IIB vinde obligaţiuni de 200 milioane lei "investitorilor calificaţi"

Alexandru Costea
Piaţa de Capital / 9 octombrie 2015

Banca Internaţională pentru Investiţii (IIB) intenţionează să atragă 200 milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de trei ani "investitorilor calificaţi" din ţara noastră, arată un document publicat azi de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Banca a cerut admiterea obligaţiunilor pe bursa de la Bucureşti şi consideră că tranzacţionarea ar putea începe în jurul datei de 15 octombrie.

Aranjorul principal al emisiunii de obligaţiuni este firma de brokeraj BT Securities.

Fondurile obţinute vor fi folosite pentru consolidarea şi extinderea actualului portofoliu de credite şi a activităţii de finanţare în România.

International Investment Bank (IIB) este o bancă de dezvoltare multilaterală, fondată în 1970. Misiunea sa este de a sprijini dezvoltarea economică şi cooperarea dintre statele membre, în prezent Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Mongolia, România, Rusia, Slovacia şi Vietnam, Ungaria fiind în procesul de a deveni membru deplin al IIB.

La începutul lunii aprilie, Agricover Credit IFN a contractat un împrumut de 10 milioane de euro de la IIB, cu o perioadă de rambursare de şapte ani, pentru finanţarea fermierilor.

Vladimir Liventsev, Vicepreşedinte al IIB, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu despre planurile băncii în ţara noastră.

"În aprilie 2014, am semnat o nouă înţelegere funcţională, un memorandum-umbrelă, care include agenţiile de credit pentru export în şase ţări - Rusia, Republica Cehă, Slovacia, România, Bulgaria şi Ungaria, având scopul de a facilita finanţarea operaţiunilor de import - export", a declarat atunci domnia sa.

În ceea ce priveşte valoarea finanţărilor în România, acesta a declarat în aprilie: "Până acum, sunt 6 milioane de euro pentru BT Leasing, din grupul Banca Transilvania. Ne aşteptăm ca, după Agricover, să ajungem la o expunere de 20 de milioane de euro în România, până la jumătatea anului (n.r. valoarea totală a înţelegerii cu BT Leasing este de 10 milioane de euro). De asemenea, banca ia în considerare posibilitatea să lanseze o emisiune de obligaţiuni pe piaţa din România, pe viitor. De exemplu, am avut o emisiune de succes de 30 de milioane de euro, în Slovacia, în octombrie 2014, şi am investit suma în piaţa locală. În mod natural, vrem să urmăm aceeaşi cale în România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb