IIB: Băncile de dezvoltare multilaterală trebuie să transforme în oportunităţi provocările generate de IFRS-9

V.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2017

IIB: Băncile de dezvoltare multilaterală trebuie să transforme în oportunităţi provocările generate de IFRS-9

Băncile de dezvoltare multilaterală ar trebui să caute modalităţile prin care să transforme în oportunităţi provocările generate de implementarea noilor standarde de contabilitate IFRS-9, afirmă Nikolai Kosov, preşedintele boardului International Investment Bank (IIB), care menţionează că aceste provocări sunt: noile cerinţe pentru clasificarea şi măsurarea capitalului; sarcina suplimentară asupra capitalului datorită noii abordări prospective privind evaluarea deprecierilor; presiunile asupra preţurilor şi asupra apetitului pentru risc; necesitatea de a consolida soluţiile de afaceri şi cele IT, respectiv creşterea duratei investiţiilor.

Kosov a participat, în intervalul 28-29 septembrie, la Moscova, la primele discuţii pe marginea implementării standardelor de contabilitate IFRS-9, la care au mai fost prezenţi manageri de top din băncile de dezvoltare multilaterală precum Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB), Black Sea Trade & Development Bank (BSTDB), European Investment Bank/European Investment Fund Group (EIB/ EIF Group), Eurasian Development Bank, New Development Bank (NDB), Islamic Development Bank (IsDB), African Development Bank (AfDB) şi alte instituţii financiare.

Potrivit lui Kosov, oportunităţile ar putea fi asociate cu crearea condiţiilor în care băncile de dezvoltare multilaterală să-şi sporească rolul în sistemul financiar global, dacă urmează "abordarea anticiclică" care este opusă abordării activităţilor băncilor comerciale.

"Băncile de dezvoltare multilaterală ar trebui să le asigure sectoarelor economice care se confruntă cu dificultăţi accesul la finanţare", a spus reprezentantul IIB, menţionând: "Aşteptăm să vedem un mandat consolidat în finanţarea sectoarelor economice vulnerabile, dar vitale, în statele membre: IMM-uri, investiţii verzi, cercetare, dezvoltare şi inovare, capital de risc".

Evenimentul amintit, cu tema "IFRS-9 pentru băncile de dezvoltare multilaterală", a abordat aspecte privind implementarea noilor standarde de raportare financiară, considerate că vor îmbunătăţi eficienţa gestionării riscurilor.

Scopul principal al conferinţei a fost analiza eventualelor consecinţe ale implementării noilor standarde de raportare financiară şi evaluarea riscurilor pentru băncile de dezvoltare multilaterală, ţinând cont de misiunea pe care acestea o au în arhitectura financiară mondială.

Participanţii au adus în atenţie următoarele fapte: prezenţa statelor suverane în rândul acţionarilor acestor bănci; influenţa ratingurilor suverane ale acţionarilor asupra potenţialului de majorare a capitalului băncilor şi a costului finanţării datoriei atrase pe pieţele de capital; absenţa unei autorităţi unice de reglementare pentru băncile de dezvoltare multilaterală; natura misiunii acestor bănci - activităţile lor nu se axează pe optimizarea profitului, ci pe promovarea dezvoltării durabile în rândul acţionarilor săi.

La eveniment, Alexander Ekbom, director în cadrul Global Multilateral Lending Institutions S&P, a menţionat impactul implementării noilor standarde asupra modului de evaluare a instituţiilor financiare, precizând că doar schimbarea în sine a standardelor de raportare nu ar trebui să influenţeze ratingurile de credit ale băncilor, deoarece se modifică doar regulile de raportare financiară bancară, nu situaţia generală a afacerilor instituţiilor. Acesta a subliniat că la aplicarea noilor standarde trebuie să fie luată în considerare în primul rând analiza riscurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb