HORIA GUSTĂ, PREŞEDINTELE AAF: "În ultimii 10 ani avem o creştere de 3,3 ori a activelor fondurilor de investiţii"

F.D.
Piaţa de Capital / 21 iunie 2022

"În ultimii 10 ani avem o creştere de 3,3 ori a activelor fondurilor de investiţii"

Fondurile de investiţii au înregistrat în ultimii 10 ani o creştere de 3,3 ori a activelor, a declarat, astăzi, Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), la evenimentul "Sunt acţiunile româneşti un remediu împotriva inflaţiei? Dezbatere cu administratorii de fonduri de investiţii", potrivit Agerpres.

"În ultimii 10 ani avem o creştere de 3,3 ori a activelor (fondurilor de investiţii). Aceasta este o veste bună. Vestea mai puţin bună este aceea că din perspectiva activelor fondurilor deschise de investiţii avem o scădere. Ne raportăm la Q1 2022 şi avem o scădere de 3,1 miliarde. Dar dacă ne uităm per total la fondurile de investiţii alternative avem o creştere a acestor active. Deci, iată încă o veste bună raportat la total active under management ale administratorilor de fonduri deschise de investiţii, respectiv de fonduri de investiţii alternative", a spus Horia Gustă, la evenimentul organizat de BVB şi AAF.

Potrivit datelor prezentate de preşedintele AAF, fondurile de investiţii aveau active totale de 49,611 miliarde de lei în primul trimestru din 2022, din care fondurile deschise de investiţii 22,208 miliarde de lei, iar fondurile de investiţii alternative de 27,403 de miliarde de lei.

El a menţionat că, din perspectiva claselor de active, pe categoria fonduri de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix se înregistrează o scădere de 20% an la an, iar la fondurile de acţiuni se înregistrează o creştere de 45% şi de 48% la fondurile multi-active.

Din perspectiva numărului de investitori, însă, se înregistrează creşteri pe toate palierele raportat an la an. Cea mai mare creştere este consemnată la fondurile de acţiuni, 115%.

La finalul trimestrului I, în fondurile de acţiuni erau 46.493 de investitori.

Horia Gustă a adăugat că, începând cu ultimul trimestru al anului 2021, subscrierile nete sunt negative, respectiv 306 milioane de lei la finalul anului trecut şi 2,471 miliarde de lei în primul trimestru din 2022.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Dar nu ne spune si cati bani a primit de la Sif 1&4&5 domnul Gusta cand era la Certinvest?

    Omul asta după ce a corupt voturile la Sif-uri 1si 4 cu banii tot ai Sifurilor 1 și 4, acuma e angajat la SIF 4, sa câștige și el, ca doar merită, nu?

    Ce tupeu sa mai apară public. Ce gluma! Du-te dl Gusta, că ai subminat încrederea în fonduri mutuale in Romania. Din afara țării se vede atât de evident! 

    1. Industria fondurilor de investiții s-a exprimat: omul a fost ales democratic președinte AAF. Probabil ca nu vezi clar sau vezi, dar nu înțelegi.

      cand va aud cu „a fost ales democratic presedinte la AAF” e precum a fost ales Cioaca presedinte si director la SIF 5 de catre Certinvest prin votul lui Gusta,prin votul lui Buica,prin votul lui Dragoi si votul fondurilor de la Swiss, BRK.

      :))) Stii cum zic?

      nu a fost ales ci „namit” acolo de cooperativa. 

      Ha ha, am fost implicat indirect în alegeri. A fost ales democratic cum a fost ales și Gino Iorgulescu la LPF la fotbal. Democrație originală.

      Sau da, cum a fost Cioacă ales democratic la SIF 5. Așa și cu Gusti. E o Cloaca de Gusteri, la daca îmi permiteți jocul de cuvinte :) 

    FIA înseamnă, in afara de Fondul Proprietatea, SIF-urile și fondurile lor de casa, care învart banii între ele. Ăștia sunt, cu ăștia defilăm, ce rusinos :)

    1. Nu confunda AAF cu FIA. AAF are 26 de membrii, inclusiv SAI

      care este contributia anuala a celor 26 de membri la AAF?

      FIA adică Fonduri de investiții alternative. A zis Gusta că sunt mai mari decât fondurile mutuale deschise. Cu asemenea personaje fără coloana vertebrala, o sa se aleagă praful de industria asta. O fi bine, o fi rău, problema lor

    Un hot nerusinat Horia Gusta!

    Numarul total al investitorilor in fondurile mutuale romanesti se ridica, in 2022, la 460 de mii.

    Cu 22 de ani in urma, numai FNI numara 300 de mii. Si pe atunci mai existatu circa 12 fonduri mutuale. 

    Deci, in 22 de ani, fondurile mutuale au batut pasul pe loc, nu te mai lauda cu minciuni. Asa ca, taci, Gusta! Dupa ce i-ai lustruit bombeele lui Voicu, care-i lustruia bombeele lui Dragoi, acum ai avansat: ii lustruiesti bombeele lui Dragoi in mod direct! 

    Fără yesmeni ( ismenari pe românește) ca Gustă, nu ar exista un Bogdan Drăgoi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb