eforturile sunt indispensabile şi în continuare.

"Aceste decizii au produs rezultate. După o recesiune dură s-a revenit la o creştere care ne aşteptăm să continue în acest an şi în anul următor. FMI se aşteaptă la o creştere de 1,5% în 2012 şi chiar mai mult în 2013 - 2016, până la 3,5% sau chiar 4%. Vreau să încurajez noul guvern şi premierul său în continuarea eforturilor lor. Ele sunt indispensabile, aceste eforturi, pentru viitorul României şi pentru poporul român", a concluzionat Van Rompuy.

Băsescu: Nu trebuie dat acces la putere formaţiunilor extremiste în ţările UE

Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, despre riscul reprezentat de evoluţia ascendentă a formaţiunilor extremiste în ţările membre UE, menţionând că nu trebuie dat acces la putere unor astfel de forţe politice.

"Nu lipsit de interes a fost şi subiectul legat de evoluţiile către formaţiuni radicale în interiorul UE şi am subliniat că există un risc pe care trebuie să-l prevenim, acela de a nu da acces la putere formaţiunilor extremiste, fie că ele sunt în vechea Europă sau în Europa mai nou membră a UE", a spus Băsescu, după întrevederea cu Van Rompuy.

El a adăugat că i-a prezentant preşedintelui Consiliului European şi opinia României referitoare la păstrarea coeziunii în interiorul UE între ţările din zona euro şi cele din afara aces-teia.

"Un alt subiect a fost legat de punctul de vedere al României că trebuie menţinută coeziunea în interiorul UE, coeziune care uneori a părut a fi afectată, legat de zona euro şi zona non-euro, 17 sau 27, iar opinia noastra este că UE are 27 de membri, chiar dacă unii nu sunt membri ai zonei euro", a afirmat şeful statului.

La rândul său, Van Rompuy a arătat că provocările prin care trec ţările aflate în recesiune, membre ale zonei euro şi ale UE, sunt foarte importante, însă răspunsurile trebuie date în plan economic.

"Europa îşi va continua strategia de readucere a creşterii şi creare de locuri de muncă. Problema şomajului în rândul tinerilor este o prioritate, de aceea Uniunea îşi mobilizează instrumentele. Încurajăm, de asemenea, ca bugetele naţionale şi europene să acorde prioritate motoarelor de creştere, precum investiţiile în energie şi infrastructura de transport, inovaţie şi educaţie", a afirmat oficialul european.

Van Rompuy către Parlament: Ratificarea rapidă de către România a Tratatului fiscal este crucială

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, ieri, în plenul Parlamentului, că o ratificare rapidă a Tratatului de guvernanţă fiscală de către România este "crucială". "România a semnat un tratat pentru o mai mare disciplină bugetară. Participarea României în acest sens este foarte apreciată ca semn al încrederii şi ca un vot de încredere pentru viitor. O ratificare rapidă este crucială acum şi contez şi pe acest Parlament în acest sens, va contribui la prevenirea unor crize de datorii viitoare şi demonstrează determinarea noastră politică de a face faţă şi a depăşi criza curentă", a spus oficialul european.

El a menţionat că, de la erupţia sa acum doi ani, această criză a determinat o activitate foarte intensă în Uniunea Europeană.

"Prioritatea noastră a fost dublă: de a depăşi criza prin măsuri de urgenţă prin punerea la dispoziţie a unor fonduri de salvare, dar şi, pas cu pas, de punere la punct a unei guvernări economice pentru evitatea unor probleme viitoare", a spus el.

Preşedintele Consiliului European a menţionat că ţările membre UE au decis cu responsabilitate şi cu un simţ al solidarităţii să ia măsuri, iar România şi-a jucat rolul său, rămânând unită cu ceilalţi membri ai Uniunii, făcând faţă responsabilităţilor sale şi pe plan intern, astfel încât, în linie cu tratatele europene, Euro va deveni şi moneda României.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oaspetele multiianusului cotrocenist, Van Rompuy, este un reprezentant onorific al UE,puterea executiva fiind in mana Comisiei Europene. Asa ca jucatorul cotrocenist a dat-o in bara. Ingrijorarea aceluias personaj cotrocenist provind ascensiunea socialistilor in Franta ca si a Gruparii politice conduse de Marine Le Pen si a comunistilor, numite extremiste de jupanul suspendabil de la Cotroceni este oarecum reala. Dupa ce a fost din nou refuzat de Sarkozy caruia a incercat sa-i vorbeasca in cursul acestei saptamani, multiianusul cotrocenist incearca sa-si exprime ingrijorarea fata de un oaspete fara putere decizionala...De aici si titlul opiniei de fata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb