Hewlett-Packard (HP) intenţionează să desfiinţeze între 11 mii şi 16 mii de locuri de muncă, în plus faţă de cele 34 de mii de concedieri anunţate de grupul american anul trecut, informează Financial Times.
HP, cu peste 250 de mii de angajaţi la nivel global, a pregătit, acum trei ani, un program de restructurare, în care estimează concedierea a 27 de mii de angajaţi. Numărul a urcat la 34 de mii în 2013.
Astfel, actualul anunţ urcă programul de restructurare sub conducerea directorului general Meg Whitman la 50 de mii de posturi.
HP încearcă să dezvolte mai mult diviziile de software şi servicii şi să vândă servere pentru cloud computing, ca urmare a declinului înregistrat de piaţa globală a calculatoarelor, mai scrie Financial Times.
În aprilie, la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului fiscal în curs, veniturile HP au scăzut (pentru al 11-lea trimestru consecutiv) cu 1%, la 27,3 miliarde de dolari, uşor sub aşteptările analiştilor.
Profitul pe acţiune s-a situat la 88 de cenţi, în concordanţă cu estimările analiştilor.
Aproape toate diviziile grupului HP vor fi afectate de programul de concedieri, urmând ca departamentele de cercetare şi vânzări să fie protejate, a mai declarat Meg Whitman.