Producătorul de mobilă Ilefor Tg Mureş (ILEF) ar putea vinde către Priceton Ltd un teren de 55.735 mp şi construcţiile aferente cu o suprafaţă de 21.445 mp, pentru suma de 4,3 milioane euro fără TVA, a informat joi compania.
Vânzarea terenului împreună cu clădirile aferente depinde de obţinerea în termen de şase luni, de la stat, de către Ilefor, a dreptului de proprietate pentru acest teren, pentru care compania are drept de concesiune.
Dacă Ilefor Târgu Mureş nu obţine de la stat dreptul de proprietate asupra terenului de 55.735 mp, compania s-a angajat ca să vândă către Priceton Ltd pavilionul administrativ şi salonul expoziţional, cu o arie utilă de 1.500 mp, pentru suma de 200.000 euro. Producătorul de mobilă are drept de concesiune de la stat asupra terenului pe care sunt amplasate pavilionul administrativ şi salonul expoziţional pentru o perioadă de 86 de ani.
Ilefor Târgu Mureş este o companie din Grupul Mobexpert SRL, care controlează împreună cu Dan Şucu 48,18% din capitalul social. Ilefor Târgu Mureş are un capital social de 1,61 milioane lei, divizat în 16,1 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei.
Titlurile companiei se tranzacţionează la categoria a doua a pieţei Rasdaq, sub simbolul ILEF. Acţiunile Ilefor s-au apreciat joi cu 8,27%, până la 0,275 lei, ceea ce conduce la o capitalizare de 4,43 milioane lei.