Holdingul ROCA Agri RDF finalizează tranzacţia cu Dachim şi Supliment

G.D.
Piaţa de Capital / 16 decembrie 2022

Holdingul ROCA Agri RDF finalizează tranzacţia cu Dachim şi Supliment

Demarată în toamna acestui an, tranzacţia de preluare a companiilor Dachim şi Supliment de la grupul Vetimex Capital (compania de investiţii deţinută de familia Korponay din Baia Mare), de către ROCA Agri RDF primeşte la final de an autorizarea Consiliului Concurenţei, conform unui comunicat remis redacţiei. ROCA Agri RDF este holdingul de agricultură al ROCA Investments şi va prelua integral controlul celor două companii.

Potrivit sursei citate, suprafaţa agricolă exploatată de ROCA Agri RDF ajunge astfel la 4.000 de hectare, iar holdingul ţinteşte,în urma finalizării acestei tranzacţii, o cifră de afaceri consolidată de 150 de milioane de euro şi un profit, înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 7,5 milioane de euro.

"Ne onorează să primim în cadrul holdingului echipele Dachim şi Supliment şi să contribuim împreună, în continuare, la dezvoltarea potenţialului extraordinar al sectorului agricol din România. În perioada următoare ne vom concentra pe integrarea business-urilor şi urmărim alte oportunităţi de tranzacţii în piaţă, pentru consolidarea poziţiei noastre ca jucător naţional pe segmentul agribusiness. Pe lângă acestea, o altă provocare este şi integrarea echipelor. Pentru noi, cea mai importantă resursă a fost, rămâne şi va fi, resursa umană" declară Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF.

Cu un portofoliu în continuă dezvoltare, ROCA Agri RDF îşi consolidează astfel poziţia de jucător major, la nivel naţional, într-un sector strategic al economiei. Din grup fac parte companiile RDF, RDF Agricultură şi Adidana, la care se alătură Dachim şi Supliment.

Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF, va coordona în continuare activitatea executivă a companiei, iar Ferenc Korponay, manager Vetimex Capital, va deveni membru în Consiliul de Administraţie al grupului. Din acest rol strategic, Ferenc Korponay va contribui la materializarea viziunii holdingului şi la dezvoltarea acestuia.

Prin această tranzacţie, ROCA Agri RDF îşi consolidează poziţia în centrul ţării, prin extinderea arealului trading-ului de cereale şi distribuţia de inputuri direct din depozitele de la Turda. Pe lângă fabrica de extrudare de la Arad, prin achiziţia Dachim intră în portofoliul holdingului şi o fabrică de uleiuri presate la rece (brandul Elixir).

Investiţiile holdingului de agricultură în companiile româneşti de profil vizează dezvoltarea de noi linii de business şi implementarea conceptului de one-stop-shop pentru fermieri, prin produse şi servicii integrate, adaptate agriculturii moderne, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. bravo lor

    cumparati NRF si HAI sa va stiti intr-o parte.

    :)) 

    1. Adica ce spui?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb