Ilie Sârbu: Trebuie luată o decizie categorică privind alianţa cu PDL în şedinţa de luni a coaliţiei

N.I.
Politică / 1 august 2009

Vicepreşedintele PSD, Ilie Sârbu, care deţine şi funcţia de ministru al agriculturii, a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn, că în şedinţa coaliţiei de luni trebuie luată o decizie categorică în privinţa alianţei cu PDL şi caracterizează acuzele aduse de democrat-liberali drept minciuni.

"Atât eu, cât şi colegii mei nu avem pretenţia că suntem îngeri, dar nici nu putem accepta jigniri cum sunt "inconsecvenţi", "iresponsabili" şi "populişti". Consider că mare parte din acuzaţiile care ni s-au adus nu sunt altceva decât un mod de acţiune al PDL pe care l-a demonstrat în toate guvernările la care a participat până acum. Acceptăm cu toţii că traversăm un moment greu, că efectele crizei sunt tot mai pronunţate, dar în niciun caz de această dată PDL nu mai poate să apară în faţa oamenilor ca "fetiţa nevinovată" care, după ce a comis greşeala, aruncă vina pe partenerul în care avea încredere", a spus Ilie Sârbu.

El a menţionat că "în comunicatul tansmis vineri de PDL sunt multe minciuni". "I-aş întreba pe colegii de la PDL dacă cele 171 de milioane de euro reprezentând fonduri SAPARD, care au fost deblocate, înseamnă nimic, dacă plăţile pe suprafaţă, în valoare de circa un milliard de euro, înseamna nimic, dacă deblocarea Programului Operaţional pentru Pescuit în valoare de circa 230 de milioane de euro înseamnă nimic, dacă plata subvenţiilor restante pe 2008 şi aducerea lor la zi înseamnă nimic, dacă reducerea cu 40% a personalului şi a agenţiilor însemnă nimic, dacă Ordonanţa de restructurare a Ministerului Agriculturii, care încă nu a fost aprobată de Guvern, însemnă nimic, cred că la fel şi colegii mei miniştrii ar putea să pună astfel de întrebări concrete. De aceea, consider acum, ceea ce altă dată nu am considerat necesar, că la şedinţa de luni a coaliţiei trebuie să fie luată o decizie categorică în privinţa alianţei cu PDL", a declarat vicepreşedintele PSD.

Sârbu a adăugat că până acum au mai fost "înţepături", "neînţelegeri şi tot felul de scenarii în legătura cu modul de funcţionare a coaliţiei", dar communicate ca cel pe care l-a transmis vineri PDL "sunt total lipsite de înţelepciune, jignitoare şi în niciun caz nu duc la rezolvarea mult clamatelor probleme ale oamenilor".

"Consider ca această reacţie a PDL este generată de anumite decizii luate în Parlament în ultima vreme, şi nu de modul în care miniştrii PSD îşi fac datoria, chiar dacă unii s-au trezit miniştri", a declarat liderul social-democrat.

Referitor la acuzaţia potrivit căreia PSD s-a angajat prematur în campania pentru prezidenţiale şi acest lucru aduce "grave prejudicii cetăţenilor", Ilie Sârbu le reaminteşte democrat liberalilor că săptamanal, de joia până duminica, începand cu primul ministru, miniştri, şefi de agenţii, până la primari, toată lumea e în campanie electorală sau aceste deplasări în teritoriu şi întâlniri cu mii de oameni pot fi considerate "seminarii pe teme cetăţeneşti".

Vicepreşedintele PSD, Ilie Sârbu, este considerat unul dintre artizanii alianţei aflată la guvernare, PDL-PSD. El declara în luna ianuarie, pentru NewsIn, că a avut mandat din partea partidului pentru a negocia alianţa cu PDL.

Democrat-liberalii susţin, într-un comunicat de presă remis vineri NewsIn, că liderii PSD "au probleme de memorie" în ceea ce priveşte programul de guvernare pe care şi l-au asumat şi că anumiţi social-democraţi, precum Marian Vanghelie, nu au lecturat angajamentul luat de cele două partide în faţa românilor.

"Putem să venim în ajutorul acestora cu o copie a Programului de guvernare - program pe bază căruia ne angajam, PDL şi PSD, în coaliţie, să gestionăm, într-o perioadă de criză, problemele acute ale României. PDL rămâne consecvent acestui program, dar pare puţin probabil că anumiţi lideri ai social-democraţilor, cum ar fi domnul Vanghelie, să fi avut chemarea de a lectura angajamentul scris al PSD faţă de PD-L şi faţă de români", precizează democrat-liberalii.

Astfel, PDL reaminteşte membrilor PSD "care s-au trezit miniştri sau directori la deconcentrate, fără a citi acest document de referinţă", că Guvernul PDL -PSD s-a angajat să reformeze şi să restructureze sistemul administraţiei de stat, inclusiv în domenii precum educaţia şi sănătatea, dar şi să susţină acele sectoare ale economiei care au potenţial să aducă mai mulţi bani bugetului de stat, cum ar fi agricultura şi turismul.

"Din păcate însă, liderii PSD au probleme mai complexe, de fond, sunt inconsecvenţi şi iresponsabili, populişti şi demagogi. Astfel, deşi au, la fel ca PDL, evaluări şi analize care arată suprapopularea şi lipsa de eficienţă a aparatului birocratic de stat, liderii PSD se arată cei mai mari opozanţi ai măsurilor de reformă pe care România trebuie să le întreprindă în acest palier" se arată în comunicatul PDL.

În plus, PDL acuză faptul că, deşi PSD, prin Mircea Geoană, şi-a asumat Pactul pentru educaţie, voci din acelaşi partid declară că refuză asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de legi ale educaţiei care ar pune în practică prevederile pactului ce se bucură de o largă susţinere politică, profesională şi socială.

Democrat-liberalii au în vizor şi declaraţiile PSD privind necesitatea existenţei Ministerului Turismului. "După ce, la momentul constituirii Guvernului, liderii PSD au fost de acord cu înfiinţarea Ministerului Turismului, avându-l în vedere chiar pe fratele lui Radu Mazăre ca ministru, acum aceiaşi lideri s-au sucit şi afirmă că niciodată nu am fi avut nevoie de acest minister. Niciodată, în afară de perioada în care pesediştii au vandalizat, prin privatizare, staţiuni care aveau tradiţii de secole, şi pe care acum le-au adus, cu efecte dramatice asupra comunităţilor locale, la faliment" acuză PDL.

În încheiere, PDL susţine că, prin angajarea prematură în campania electorală prezidenţială, "PSD aduce grave prejudicii cetăţenilor acestei ţări, dovedind că este un partid care, pe o miză măruntă, de grup, e dispus să sacrifice viitorul României".

În cursul acestei săptămâni, dispute la nivel declarativ între reprezentanţi ai PDL şi PSD s-au accentuat. Premierul Emil Boc a lansat luni un atac la adresa PSD, despre care a spus că se îndepărtează de priorităţle Parteneriatului pentru România. Replica a venit la purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz , care a spus că Guvernul Boc dispare, în ziua în care nu va mai exista această coaliţie. De asemenea, liderii din teritoriu ai PSD şi PDL au lansat propriile atacuri politice.Primarul Iaşiului Gheorghe Nichita a declarat, joi, corespondentului NewsIn, că există posibilitatea ruperii coaliţiei PSD-PDL la nivelul Iaşiului, dacă filiala locală a PDL "nu-şi va face ordine în propria curte", iar, vineri, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PDL a declarat că este nemulţumit de comportamentul PSD în cadrul coaliţiei şi că va ridica această problemă în viitoarea şedinţă a BPN.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb