IJ s-a sesizat din oficiu în cazul eliberării lui Piedone

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 12 noiembrie 2015

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru verificări în cazul eliberării din arestul preventiv a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi a celor două funcţionare din primărie, persoane acuzate în dosarul "Colectiv", se arată într-un comunicat al IJ.

Verificările IJ vor viza atât activitatea judecătorului Constantin Luchian Constantinescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, cât şi a procurorului de şedinţă din acest caz.

Sesizarea din oficiu a IJ vine ca urmare a relatărilor din mass-media cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Bucureşti a instrumentat şi soluţionat miercuri cauza având ca obiect măsuri preventive în dosarul ''Colectiv''., se arat[ ]n comunicatul citat.

Lucrarea a fost înregistrată distinct la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători şi Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.

"Verificările prealabile urmează a fi efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. 2, 3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară. Menţionăm faptul că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor", scrie în comunicatul IJ.

Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri definitiv eliberarea din arest a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi a celor două funcţionare din Primăria sectorului 4 - Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţiile formulate de cei trei la decizia de arestare din 7

noiembrie luată de Tribunalul Bucureşti, respingând, ca nefondată, propunerea DNA de arestare a celor trei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb