ÎCCJ investighează furtul unor bunuri ce aparţin patrimoniului naţional român

D.I.
Anticorupţie / 16 martie 2018

ÎCCJ investighează furtul unor bunuri ce aparţin patrimoniului naţional român

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează în prezent cercetări într-caz de spălare de bani şi complicitate la furt calificat în formă continuată, dosarul referindu-se la bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional român (tezaure de brăţări spiralice, monede, scuturi ş.a.), sustrase din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei şi introduse ulterior pe piaţa internaţională de artefacte prin ascunderea şi disimularea originii ilicite a acestora, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis astăzi Redacţiei.

Conform documentului, sub coordonarea procurorului şi cu sprijinul Eurojust, în cursul unei operaţiuni de cooperare judiciară internaţională de amploare, în cursul lunilor februarie-martie 2018, ofiţeri specializaţi din cadrul I.G.P.R. - Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural au cooperat cu autorităţile judiciare competente din Austria şi Germania pentru efectuarea mai multor percheziţii domiciliare şi la case de licitaţii specializate.

În urma precheziţiilor au fost ridicate: 164 monede antice, dintre care 20 monede Koson - 19 din aur şi una din argint (sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II - I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare - Callatis (sec. III î. Ch.), 49 denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) şi 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.). Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a mai multor monede sustrase din siturile arheologice româneşti.

Din probatoriul administrat până în prezent au rezultat probe conform cărora monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române au fost vândute prin intermediul unor case de licitaţii, fiind supuse procesului de "reciclare" pentru a dobândi o aparenţă de origine licită.

Sunt urmărite în continuare, prin Interpol, tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care sau recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

Conform evaluării experţilor, "loturile de monede din aur, recuperate recent, sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Ele sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele suveranului emitent. Monedele au fost emise în ateliere monetare de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44-29 a. C. Fapt excepţional, datorită acestor monede, cunoaştem azi mai multe despre istoria politică, viaţa economică, socială sau arta şi religia Daciei în anii care au urmat dispariţiei lui Burebista".

Potrivit sursei citate, cauza prezentată astăzi a fost disjunsă din dosarul soluţionat anterior de autorităţile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea "Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa Regia, în care au fost trimişi în judecată 34 inculpaţi, dintre aceştia 21 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb