IAR Ghimbav şi-a dublat afacerile în primele nouă luni din 2014

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 4 noiembrie 2014

IAR Ghimbav şi-a dublat afacerile în primele nouă luni din 2014

Cifra de afaceri a producătorului braşovean de elicoptere IAR Ghimbav s-a dublat în primele nouă luni ale acestui an, crescând de la 14,90 milioane de lei la 29,22 milioane de lei, profitul avansând cu aproape 50%, de la 1,14 milioane de lei la 1,64 milioane de lei.

În perioada analizată, veniturile totale ale companiei au urcat de peste 2,5 ori, de la 25,45 milioane de lei la 66,04 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au urcat de la 24,30 milioane de lei la 64,40 milioane de lei.

Compania este controlată în proporţie de 64,89% de statul român, prin Ministerul Economiei.

IAR Ghimbav şi-a depăşit, la nouă luni, ţintele propuse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014. La începutul anului, administratorii companiei propuseseră pentru acest an venituri mai mari cu 31,2% faţă de anul trecut, de 61,715 milioane de lei (aproximativ 13,7 milioane de euro), cheltuielile urmând să urce cu 31,1%, de la 45,329 milioane de lei la 59,415 milioane de lei (13,2 milioane de euro).

În luna septembrie, Guvernul a aprobat un memorandum de înţelegere cu Airbus Helicopters pentru ca IAR Ghimbav să ia parte la producţia de elicoptere Super Puma MK1. Acţionarii IAR Braşov au hotărât să pună la dispoziţia Vadstena, firma înregistrată de Airbus Helicopters în România, un teren de 15.000 de metri pătraţi pentru producţia de elicoptere Super Puma în România, precum şi intrarea indirectă în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopters. Pe terenul respectiv, Vadstena urmează să construiască o hală industrială în suprafaţă de 8.550 de metri pătraţi, destinată proiectului pentru producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România.

Acţionarii au mandatat Consiliul de Administraţie al IAR şi conducerea executivă să negocieze contractul pentru teren, care trebuie să conţină mai multe clauze. Astfel, terenul va fi pus la dispoziţia Vadstena pe durata derulării proiectului privind producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România, dar nu mai mult de 99 de ani, în timp ce preţul trebuie să fie cel puţin egal cu cel stabilit de o firmă autorizată de evaluare.

Ulterior semnării, Airbus Helicopters a mai solicitat un teren de 1,2 hectare pentru dezvoltarea producţiei de elicoptere Super Puma MK1 în Braşov, solicitarea fiind avizată de Consiliul de Administraţie al producătorului braşovean de elicoptere.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb